Vreau, repede, o cafea,
intru la barul din spatele pieții! N-am mai intrat aici de luni de zile, mi-a
fost mai la îndemână să intru, pentru o banală cafea cu lapte, prin alte părți.
Și nici nu mă înghesui să intru în astfel de instituții publice, altele decât
cele unde își face de cap beția de putere!
Nu e nimic schimbat de cum știu eu -
aceleași mese și scaune, pereții îmbrăcați cu pânză pictată și încrețită, poate
mirosul de fum mai estompat, de când s-a instaurat domnia nefumătorilor, localurile sunt mai
umane, iar cei ce lucrează acolo, nu mai put a nicotină stătută! Se bucură și
ei, chiar dacă sunt fumători, nu se mai duc acasă, la copii, mirosind a drac
înțărcat cu fum de țigară! Nu, să nu se bucure cei care au votat legea asta,
ei încă mai fumează pe unde vor tricepșii lor! Dacă n-au frecat-o, ca pe mentă,
să-mi spuneți mie cuțu-cuțu cos de alfa! S-au mirat și europenii - românii nu
mai au cuști pentru nefumători! Alea mplasate, românește, în incinta unităților
de alimentație publică și sonică (de la
sonați!)! Ca fost fumător, îmi vine să plâng când privesc în trecut - ba se
interzice, ba se frăsuiește, ba se adaptează, ba se nimerește!
Să revenim la curcile noastre, oile
s-au împuținat simțitor, s-au dus la arabi, cu vaporul! Cu pluta, am rămas noi,
duși din toate părțile! Și cum sorbeam
din cafeaua relativ rece (tocmai ce apa fusese întreruptă, pentru avarie, iar curentul n-a vrut să rămână
mai prejos!), mă interlocutam cu patronul, cel care construise, împreună cu soția, hangarul de casă, ce adăpostea barul! Hai
să fim indulgenți cu piața muncii, au mai fost și vreo 4 bețivi, ce-au tras la
măsea!
Am toată stima pentru cei ce FAC ! Cei
care muncesc, crează, transpiră! În timp ce alții, din jur, îi critică și-i
înjură, tocmai pentru că nu sunt în stare să facă la fel! Chiar dacă nu sunt niște sfinți, mai
scapă piciorul, totuși trebuie să le recunoaștem meritele și să-i încurajăm, nu
să-i facem hoți și șmecheri, ăștia sunt alții!
Și acum mă minunez cum au reușit să
facă dintrun loc pustiu, cu un cofraj de ouă, pe post de casă, spațiul acela cu
două nivele! Sau unul și ceva! Nea Patronică
s-a băgat și-n canal, numai bani să
iasă, ce dacă puțea! abia se păstra mai bine! Soața, de când au deschis barul,
a stat numai în picioare, de-au pălit-o șalele ciufute, a ajuns pe masa de
operație! Asta nu se pune! zice un
muritor de râs, care se scobește, în gură, cu furca! Are bani! Și tu de ce n-ai?
poate pentru că ai mânile albe, fără bătături, sau vinete, de la sforăit în
boscheți!
Singura lor problemă era că nu
puteau avea copii! Și cum pe alții în doare în... farafastâc! de copii lor, pe ei
îi rodea dorința de a lăsa ce aveau, cuiva! Trec peste muncile lui Sisif
Gornistul, adică pe lângă lunga perioadă de tratamente, și mă opresc la operațiunea Monștrii, adică la
înfierea unui copil, când toată lumea vrea contrariul, iar cei ce se ocupă cu
asta, fac pe monștrii, speriind copii și eventuali părinți!
Au reușit, cu greu, să ia o fată, un
pui de om, negricios, cât să încapă în doi pumni ai tatălui de ocazie! Mama adoptivă
era atât de bucuroasă, că nu mai vroia nimic! De asta s-a îmbolnăvit rău, de
griji, dar, când și fetița a căzut la pat, n-a mai simțit nicio durere, era ca
nouă!
