(NEW!) A văzut lumina zilei în
bătătura unui țăran, devenit ulterior fermier! Nea Vasile - fermierul avea el,
niște bătături serioase, de aceea numai chef de Ion n-avea, deși el era, oricum, cu
chef, mai tot timpul!
Ar fi fost impropriu spus că i s-au deschis ochii în
curtea lui Vasile, pentru că respectivele felinare i s-au aprins mai târziu, o
să aflați de ce! Debutul în lumea oamenilor a fost destul de nefast, pentru că, din prima zi a vieții sale, era să-l cuprindă o moarte, Vasile fiind prea beat
să-și dea seama că acel ghemotoc, aruncat peste gard de o putoare, identificată mai
târziu, era un pui nevinovat de câine vinovat, așa că a vrut să bage furca în
jderul ce-i invadase curtea! Așa credea el, că e un jder, tocmai ce văzuse la
televizor FRAȚII JDERI! Fiind șașiu și
având sașiul strâmb, de la o cafteală cu sticle, n-a nimerit decât în propria
copită, nu-și tăia nicioadată unghiile, aștepta să se roadă-n bocanci! De
durere, l-a botezat Zdrăngănici, dar ghemotocului i-a plăcut, toată viața lui,
numele simplu de ION! Suna foarte
românește!
Doar după 2 luni, fermierului nu i-a mai plăcut când
Ion îi rupea, zilnic, fundul pantalonilor, fără să înțeleagă că dorința lui
de a-i da câinelui un șut, nu era și pe placul animalului! Animalul din el l-a
sfătuit să scape de inamicul neinvitat și nedorit, Ion, deși, de la apariția
acestuia, nu-l mai călăreau nepoftiții ce-i intrau în curte, pe o rază de 100
metri nu intra nicio pisică, guzgan, vulpe, dame măritate sau
nemăritate, alte lighioane cu picioare lungi sau fără! L-a
dat pe Ion la o stână, unde și-a început cariera de stagiar în domeniul pazei
de coaste de oaie!
Ultimul venit, s-a trezit mârâit atât de ceilalți
câini, cât și de urși, pentru că Ion chiar dorea să-și facă treaba, nu ca celelalte
animale, care își făceau treburile pe unde apucau, mai ales pe pereții stânei.
Poate că și azi ar mai fi funcționat acolo, dacă nu ar fi surprins privirile
pofticioase ale ciobanului - șef, care începuse să-i facă ochi dulci! Și cum la
stână încă nu exista opreliști privind hărțuirea sexuală, Ion s-a gândit să
fugă-n lume! A luat-o, de nebun, unde nu l-au dus ochii, așa că, de următoarele
luni, nu vorbește niciodată, cu excepția zilei când s-a îmbătat și a scăpat
două vorbe, că ce nu reușise ciobanul, reușiseră o haită de lupi, care au
scăpat nepedepsiți doar pentru că aveau niște neamuri prin pădurile de la
Snagov.
După un popas în portul Galați, unde s-a încris
într-o frăție, distrusă de apariția unei nave chinezești, ce a consumat 85%
dintre frați, ascuns într-o barcă de salvare, a navigat clandestin pe un vapor
jamaican cu echipaj românesc, până l-a prins scheunatul de foame și de noapte,
fiind descoperit de nostrom! S-a trezit mascota echipajului, singurul dușman
fiind comandantul olandez, căruia nu-i plăcea câinii, ci pisicile pupincuriste!
Doi ani a stat pe mare, singurele momente neplăcute fiind când a trebuit să
suporte botezul mării, fiind uns cu păcură și apoi frecat cu peria, să se
albească, el fiind, de fapt, roșcat cu pete negre! A învățat să facă noduri
marinărești, să frece, cu limba, puntea, avansând până la gradul de secund la
bucătărie, după ce bucătarul șef s-a dus să caut un mop, în timp ce vaporul
spărgea valuri. Noroc că Ion l-a văzut la timp, deja era călare pe balustradă, l-a prins pe individ, doar antirabicul l-a adus la realitate pe bucătar, care s-a îndrăgostit de Ion
și l-a luat drept ajutor!
Aventurierul din el l-a determinat să fugă, în clipa
când vaporul a ajuns în State! A fost, în țara tuturor posibilităților, pe
rând, cărător de bagaje ce trebuiau să dispară, paznic la o bibliotecă publică,
unde se vindea cocaină, agent de pază la un doctor psihiatru, clown la un circ,
ca să se stabilească în calitate de șef pază coral vite! Iată de ce a ajuns să
aibă un cur-riculum vite impresionant, care l-a făcut (în) indispensabili în
noaptea în care ferma a fost atacată de niște arieni, ce doreau să-și
primenească sângele albastru!
Dorul de casă l-a cuprins, ca de obicei, pe la spate,
așa că s-a ambarcat, la clasa I. pe un portavion american, plecat să participe
la forța de intimidare din zona Măriei
Negre, în timpul ocupării Crimeiii. N-a mai ajuns în marea respectivă, fiind
nevoit să fugă de pe navă, după ce a sfâșiat, de foame, codurile de lansare ale
rachetelor! S-a ascuns, alături de o tarantulă, în țeava unui tun, de unde s-a
cărat când a ajuns în Cipru. Deja familiarizat cu clandestinitatea, a ajuns în UK pe un iaht al unui șeic, de la
care are cele mai frumoase amintiri, șeicul fiind îndrăgostit de o cățelușă
sudaneză, creață ca varza de Bruxelles! Și cum Ion era un câine dotat, când a
ajuns la insulari, deja era tată! După debarcare, a constatat că trebuie să-și
asume responsabilități, pentru că și vârsta începuse să-și spună
hămăitul! pardon! cuvântul!
Vrând să se angajeze, a aflat cu durere în coastele rupte, că nu are
echivalențele necesare, astfel că a acceptat rolul de câine care face cu ochiul
la trecători, pe Podul Londrei, tovarăș cu unul ce vindea Alba-Neagra! Dar cum
lui nu-i mai ajungeau nici oasele proprii, a revenit la ridicarea standadului
profesional și s-a încris la Oxford, la cursul de politică internațională, la
care participa ascuns sub bănci! După terminarea cursului, timp în care
satisfacea stagiul militar lângă o unitate SAS, s-a încris la un masterat pe
probleme de poluare, din care a ieșit amețit, a înțeles că și el, Ion,
participă la încălzirea globală, urinând pe unde apucă!
Tot n-a găsit de lucru, studiile nu l-au ajutat prea
mult, o vreme a păzit un depozit de echipamente electrice uzate, unde lucrau
tot niște români, așa că masa îi era asigurată! Abia după ce depozitul a fost
lichidat, iar oamenii s-au împrăștiat, Ion s-a trezit cutremurat de frig, era
decembrie și nu avea decât blana de pe el! Ca să se încălzească, s-a strecurat
la Madame Tussauds, unde, în holul de la intrare, a jucat rolul câinelui de
ceară, până ce un puști a vrut să-l sensibilizeze cu o brichetă! Când puștiul a început să urle, de la mușcătură, bolborosind ceva de neînțeles pentru
majoritatea vizitatorilor, Ion s-a trezit cuprins de nostalgie, auzindu-l
miorlăind în limba română, atât de familiară! A fost momentul în care
aventurierul din el a murit și s-a trezit dorul de meleagurile natale, de
balega de pe drum și de mirosul stătut, de oaie, din mijloacele de transport în
comun! Și-a dat seama că nicăieri în lume nu e ca acasă, unde te mușcă,
drăgăstos, toate neamurile și prietenii! S-a suit în primul TIR ce traversa
Canalul și a pornit spre casă! N-avea, încă, o casă, dar avea planuri mari în
sensul ăsta!
Utilizând diferite forme de deghizare și nenumărate
mijloace de locomoție, înclusiv cu tracțiune cabalină, Ion a ajuns în
municipiul Maidanezi, unde a răsuflat, în sfârșit, ușurat pe un copac!
Numai că anii ce trecuseră schimbaseră și oamenii
locului, și pretențiile privind profesionalismul, așa că Ion a trebuit să
recunoască – nu-i foloseau la nimic nici experiența de viață, nici super-
calificările!
Acum e agent de pază la un adăpost pentru câinii fără
stăpân! A fost marele lui noroc că actuala lui soție era fiica câinelui primarului, că ajungea și el
candidat la castrare! Se simte bătrân și noroc că are lanț, că ar pleca din
nou, chit că-și lasă oasele pe undeva, departe! Dar nici așa n-ar mai pleca,
s-a obișnuit cu viața lui de câine, iar orgoliul l-a părăsit! Se teme doar că
nu mai apucă pensia, cu acești cățelandri tineri și egoiști!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu