IUBIRE SĂLBATICĂ!

Lui Năsoi i-a trecut, iute, prin creier diluat,

Că e vecin cu foamea și-i tare surmenat!

(Și gîndul lui măreț, pe dată s-a-ntrupat!)

Și cum dormea, nătângul! în plapumă, încins,

Simți cum două brațe, în brațe, l-au cuprins!

Mai încălzit o țără, din nou, a adormit.

Era atît de bine, cu spatele-ncălzit!

Ca să-nțelegem cazul, e bine de știut

Că personajul nostru nu prea era ...ciufut!

Și că, deși căsătorit, demult, cu o matroană

Mai căuta, aiurea, și ...altfel de cucoană!

Rămas cu buze arse, de dragoste târzie,

Tot mai visa, că mușcă, din altă nebunie!

Acum, din somnul dulce, nici că s-ar fi trezit-

-Oh! Marea mea iubire! Ce tare m-ai dorit!

Mă simt atât de bine, cum m-ai cuprins în brațe,

Mă cam încurcă părul! Iar ți l-ai pus pe moațe?

Și brațele ți-s calde, așa, cum mă cuprind

Am vrea o veșnicie, cu tine, să mă-ntind!

Era, totuși, mai bine, să folosești șamponul!

Că ai un fir, pe ici, pe colo, mai tare ca betonul!

Mai lasă-mă să gust plăcerea vieții calme!

Ia-mi sufletul în mână și rade-i două palme,

Că a uitat să-ți strige că tare mă-nfioară

Chemarea naturală, ce-o ții, acum, în poală!

Nu rezistă să stea, așa, ca mutu-n gară!

Se răsuci spre dânsa, cu limba scoasă-afară!

Cu patimă arzândă și campion, la râmă,

Îi căută sărutul, de parcă-i cel din urmă!

Dar buzele-i  se frânse în părul mătăsos!

Mă rog! Așa să spunem - că nu era.... bălos!

Strâmsoarea se încinse, iar patima coclită

Îi năvăli în inimă! – Iubita mea, iubită!

Demult n-am mai simțit, sublim, așa chemare!

Și nu mă las! de pot să-mi pierd și ultima suflare!

Vezi ce deștept am fost? Să caut în pădure

Să scap de surmenaj !Și să mănânc și mure?

Deschise  ochii, să savureze al exaltării curs,

Și se trezi, că ține, strâns, în brațe, chiar...UN URS!

Morala :

Pe-al vieții val și pe întreg parcursul

Nu-i bine să te bagi, senin, în pat, cu ursul!