ADEVĂR SAU FĂCĂTURĂ ?!?( SAU, POATE, AȚI UITAT?!?)(Ultima parte)

SĂ NU CREDEŢI, DECÂT DACĂ VEDEŢI! ŞI NICI ATUNCI!

 Decembrie 1989!

Ziua următoare a debutat ca şi celelalte dinainte, adică noi cu urechile ciulite şi cu ochii cât sarmaua, peste tot, o harababură! Eu, de serviciu, cu eroul de la Termopile, care nu mai vroia bătălie, se auzea, deja, c-ar fi morţi!

Pe la 11.00, iată că vine un comandant de navă, ajuns, ulterior, director la Flotă, şi ne invită în careu, unde ne spune că ne cheamă patria la luptă! Mulţi se entuziasmiază, unii, se dau răniţi, atmosfera e încărcată, e momentul să se iasă din letargie! Se aud răcnete, nu prea se înţelege de ce se urlă, totuşi e notabil – se vrea mai multe informaţii!

Când comandantul respectiv aduce în discuţie că va trebui să folosim “stilouri”, se lasă tăcere, nu se înţelege care-i treaba cu stiloul şi cu cerneala! Abia când precizează că e posibil să folosim armament, tăcerea e de ghiaţă, avem familie şi copii! Îl îmboldesc pe luptătorul meu de cart, la el, ninge, a dispărut foarte repede, nici n-am observat când şi cum! Mi-a fost teamă că deja a ajuns la Bucureşti, îl mâna eroismul din urmă!

Din 12, câţi suntem, nu vrea nimeni să rişte! Mă codesc şi eu, prostu’satului! dar îmi amintesc de întrebările posibile, ale lui fiu-meu, şi mă trezesc că plec cu omul, deşi deja regret! Nimeni nu vrea să vină cu noi, ba colegii de la maşină mă liniştesc - vor face, ei, de serviciu, în locul meu!

Tălâmbul, adică eu! obţine şi aprobarea comandantului meu şi ne îndreptăm către poarta doi, unde bănuiam că se află sediul Securităţii portuare! Nici acum nu ştiu dacă aşa o fi fost, dar vă las să hotărâţi care-i treaba, după ce povestesc mai departe!

Iată-ne  vreo 14 inşi, culeşi de peste tot! Armament, la discreţie - pistoale – mitralieră şi pistol – pistol! Cartuşe - să se înarmeze un batalion, mai rămâne şi de rezervă! Cei 8 ani de armată (liceu + institut de marină) îmi spun că un încărcător în armă şi trei, în port-încărcător, sunt mai mult decât suficient! Aşa că-mi vâr cartuşe, cât îmi trebuie, şi mă apuc, ca toţi ceilalţi, să cercetez terenul.

La subsol, ultimul nivel de jos e inundat, se văd hârtii arse, cineva a avut grijă să le ardă, să nu ajungă unde nu trebuie! Una din încăperile neinundate conţin o masă uriaşă, de piatră, peste care este o lespede de marmură! Nu ştiu la ce foloseşte, mă lămureşte un cunoscător, mai târziu, cică la interogatorii! Se aşeza “vorbitorul” pe masa aia, i se punea blocul de marmură pe dumnealui şi era tocat cu un baros, prin batere în marmură! Se pare că dăuna grav sănătăţii, dar nu lăsa urme! N-am găsit nici un baros, aşa că ...!

Tot jos, întro altă încăpere, am găsit nişte chestii care nu semănau cu nimic cunoscut, dar care, acelaşi cunoscător, ne-a explicat că sunt nişte pile electrice, cu descărcare mare, folosite tot la tortură! De ce nu le băgau degetele în priză, dacă tot îi tortura, cădea curentul? Am luat şi noi, de bune, cele spuse!

La etaj, era o sală mare, centrală, în care era un panou special, pentru înregistrări audio! Erau sute de locașuri! N-am găsit nici o bandă, se pare că fuseseră luate! Sau, poate arse!

În spate, la parter, cu ieşire spre gardul care mărginea curtea şi care dădea spre drumul ce ducea la poarta I, respectiv, la Casino, era o altă sală mare, care nu comunica cu celelalte! În birourile de acolo am găsit toate soiurile de marfă - blue jeans, tricouri, săpun etc, înclusiv cafea şi ţigări! Ne-am făcut plinul cu cafea, cred că în noaptea aia am băgat în mine echivalentul unui jumătăţi de kg, numai cafea măcinată, nu fiertură! A doua zi, să adorm, pauză! eram drogat! Plus morcovul ce crescuse anormal de mare - aveam staţia radio a unităţii, se auzeau tot soiul de minuni: atacuri, morţi, răniţi, terorişti, neterorişti, revoluţionari şi vorbitori de limbă română cu noduri!

Ne-am pus pe aşteptat, abia mai târziu, m-am întrebat ce aşteptam! Atunci, nu! mă fâţâiam cu arma-n mână, până m-am plictisit!  Şi cum prostul nu-i fudul, până nu e şi tâmpit, mi-a trecut prin minte că spatele, ăla spre gard, era cel mai nimerit loc de năvălit terorişti, că veneau dinspre oraş! Nu ştiu de ce n-ar  fi venit şi din altă parte, doar nu erau proşti, da’ aşa credeam cu toţii! I-am spus tipului, comandantul, ajuns comandant ah-hoc la noi, fără să-l pună cineva, că spatele poate fi apărat mai bine, din sala aia, de la parter! Şi, cum ideea i s-a părut bună, m-a pus pe mine să stau acolo! Asta ca să nu mai am idei!

Deja se înserase, nu știu de ce, dar sala aia nu avea lumină, m-am așezat în întuneric, cu ochii la gard! “Am să trag și eu, când îi văd! Acum nu-mi văd nici degetele, mai bine stau cuminte!”

Nu știu cât am stat acolo, cumințel, cred că mai mult de-o oră! Începusem să mă plictisesc, când iată că apare un tânăr, să tot fi avut 20 de ani ( parcă eu eram mult mai bătrân!), cu pistolul mitralieră aruncat, șmecherește, pe umăr, cred că văzuse un film cu bandiți, ce făceau pe șmecherii, așa! Se așează unde bătea  lumina mai tare, de sus, de pe drumul circulat, nici nu se uită la mine, nu-mi trădam prezența cu nimic, să nu fiu împușcat de sus, oricine de jos, era țintă perfectă!

-N-ai un foc? mă întreabă, semn că  știa că sunt acolo.

Deși aveam, i-am răspuns că nu! Zvonurile care circulau, plus ce mai știam și noi, indicau un fapt îngrijorător - un terorist putea ține piept mai multor soldați antrenați, ca să nu mai vorbim de soldați de ocazie! Iar dobi… colegul revolutionar se pare că nu făcuse armata, ar fi știut la ce distanță se vede o țigară aprinsă! Îmi venea să ies de-acolo și să-i dau două șuturi în fund, mă punea și pe mine în pericol! I-am spus s-o șteargă, i-am spus și motivul și m-a luat prin surprindere:

-Da ‘ ce, ți-e frică?

Noroc că a plecat, altfel mi-aș fi călcat pe inimă și ieșeam de-acolo, numai să-i tăbăcesc fundul! Da ! mi-era frică, nu mi-e rușine să recunosc nici acum! Cu atâta zvonistică pe cap, numai unui inconștient nu i-ar fi fost frică! Și, slavă Domnului! erau destui!

Brusc, mi-am dat seama că ideea mea măreață era super – proastă, în special pentru mine! Dacă am fi fost atacați, eu, de acolo nu aveam unde să fug, decît spre gard! Ori, dinspre gard venea ăia care ar fi trebuit să vină! Eram un om mort! Tocmai când mă bătea gândul să mă retrag unde erau restul de populație, când cineva, de deasupra mea, de la etaj, începe să tragă! Se stârnește un vacarm, răpăiau armele, se trăgea în neștire, până au căzut două plăci din gardul de beton! Eu, n-am tras un singur foc, nu știam în ce să trag, nu se vedea nimic, beznă! să-ți bagi degetele-n ochi!  S-a luminat locul, de la tragere! Când s-a terminat, am considerat că e mai sănătos să părăsesc locul, spre binele meu! Aveam și motiv, să nu zică lumea că sunt laș, nici nu eram, dar nici prost nu mă înghesuiam s-ajung!

Sus, aflu că un puștan, să tot fi avut 16 ani, s-a apucat să tragă, pentru că a văzut ceva mișcând! Până la urmă, l-au lămurit – erau doi brăduți pe undeva, mai sus de noi, ce se legănau!

-Nu i-am văzut când era ziuă! s-a scuzat el și lucrurile au intrat în normal.

Comandantul  a recunoscut că și el se gândise la ce mă gândisem eu, dar se luase cu altele și uitase să mă cheme. Avea și de ce să fie zăpăcit - la stație se auzeau împușcături și strigăte, se pare  că, undeva, la  poarta VI, la dana de containere, teroriștii rupseseră nu știu ce lanț de apărare și se trăgea masiv! Am ascultat bătălia, până când auzim că, la poarta I, se forțează trecerea, de aia se auzeau împușcături în stație! Am ieșit afară, poarta I era lângă noi, puteam să le sărim în ajutor! Numai că afară nu se auzea nimic, până și greierii tăceau mâlc! Unde naiba se bat?

Peste câteva zile, auzim că, la poarta I, se forțase intrarea, vruseseră unii să intre c-o mașină!  Au fost făcuți ciur, se spunea, dar nu s-a găsit nici măcar o mătură asupra lor, nu mai vorbim de arme! Curios, toate zvonurile despre forțare indicau o altă oră, spre 3 dimineața, adică după multe ore de la gălăgia din stație! Mă întreb dacă chiar a murit cineva acolo?!

Pe la unu noaptea, instalat întro camera de sus, stăteam la taclale cu un hamal, amândoi cu ochii pe fereastră! Omul nu avea multă carte, dar avea mult bun simț și un mod corect de a aprecia lucrurile, dădea clasă! Și mai făcuse și armata, avea dublul anilor mei!

Deodată, din încăperea alăturată, se aude, tare, o împușcătură! Ne bulucim cu toții, că să aflăm că un tinerel adormise cu degetul pe trăgaci! Noroc că arma nu era pe foc automat, în încăpere erau vreo 7-8 dintre noi! Comandantului abia atunci  i-a trecut prin minte să ne adune și să ne întrebe dacă am făcut armata! Surprise! Doar 5 știam ce să facem, restul, majoritatea tineri, văzuseră arme în filme! Și atunci, puține! I-a luat pe cei neinițiați și le-a explicat cum se trage, dar , mai ales, cum se asigură o armă!

Glonțul tras s-a dus pe direcția unde eram eu și hamalul, a intrat în perete vreo 30 de cm! Noroc că a nimerit în colț, n-a trecut dincolo! Poate ajungeam, unul din noi doi, martir! Deși nu! mulțumesc! mai aveam de  conceput și pe fiică-mea, peste ani!

Așa se petreceau lucrurile atunci - unii erau de bună credință, alții, nu! deloc! Mai rău era că teama genera nesiguranță, iar aceasta, moarte! Sau prostie, cum a fost cu cel care dormea, pe la 03.30, în casa scării, cu capul pe genunchi și cu fundul,pe o ladă cu muniție! Dacă am fi vrut să fugim din clădire, nu puteam  trece de el, scara era îngustă, iar el, în mijlocul drumului! Ce-o fi fost în capul lui, zău că n-a înțeles nimeni - avea buzunarele pline cu cartușe, 6 (șase)  încărcătoare pline, puse pe pervaz, unul, în armă, plus un pistolet! Dacă mai punem și lada de sub el, cred că era omul hotărât să țină piept, singur, la toți teroriștii din lume! Ăia despre care se povestea că omoară 10 oameni, cu pumnalul! Mai rău e că n-a știut să răspundă dacă putea să fugă vreun pic, cu kilogramele alea de muniție, de pe el! De aia se și culcase,  se credea în siguranță!

Pe la 04. 30, vine un ARO al Armatei, să ia muniție de la noi! CORECT- ARMATA LUA MUNIȚIE DE LA UN FOST SEDIU AL SECURITĂȚII, EI NU AVEAM PREA MULTĂ! La ora 06.00, vine și ne înlocuiește un detașament de soldați! Ne eliberează din posturi și ne ia armele!  Nu ne mulțumește nimeni, nu ne mai bagă-n seamă! Mă fură ideea să iau un pistolet, dar bine că n-o fac, dacă l-ar fi găsit la mine, mă omorau fără drept de apel! Oare câte arme mai sunt, încă, nerecuperate?

Înainte de a pleca, văd cum unii dintre revoluționarii trăgăcioși, din noaptea trecută, aruncă, peste gard, genți uriașe! Bănuiesc că, în camera din spate, nu mai găsește decât lemnul din scaune și mese, restul e în gențile alea! Hamalul pleacă cu mâinile în buzunare! Eu, cu un pachet de țigări!

La câțiva zeci de metri, e poarta II! Mă somează doi tineri soldați, transpirați și răgușiți! Le arăt carnetul de marinar, abia îmi stăpânesc răsul! Dar nu-mi vine să râd, n-au decât baionete, nu și încărcătoare! Poate au un glonț pe țeavă! Dar dacă documentul meu era fals, cum se prindeau că sunt un terorist?

La vapor, mă ia lumea peste picior - n-am omorât pe nimeni! Ei și-au omorât timpul! Vânând știri!

A doua zi plec acasă, să-mi văd familia! Ajung la 22.45, plec la 01 și ceva! În tren, maxim 8 persoane! Mă duc la clasa I, nu văd cine mai ține cont de clasă, când trenul e gol! Un plutonier major zâmbăreț verifică compartimentele! Deschide ușa, dă cu ochii de mine, mi se văd doar ochii și-un pic din barba lăsată! Ce mai, sunt terorist! Nu mai zâmbește, duce, încetișor mâna la spate și deschide tocul pistolului! Crede că nu l-am văzut, nu se calmează când vâr două  degete în haină și scot actele cerute! Abia așteaptă să tragă, să vezi laude și onoruri, să omori un terorist întrun orășel din Moldova! Evit mișcările bruște, așa că se uită la actele mele, nu știu ce vede acolo, cere și biletul, îl arăt, nu știu dacă ar trebui să-l liniștească! Se retrage cu spatele și mă uită!

  A doua zi, ies din cart mai devreme și-o șterg, iar, acasă! Mă duc ca prostul, degeaba, nu-i nici un pericol pentru ai mei! Aproape de Făurei, se aude afară o rafală de armă automată! Trenul nu e lovit, nu sunt victime, dar somnul a zburat, la toți! Comentăm, cu excepția vecinului de compartiment, care duhnește a țuică de cazan! În gară, control, patrulă mixtă soldat - milițian! Amândoi morcoviți, mai ales tânărul soldat! Iarăși un tânăr soldat!

Ne cer să prezentăm actele! Cu excepția țuicometrului, ne conformăm! Ăla o face pe durul, până ce oștașul, speriat, bagă cartuș pe țeavă! Noi, mai speriați de fața lui contorsionată, de frică, ne rugăm de imbecil, să arate actele! Reușește cu greu, e plin de curaj, n-are habar ce-l desparte de un glonț! Trenul pleacă, n-am aflat cine a tras, de ce  și de ce patrula ne urmărea cu privirea, până ce nu ne-am mai zărit unii pe alții!

Nu știu nici acum cum să-i spun - REVOLUȚIE sau MANIPULARE? Indiferent de variantă, risc să-i jignesc pe cei care au murit! Pentru că datorită lor, azi sărbătorim Crăciunul Altfel! Indiferent cât de prost au decurs lucrurile, nu pot uita că sunt familii care plâng și astăzi! Și, hai să fim serioși! să nu învinovățim un om sau un grup restrâns de oameni, pentru că visele de atunci s-au dovedit a fi false! Iliescu, Stănculescu, Brănulescu și Încondeiescu, prea puțini pentru așa făcătură! Mi-e teamă că sunt mult prea mulți vârâți în asta!  Care dorm liniștiți!

N-am verificat, dar am auzit că fostul meu comandant de batalion, căpitan la marină, ar fi fost împușcat la Revoluție! Cică era cu o patrulă a Marinei  și au dat peste o patrulă a infanteriei! S-au aruncat la pământ și căpitanul meu a ridicat capul, să spună parola! A fost împușcat în cap!

În cele de mai sus, nu e pic de ficțiune! Poate, doar, că așa se vedeau lucrurile, departe de adevăr! Cert e că au murit și au fost răniți! Nu ne place să mai gândim la asta, în prag de sărbătoare, dar uităm că și Isus s-a jertfit, pentru ca noi să trăim  și să gândim altfel! La fel ca și cei care nu trebuie să fie uitați! Crăciunul are, astfel, mult prea multe semnificații, total diferite de tăiatul porcului! Hop! dar și el e o jertfă, dar nu-i martir, să fie uitat!