ADEVĂR SAU FĂCĂTURĂ ?!?( SAU, POATE, AȚI UITAT?!?)(II)

ZORII IDIOȚI, AI DEMOCRAȚIEI RĂS-COAPTE!

      Decembrie 1989! Unii nici nu erau născuţi atunci, de exemplu, fiica mea! Bine că nu se apucă să mă facă comunist, m - a făcut, destul, Epoca de Aur! De comunist ce eram, aveam şi cartelă la pâine şi un loc, la rândul de butelii, asta dacă stăteam trei - patru zile, la coada pe liste! Ca mine, erau mii de comunişti cu nişte carnete roşii, care ne înghesuiam la carne! Astăzi ne judecă persoane care nici cărţi n-au citit despre perioada aia roşie! Nici eu nu ştiu prea multe despre ce-a fost înainte, doar ce mai povestea tata, şofer la Canal, pentru care mama ia, azi, încă, un pui de  pensie, de deţinut politic!

            Nu pot să nu comentez despre ce a adus politica deşănţată, de după 1989, unde s-a amestecat adevărul şi minciuna, vii, cu morţii, şi viitorul, cu trecutul! Să fie vinovat tatăl meu, cu acel carnet roşu, că a muncit toată viaţa lui, la ceva pe care alţii au dărâmat întro clipită? Are vreo importanţă că el avea peste 30 de invenţii şi inovaţii, chiar banal muncitor, cum era? Pe care i le ştergeam de praf, de sărbători, când făceam curăţenie, în timp ce şefii lui mâncau la cantinele de partid?  Şi care, mulţi dintre ei, după 1989, au ajuns bine, oameni de bine?  Cât de vinovaţi au fost cei ce au ridicat mamuţii industriali, care, azi, nu sunt decât ruine!

            Paradoxal, toţi cei care au făcut ceva pentru ţara asta, s-au dus! Unii, de tot, i-am şi uitat, cum i-am uitat pe cei care au murit în 1989! Cum şi de ce au murit, rămâne să decidă istoria şi, până atunci, noi nu puteam decât să rememorăm ce s-a întâmplat! Care am trăit atunci, nu vorbesc de toţi “criticii”, care nici nu ştiu  pe ce lume trăiesc! Sau, poate că ştiu?!?

       Decembrie 1989! Traşi în faţa Gării Maritime, ne pregătim, de o săptămână, să plecăm pe mare! Evenimentele ne-au blocat în port, nimănui nu-i mai arde de plecare, stăm  cu ochii pe televizor şi cu urechile, pe radio! A intrat televiziunea pe fir, doar era una singură, şi aia, şchioapă! Bună şi aia, ne-am clătit ochii cu tot soiul de personaje, dintre care unele au făcut carieră! Altele, puşcărie! Pe unii i-a uitat Dumnezeu, să moară liniştiţi în vilele lor!

         Motoristul meu, un bucureştean, se dădea de-a tăvălugul, că vrea să se ducă la Bucureşti, să apere televiziunea! Să se urce pe garduri, să strige că-i libertate! Nu avea cine să-l lase, era de serviciu! Şi, cum stăteam noi, ca tot românul, cu ochii-n TV, pe la vreo 10 seara, iată că apar, pe mal, doi soldaţi, ce escortau doi hamali! Sau aşa păreau! Îmbrăcaţi în pufoaice gri, tunşi zero şi nebărbieriţi, erau destul de liniştiţi, spre deosebire de puştanii ce păreau soldaţi şi cărora le tremurau bocancii! Ăştia mici era nişte copii, ce se treziseră întrun balamuc, balamuc fiind şi pentru noi, ăştia niţel mai mari! Bieţii soldaţi mergeau în spatele acelor bărbaţi, mai - mai să facă pe ei, dar nu era vina lor! Mai târziu am aflat că escortaţii erau TERORIŞTI! Sunt primii şi ultimii terorişti pe care îi vedem, alţii tata, nu mai face! Apropos! Aţi mai auzit ceva de teroriştii care au ucis tineri? Pentru că cei pe care i-am văzut, atunci, erau atât de calmi, mi-e teamă că mâncau, la micul dejun, câte doi soldaţi şi trei revoluţionari de carton! Precum revoluţionarii din oraşul meu natal, care se lăudau că s-au îmbătat, au ieşit în balconul Primăriei şi nu i-a împuşcat nimeni, că n-avea cine! Dar drepturile de revoluţionar sadea, le-au luat, ce, erau proşti să nu?

            Nu trece mult şi un militar, fără însemne de armă sau grade, ne comunică extraordinarul - scafandrii au descoperit că suntem minaţi! Noi şi o altă navă, care are o cală plină cu TNT! De aia vedeam noi luminiţe pe sub apă, erau scafandrii la pescuit mine! Dar de ce pe noi, eram încărcaţi cu cherestea? Ălălalt făcea bum  şi noi scoteam scântei şi pălălăi? Şi de unde TNT?

            Motoristul meu, cu vreo 10 ani mai mare ca mine, nu mai vroia la Televiziune!  De fapt, nu mai vroia mare lucru, ba cred că nu voia să vină cu mine, în compartimentul maşini, unde aveam de schimbat o conductă de ulei, la un motor auxiliar. Dacă nu se uitau urât toţi, la el, nici azi nu cobora, mai ales că auzise de minele de sub apă! Dacă bubuia sub linia de plutire, noi doi rămâneam acolo definitiv! Nici mie nu-mi plăcea prea mult, dar, decât să stăm nasol, pe întuneric, mai bine jos, printre fiare!

            Am terminat în vreo  25 de minute,  au părut cât o eternitate, n-am spus decât GATA! Şi eroul de pe gardul televiziunii, a şi fost, sus, la pupa, gata să sară pe chei şi să zboare la luptă! Ei! la o luptă mai mică, pe măsura lui!

            Ascultam cu sufletul la gură toate comunicatele, care veneau în valuri, unele vărându-ne ace de foc, în sânge! M-am trezit că mă întreb ce anume o să-i răspund fiului meu, născut în acel an, pe care abia îl văzusem o singură dată, nu mi-au mai dat drumul să ajung acasă, eram pe picior de plecare.  Adică, ce-aş putea să-i răspund, când va fi mare, la întrebarea TATĂ, TU CE-AI FĂCUT LA REVOLUŢIE? - Păi, măi fiule! m-am uitat la televizor şi-mi tremurau izmenele, da’ nu de bucurie!  ŞI TE-AI LUPTAT - Cu cine, că ţânţarii erau morţi de frig?

           Şi mi s-a făcut ruşine, adică unii mureau şi eu îl păzeam pe nea motoristul, să nu fugă la capitală?

           Nu ştiam că, a doua zi, urma să ratez şansa de a deveni martir, şi nu din cauză că eram curajos sau laş, ci pentru că aşa o fost să fie!

          Fiul meu nu a întrebat niciodată, nimic! Nici nu ştie faza asta! Nu-l interesează, deşi e născut în anul acela! Uite aşa participăm zilnic şi silnic, la istoria contemporană, în Pampers! Fiică-mea, da! m-a pus să-i povestesc! Trebuie să fie interesant, să auzi poveşti de adormit copiii!

            Dar să lăsăm asta pe mai târziu, când voi povesti ceea ce mă frâmântă, de atunci  şi până astăzi, legat de evenimentele din 1989, de la Constanţa. Ne revedem în următoarea postare - SĂ NU CREDEŢI DECÂT DACĂ VEDEŢI! ŞI NICI ATUNCI!