DE CE NU MAI AVEM ÎNCREDERE UNII, ÎN ALȚII?

           Îmi propusesem ca, zilele astea, să nu mă supăr și să nu deranjez pe nimeni! Nu pot, totuși, sunt supărat rău, oricât aș vrea să stau cuminte, nu mă lasă alții! Simt că nu mai există, printre altele, încredere! Nu mai am încredere, în primul rând, în mine! De la o vreme, mă mint că văd, prost, lucrurile! Și când zic că le văd prost, e pentru că așa se văd prin opacitatea miilor de informații, prin oglinzile în care adevărul pare gâtuit de mâini dibace! Cum și de ce am ajuns  aici, nu e prea greu de ghicit - așa s-a comandat, iar noi, băbălăi, ne-am conformat!

            Ieri am întâlnit un primat! pardon! primar! Când l-am întrebat, nepoliticos, din ce partid se trage , mi-a șoptit suav - ACUM, din PSD! Și pentru că nu înțelegeam care e chestia cu ACUM, m-a lămurit – La început, am fost la PRM! Apoi am trecut la PNL, după care la PDL! Acum, n-am ce face , sunt la PSD! Bănuiesc că săptămâna viitoare e la Partidul Veverițelor Zburătoare sau a  Partidul Osciloscopic Român! Sunt curios cum a ajuns, ăsta, primar, ăia de l-au votat nu s-au “ citit” că păsările călătoare E nimic pe lângă el? Bine! bine! o să spuneți că a făcut treabă bună, de l-au ales iar, că, trebe să specific! e de mai mulți ani, pri-mare!

             De aia n-am eu încredere în  omuleți de pluș, că nu aduce anul, ce aduce ciolanul, ciolhanul și cormoranul! Și nu mă refer doar la scumpii și neprețuiții tovarăși de partid, ci la tot înghițitorul de săbii, căruia i s-au terminat săbiile și i s-a oferit un tub de pastă de dinți!

           Sunt terorizat de ideea că, totuși, sunt pe o alee greșită, revin obsesiv la faza cu munca, insist pe faptul că nu toată lumea stă cu mâna-n...dosul porții, milioane de furnicuțe tropăie pe altarul muncii, în timp ce  puficioșii plescăie din botic! Cu furnicuțele astea am eu o vorbiță, eu, pe ele, vreau să-mi amanetez încrederea! Eu, în ele am încredere!

           Și atunci, ce facem? Mergem înainte sau ne așezăm pe bordură și așteptăm trenul care nu are de gând să vină? Nu-i mai bine să belim nițel pupilele și să fim, o țîră, mai țâfnoși?

           Cred că primul lucru ce merită făcut, e să ne cocoloșim încrederea în noi! Odată cu încrederea asta, vom reînvăța să ne respectăm pe noi, înșine, după care, să trecem la alții! Ce mama, măsii! noi nu avem mâini, picioare, gură și laringe?

         Exact când bag macaraua sub respectul de sine, îmi aduc aminte - am uitat câteva lucruri! Cum ar fi chestia aia cu statul cu fundul în luntre paralele! Statul paralel există, numai că eu nu-l văd așa cum mimează mâncătorii de cufurici!

     Măi manglitori, din toate țările, treziți-vă! Știți voi, șobolani de catifea, cum e să te trezești dimineața și să nu vrei să te dai, jos, din pat? Nu pentru că ți-e lene, ci pentru că ți-e frică! Frică, de ziua de azi, de ieri și de cele următoare! Te întrebi dacă, mai bine, n-ai băga cornu-n pernă, până te sufoci! Aici ne-ați adus, mâncă - căcioșilor și parveniților!

            În dreapta, am o vecină nebună, care, începând cu șase dimineața, urlă prin curte, zici că-i lup care face gargară! În stânga, vecina mai are puțin și se leagănă cu vântul! Una, nu muncește, n-o mai duce capul! Cealaltă, muncește, dar n-o duce fizicul! Soții lor sunt puțin mai răsăriți, dar nu cu mult, îi lasă șalele și genunchii, la vârsta când  voi, nesimțiților mâncători de deșeuri, ziceți că lumea e veselă și doritoare să muncească! Între ei, belferul obez, adică eu, mare mâncător de ciuperci cu prune! Cine mă vede, crede că le mănânc mâncarea, de-aia arăt cum arăt! Să vedem până când, că nici mie nu-mi vine să plec de-acasă! E de rău, devenim obezi, și din cauza stresului, nu numai de la papă modificată genetic! Ce, n-ați observat că, atunci când ești supărat, mănânci ca porcul?

            Ăsta e statul paralel - unii vorbesc și alții vomită! Ăia care vomită de dimineață, nu ajung departe, ba dimpotrivă! Ar trebui să mă bucur că am unde să mă duc la muncă, dar ne-ați făcut, animalelor, să nu mai vrem mare lucru - mâncare, băutură și tutun!