Cred că sunt doi ani, dacă nu mai
bine, de când n-am mai văzut fetița. Ultima oară era un năpârstoc, un ghem de
lână ce alerga de-a dura, abia un pui de om! Am mai fost la ei, la cafea, dar
n-am avut ocazia să văd și fata, oricum, locul ei nu era în bar, printre
bețivi! De aceea am auzit-o din casă, strigându-și părinții, de dincolo de ușa
pe care nu avea voie s-o deschidă, nu trebuia să intre în local!
Acum eram, din nou, la ei, nu-mi era
gândul la fetiță, mă enervase un dobitoc, care cumpărase 100 metri pătrați de
teren, cu deschidere la stradă - 4 metri și considera că își cumpărase și
strada! Avusesem o problemă cu mașina, am lăsat-o acolo, în stradă, nici prin minte nu
mi-a trecut că bucățica aia de loc fusese cumpărată recent! Oricum, nu avea importanță, chiar să fi vrut
și nu puteam să mut mașina! Nesimțitul, despre care am aflat că are trei fete
care fac prostituție „pe-afară”, mi-a cerut să-mi iau dricul
de-acolo! Ditamai malul și idiot!
Iată care era starea mea de spirit,
într-o Românie transformată în pubelă, unde gunoaiele circulă, dezlegate, pe
străzi, în timp ce oamenii normali stau închiși în case!
Și atunci! ușa s-a deschis și s-a
auzit un glas de copil vesel și sănătos - veneau de la școală, mamă și fiică! Prin nu știu ce minune, amândouă semănau,
parcă chiar erau mama și fiica! Fata crescuse, era cu două capete mai mare decât o știam,
trăsăturile se schimbaseră puțin, fața i se mai rotunjise - o frumusețe mică! M-am trezit
că sunt surprins - ce trec anii!
Nu-i mai tăcea gurița, dar nu spunea
prostii, mai mult se agita! N-am văzut ce purta pe sub bluza albă lacrimă, după
ce și-a scos haina groasă! Am întrebat-o dacă mă mai ține minte, s-a uitat, dintro
parte, la mine, a dat din cap că nu! Nu
s-a intimidat deloc, a tras un scaun și s-a apucat să-mi spună ce-a făcut la
școală. Brusc, mi-a spus că face gimnastică și a zbughit-o în camera ei, de
unde s-a întors cu o medalie aurie, strălucitoare, pe care scria CUPA MICA GIMNASTĂ, luată la Focșani cu lună în urmă! Uite
unde stătea mica campioană, într-un bar!
Eram împresionat, i-am cerut să stea
să o fotografiez! A luat o poziție serioasă, din păcate, în fața grupului sanitar!
Nu puteam să fac asemenea sacrilegiu, să înregistrez o minune, pe așa fundal! I-am
cerut să se mute, s-a conformat, la fel de serioasă, abia atunci am observat
costumul de culoare roșie, de gimnast, de
sub bluza albă! Doamne! ce copii se pot naște pe lumea asta! Inclusiv ai
noștri!
Mi-a trecut supărarea, dobitocul
care m-a enervat, s-a dus! a rămas doar chipul unui copil înfiat, crescut cu
grijă de doi oameni! Care ar fi putut deveni aurolac! Care ar fi putut fi
violată, cine știe pe unde, la vârsta când alți copii se joacă cu păpușile! Care
putea ajunge rău, din o mie de motive! Căreia i s-a dat o șansă și a muncit să
se bucure de ea! Care duce o viață normală, întro lume anormală, poate născută
din părinți anormali! Nu contează! Important e că dragostea unui om nu ține
cont de sânge, nu ține cont de prejudecăți, nu ține cont de trecut! Important e să meargă mai departe și să nu se oprească, așa cum, poate, a făcut
mama ei adevărată!
Mi-ar fi plăcut să o vedeți și voi, dar mi-e teamă de răutatea oamenilor, n-aș vrea să - i fac un rău, și celebritatea poate fi distrugătoare! Așa că păstrez fotografia pentru mine, ca un egoist bătrân ce sunt!
Părinți, să vă trăiască floarea ce a crescut
în curtea voastră și să vă bucurați de ea! Pentru că meritați! oameni buni! Doar
pentru că m-ați făcut, pentru o clipă, să mă simt mic, față de marele vostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu