DISOLUȚIA STATULUI!

     Duminică am plecat pe jos, la plimbarea duminicală. În fața casei unor țigani, un câine stătea  în fața porții, tolănit în stradă, de strajă curții!

       L-am ocolit instinctiv, nu-mi dădeam seama ce gânduri îl animă, era mai înțelept să-l evit, eu, pe el, decât să mă muște, el, pe mine! Nu l-am băgat în seamă, nu m-a băgat în seamă, nu reprezentam o amenințare unul pentru celălalt!

        Și, așa  cum cred că ați ghicit, m-a izbit o idee, în capul mea s-a produs o reacție chimică, ca o scânteie, și mi-am dat seama că acel câine putea fi Statul, vechiul meu prieten și eternul meu dușman!

          Statul, un câine de pază, cel care păzește curtea, cel care păzește oamenii, indiferent de religie, rasă, sex, creier sau intenții belicoase! Câinele care mârîie la adresa dușmanilor democratiței, pardon! a democrației! Cel care ar trebui să muște din dușmanii noștri!
        Cel care și-a pierdut rolul, devenind cel care mușcă mâna care-l hrănește, care linge rănile făcute de colții săi, dar nu din milă și devotament, ci din plăcerea sadică, din cruzime!

       Blestemați fie cei care au făcut din câinele de pază, lup feroce, ce sfâșie trupul unui popor care nu a dat numai proști, ci  oameni mari, pe care bătrâna Istorie i-a adunat la pieptul ei generos, în timp ce mureau pentru neam!

         Sună patetic și neconvingător, dar nu am cuvinte să-mi exprim ura, da! ura pentru nimicii neamului, care au dus câinele la castrat, nu la dresor! L-a făcut câine de circ, dresajul aducându-l la stadiul de satrap!

          Ca și cîinele de care spuneam, Statul ar trebui să apere și să ocrotească, fără să existe teama că s-ar putea întoarce împotriva celor care îl hrănesc! Pentru că noi, toți, hrănim câinele! Și ce primim în schimb?

          Căinele mărîie tot la noi, în loc să mârâie și să  ne sfâșie  dușmanii! Chiar dacă, printre aceștia, se numără și de-ai noștri!

           Ca și câinele de care spuneam, așa a fost dresat Statul, să apere înteresele unor alte javre, pe care noi i-am lăsat să intre în casă și, când paznicul a vrut să se dea la ei, tot noi l-am impiedecat, sperând că ne sunt rude de sânge! N-au mai vrut să plece, între timp câinele s-a obișnuit cu ei și cu neghiobia noastră, acceptând că are prea mulți stăpâni!

           Câinele s-a întărit, unindu-se cu alți câini de pază - UE! Să nu creadă cineva că laptele și mierea a ros colții câinelui, noi am furnizat pila! Astăzi sunt prea mulți câini și prea puțini de pază, mai mulți sunt de murdărit curtea!

           Mai putem face ceva, să apărăm biata curte terfelită de javre? Mai mult ca sigur! Pentru că țara asta supraviețuiește nu datorită câinilor , ci datorită oamenilor care muncesc în ea! Pentru că, oriunde, dacă n-ar exista și oameni, nu ar exista și oameni care fac treabă, oameni care își văd de ale lor, n-am mai exista ca popor!
       Propaganda deșănțată a rupt Statul de oameni, decretând disoluția statului! Devenit inamicul public numărul unu, Statul, așa cum, de fapt, a fost întotdeauna, fracturează azi coloana noastră vertebrală, sugând măduva spinării! La fel de lacom că și un câine flâmând, nu mai alege, rupe beregata oricui!

           Disoluția Statului!  Cuvinte! Cine și cu ce scop a creat-o, cine e vinovat? Din păcate, știm cine și nu pedepsim! Lăsăm, în continuare, vinovații să se folosească de câinele înfometat! Pentru interesele lor, care nu sunt și ale noastre! Pentru sărăcirea neamului!

         Sunt supărat, pentru că milioane de oameni suntem sclavii unor jigodii, care ne-au surpat încrederea în noi, ne întărâtă unii, împotriva celorlalți, în timp ce noi stăm cu genunchii la gura ferecată! Și nici nu ne învățăm minte, mai vrem! Oare când vom căsca ochii la stăpânii câinelui?

           Strămoșii noștri fugeau din calea tătarilor și turcilor, se ascundeau în păduri, mâncau scoarță de copac, și, când trecea primejdia, se întoarceau în vetrele lor și o luau de la capăt! Ridicau, din nou, case, nunteau și își îngropau morții, după datini de când lumea! Și cînd veneau prădătorii, se refugiau iar în pădure!  Că de aia se spune că pădurea e frate cu românul! Numai că pădurea dispare, iar ai noștri nu se mai întorc la vatră, nu se mai văd urmele vetrei! Dulăul a șters orice indiciu al satului românesc, vorbesc de cel vechi, nu de cel în care nu se mai aud colinde!

         Am de gând să-mi cumpăr un câine, care să asculte numai de mine! N-o să las pe nimeni să pună mâna pe el, să nu se învețe cu străinii! Dacă e nevoie, am să-i tai coada, să fie rău! Numai să nu mai semene cu acel câine care rupe din mine! Care rupe din noi!

             Eu nu sunt analist, nu sunt politician, nu sunt filozof, sunt doar român! Și din puținele mele pretenții, vreau să cred că urmașii mei vor muri români, indiferent de soarta tristă pe care ne-o pregătesc toate javrele pământului!