            Să vă spun cum aș putea, eu, să-mi recapăt încrederea:

- să mă trezesc dimineața, fără să mă întreb dacă nu-mi dă cineva cu parul în cap, după ce ies pe poartă, și să ajung întreg la serviciu, fără să mă întreb dacă, între timp, nu mă dă afară, n-am alt șef sau vreunui cretin nu i-a fătat mintea pui, scornind ceva nou și prost;

- să zâmbesc la colegi, în loc să-mi pun armura de spate, apărându-mi dosul, de mușcături! Să ne aruncăm zâmbete din suflet, nu cumpărate, la kilogram, de la supermarket! Să ne consultăm, când apare o problemă, fără teama că e lucrătură curată! Să putem să ne comportăm politicos, în relațiile cu cei din jur, fără veșnica obsesie a mișto-ului aruncat pe sub mustață, doar toți suntem  oameni, iar oamenii, mai greșesc!

-să nu mă gândesc cum să-mi suplimentez veniturile,  în mod nesănătos, care nu-mi ajung pentru spaga la doctori, la nenea cu hărtiile, la poștașul, care  aduce pensia, la nea Vasile, pe care l-am rugat să-mi achite o factură! din care să dau daruri la unul sau la altul și, ferească sfântul să am așa, șef, să cotizez pentru ziua lui!

- să vorbesc la telefon, fără să-mi cenzurez vorbele, mai scapă, omul, o prostie, mai spune cuiva, ce i-ar face, dacă am fi noi doi, singurei! Să n-ajungă astea, în vreun dosar! Crapă judecătorii, de râs, când aud de poziția 4721!

- să zâmbesc la oameni, fără să mă creadă nebun și fără să cheme Salvarea, care nu vine niciodată la timp! Să privesc cerul, nu să-mi caut umbrela, ci doar să văd ce frumoși sunt norii! Nu că seamănă cu personajele de le TV, alea pline de sine și încruntate, ca la furtună!  

- să văd numai desene animate, la TV, au rămas singurele care par mai umane și nu ne fac să ne încruntăm! Morți, răniți, anchetați, judecați, eliberați, condamnați, rămași cu banii furați! Noi, cu mămăliga-n traistă și cu murăturile, în gură!

-să-i văd, barem, o zi, pe toți frecătorii de mâț, dând la lopată bitum, la 42 grade la umbră, sau spărgând ghiața cu ciocănelul de bătut șnițele, de pe clădirea Parlamentului, la +27 grade (și nu de general!) După aia, când nu mai au mult, să-i introduc… întro sală super-încălzită și să-i pun, să ne explice cursiv, cum stă treaba  cu munca la paralel - la alb sau la negru!

-etc-etc-etc-etc

            Da! Trăim în lumi paralele - unii, jos, în mâzgă, alții, sus, nu le ajungi cu prăjina pe la nas! Cocoțați pe terenuri minate și păziți de dulăi bine plătiți, au uitat de unde au plecat! Când ajung pe ulița desfundată, pe care au crescut, fac cale întoarsă, își murdăresc pantofii de firmă și de fițe, părinților le pot da și-un telefon! Sau, mai rău, cer asfaltarea bucății de drum, de unde își lasă mașina  și până la poarta ce stă întro rână! Restul, după mine, potopul!

Dureros că nu au ținere de minte - oare de ce am cerut eu votul? Aha! Să mă ajung! Dă-i în mă-sa pe viemii ăștia mici, eu, acolo, nu mă mai întorc, să moară mama!

Singura dată când m-am simțit mândru că sunt român, a fost în ianuarie 1990! După decenii de închistare și teamă, venise vremea românilor! Puteai vorbi, râde și cânta! Pe tren, necunoscuți te întrebau dacă te simți bine! Toată lumea vorbea vrute și nevrute! Controlorul a văzut o bătrânică fără loc și a dus-o să stea în compartimentul destinat lui! Eram frați și surori, treziți dintro lungă și istovitoare așteptare!

Din păcate, n-a ținut mult! Parte a planului conceput cu grijă și terminat prost, am revenit la ale noastre ! Bătăi, mineri, revoluții mărunte, cereri peste cereri, minciuni și hoții, în timp ce țara asta a ajuns săracă! Păi, dacă era săracă, pe cine mai interesa?

Continuăm să trăim în lumi paralele! De sus, se vede spaga de 50.000 de euro, pentru amplasarea unui chioșc, în plin centrul București-ului! Nu se vede teama de ziua de mâine, lipsa de interes pentru muncă, lipsa de interes pentru viață! Paradoxal, cel mai bine o duc cei cărora nu le pasă de nimic!