SĂ-I DĂM BICE!

         Nicușor Oalesparte era obișnuit cu nevastă-sa, a cărei gură se auzea de dimineață, până seara! Așa de obișnuit, încât nici nu mai deschidea gura să comenteze, s-o întrerupă sau să mai adauge  ceva în plus! Era fericit noaptea, când aceasta nu vorbea prin somn, putea și el să se odihnească, iar uneori visa că e singur pe lume.

            Limbarița femeii îi fusese dată din născare, cu toate că, până la vârsta de 6 ani, fusese mută- mută! Abia când au dat-o, ai ei, la școală, în prima zi de stat în bancă, a dat peste mută, vorbăria, de nu mai putea nimeni s-o oprească. Au trebuit s-o lege la gură cu prosopul, ca învățătoarea să poată răsufla ușurată.

            Nicușor și-a dorit din copilărie o nevastă guralivă, din cauză că, la ei în casă, nu se vorbea decât rar, apăsat, la obiect, sau deloc! A avut noroc, (dacă așa crede el!) să dea peste Emilia, care, până și cererea în căsătorie a făcut-o ea, discursul socrului mic ea l-a suflat și a spus de mai multe ori, DA, pentru Nicușor și celelalte șase perechi, ce urmau la starea civilă. Cât pe ce să predice în locul părintelui, la cununia religioasă, a avut ghinionul să-i intre un bâzoi în gât, altfel și predica era tot a ei! Vorbăria fără pauze s-a amplificat de când copiii, 3, s-au împrăștiat în 4 vânturi, în parte, și din acest motiv, doreau să scape de Inchiziție!

            Acum se pregăteau să plece la Brașov, în concediu, situație care obliga pe tăcutul Nicușor la cărat bagaje, în timp ce Emilia zumzăia pe mai multe voci:

            - Mai avem florile, geamantanul cu conserve, acordeonul și trusa de machiaj! Nu puteam lăsa florile, nu aveam la cine, vecina Varvara face zâmbre și-așa, că am rugat-o să se mai uite, din când în când, și pe la noi, să nu intre vreun hoț! Cum a intrat la colega mea, luna trecută, un om al străzii! Când a venit de la băi, a găsit frigiderul scos din priză, cu tot cu priză, îl golise și încercase să-l scoată pe ușă! Pune trusa sub cojocel, lângă geanta gri! Făcuse focul din pictura căpătată la nunta lor, acum 22 de ani, dată de un frate de-a soțului unei verișoare, căpitan de vas! Bine că n-a ars decât mocnit, pune și poșeta, în spate! E mare belea, cu hoții ăștia, sunt în gașcă, vin și rad tot, ca termitele!  Să fie într-un ceas bun, c-am plecat! Să-i dăm bice! Ce mă enervezi! te-a apucat vitezomania, de-ai rămas fără permis, acum trebuie să conduc toată țara singură! Ai noroc că-mi place, dar e, totuși, prea mult, și obosesc! Mă enervează și ochelarii ăștia, trebuie să-mi comand alții, văd ca o bufniță - ziua, cu ei! Ieri, nu ți-am mai spus, dar am pus fierul de călcat pe cutia ta cu cârlige de pescuit! Nu știam de unde iese foc, mă pregăteam să chem pompierii! Na! Am făcut deja 110 km! Cârligele nu puteau arde, a ars diploma ta de studii! Oricum, nu-ți mai trebuie, că s-a prins lumea că ești prost grămadă! Ce ți-o fi venit să le pui, una lângă alta, nu știu, mie nu-mi iese așa combinație! Lui Vasile Catastif, ăla care lucrează la Finanțe, i-a pus nevastă-sa în ciorbă stiloul de aur, căpătat cu ocazia avansării! 196 km, până acum, mai avem puțin și fac la stânga, că e drumul mai lung, dar nu e plin de sate, să trebuiască să reduc mereu! Vasile bănuiește că nu e așa, crede că l-a dus fecioru-său la amanet, n-a găsit urmă de stilou! Nevastă-sa s-a jurat că s-a topit, dar cu mania păcănelelor, la copil, nu are cum să fie cum zice  ea, doar nu era de plastic! Așa sunt mamele, țin partea copiilor, indiferent de ce prostie fac, cum i-am luat și eu, partea, lui Gabi, când ți-a vândut, pe un roboțel , ceasul mecanic, de nu-l găseai! Acum pot să-ți spun, abia l-am recuperat, am dat dublu pe el, chiar că-l băteai! OK, am făcut la stânga, avem drum întins cam 125 de km, după care virăm la stânga iar! Bine că am luat GPS-ul ăsta, pot merge până la Londra! Ce vorbesc eu, merg până în Australia! Ce draci am pe tine, ai rămas morcovit de la accidentul ăla! Stai numai în spate, ți-e frică să stai lângă mine, dacă te mușc! Vrei să mă simt vinovată, atunci tocmai îți povesteam cum se împletește sub braț, ce dacă n-am văzut buldozerul, de ce n-a claxonat? E vina ta, nu ți-ai pus centura! Nu-ți stătea prea bine cu picioarele-n sus, pe lama buldozerului, dar bine că n-ai murit! De ce ți-o fi frică acum să stai pe scaunul mortului, ce! două luni spitalizare te-au făcut pe tine? Ai stat tu 72 de zile, când te-am împins de pe schela catedralei, și tot n-ai murit! Te plângi tot timpul că ești ghinionist, dar uite câte ai pățit, și ești întreg! Ei, să zicem că fizic, cu capul stai mai prost și nu știu de ce!? Facem, în sfârșit, la stânga, și-i dăm bătaie, că bătaia e ruptă din Rai! Câtă bătaie am mâncat eu de la mama, să fii tu, sănătos, ai vrea tu să fii așa iubit, cum m-au iubit ai mei pe mine! Când vroiau să doarmă, îmi puneau scoci pe gură și-mi legau mâinele la spate, de scaun, să nu mă dezleg! Dar îmi puneau televizorul pe arii de operetă, să mă cultiv! Bunica râdea de mine, zicea că aș fi fost bună de sirenă! La pompieri! Dă-mi și mie apa, mi s-a uscat gura de când vorbesc, iar ție nu ți-a milă deloc de mine, mă lași însetată! N-auzi ce-ți zic, trebuie să urlu, ca să înțelegi? Nicuuleee, dă-mi apa, că-mi crapă limba! Dar unde ești, tâmpitule, de nu răspunzi?

            Nicușor stătea tolănit în fotoliu, acasă, cu un pahar de vin rose, cât vaza de la flori, și respira ușurat - ce bine că nevastă-sa demarase în trombă, fără să se asigure dacă a urcat și el! Poate l-a auzit Dumnezeu, când s-a rugat să-i dea puțină liniște! Acum o are, cel puțin câteva ore bune! Emilia e la vreo 300-4oo km de casă, dacă nu s-a întors până acum, e posibil să ajungă la destinație! Bine că l-a uitat acasă, oricum vorbește singură tot anul! Să ne relaxăm, flăcăi, c-am scăpat de gura ei! Cel puțin, o vreme!