CINE SAPĂ GROAPA ALTUIA,... ARE DE LA CINE S-O IA!

-M-am săturat de rozătoarele astea, nu ne mai lasă să dormim! se văită Lucică, uitându-se chiorâș la veterinar. – Dă-mi ceva, să scap de ele! îi ceru acestuia.

Veterinarul îl privi lung, alterat în orgoliul său – Ăsta crede că mă ocup cu deratizarea?

-N-am ce să-ți dau, că nu mă ocup de asta!

-Hai, mă! Nu fi bivol, că ne cunoaștem de zeci de ani! Ajută-mă și de data asta, o să fiu recunoscător.

Iar e Lucică recunoscător! Ca de obicei, promite și nu se ține de cuvânt, zgărie –brânză cu mărar, ce  e!

-Nu  știu ce să-ți dau acum!

-Hai  mă, nu fi calic, cum ai fost toată viața! Scapă-mă de șobolani!

-Bine, uite aici niște diuretice, o să facă purgație, jale o să fie cu șobolanul!

-Bă, eu vreau ceva să-i omoare, nu să folosească hârtie higienică!

Mulțumit că și-a atins scopul, Lucică o tulește acasă, pândește peste gard, la vecinul Gogu, nu-i nimeni acasă la ăla! Sare gardul, ocolește privata și ajunge la beciul omului. Mai aruncă  o privire jur-împrejur, cu toate că știe că familionul lui Gogu e plecat la un parastas! Se strecoară în beciul umed și aruncă cu praful de la veterinar! După care își șterge mâinile, pe care și le freacă, mai mulțumit decât înainte, apoi o șterge și el, gata treaba!

Rîca între cele două familii a început în urmă cu trei ani, când Gogu s-a întors în țară, de data asta, definitiv! Dacă până atunci îi legau sentimente de prietenie, deoarece trăseseră de aceeși țîță, de copii, mama lui Lucică nu avea piept, când Gogu începu să dea de bine, se stârni invidia nevestei lui Lucică! Și cum aceasta nu se lăsă, bărbată-său intră și el în horă, mai ales că insistențele  lui la singuratica  nevasta a lui Gogu, Lula, se izbiseră de un par, cu care aceasta din urmă își apără căminul conjugal! Lui Lucică îi cam tremuraseră gambele, de frică să nu-l spună lui Gogu, dar se pare că femeia n-o făcu, dar nici nu-i mai adresă măcar Bună ziua!

Schimbarea de atitudine o înregistră Floarea, nevasta lui Lucică, luând-o drept ifose, semn că vecina săltase nasul prea sus!

Războiul era unul tăcut, mai ales că vecinii nu răspundeau pe față la atacurile familiei Leproi Lucică, ceea ce-i determină pe toți membrii acesteia să facă, și mai tare, spume la gură!

Două zile după pătrunderea în beci, Lucică stătea pe gard, când iată că trece Gogu, târând un căruț, iar pe căruț, ditamai coșul, să cari o vaca medie cu el!

-La târg, vecine, la târg? se vârâ Lucică în seamă, mort de curiozitate, să vadă ce prăpăd a făcut otrava de șobolani.

Gogu se opri, își șterse fruntea cu o mânecă, după ce opri tărăboanța.

-La târg, vecine, la târg! Da’ când mă întorc, să treci pe la mine, am o vorbă să-ți spun!

Lui Lucică nu-i căzu bine, dacă a aflat că el i-a pus otravă pe ciupercile crescute în beci? Se făcu că nu aude, morcovit foc! Hotărât să nu se ducă și să nege orice implicare!

Numai că seara se trezi strigat la gard de Gogu, care săltă peste gard ditamai coșul cu pleurotus, de era să pice Lucică-n nas, atât de greutate, cât și de surpriză!

-Iaca niște ciuperci, că s-au înmulțit ca nebunele! De două zile nu mai prididesc să le culeg și să le vând, am făcut la bani, vecine, nici n-am visat  atât de mulți! Ia și mâncați și voi, că a dat Dumnezeu destule!  Și tot cresc, nebunele naibii!

Lucică rămase perplex, cu coșul în brațe, care brațe începuseră să amorțească! Ce greșise, oare?

A doua zi se duse la veterinar și mai-mai! să-l strângă de gât, când auzi că praful ce i-l dăduse acesta favoriza creșterea plantelor, fiind agresiv doar cu animalele!

-De unde să știu eu la ce-l folosești tu? n-ai insistat pe șobolani? se apără veterinarul, amuzat, în sinea lui, că Lucică dăduse greș!

Acesta nici nu-și ascunse intențiile și nici furia, iar noaptea aruncă în iazul lui Gogu niște pesticide furate dintrun camion ce staționase în localitate, pe când șoferul dormea dus!

După  juma de an, din curtea vecinului se auzi gălăgie, iar lui Lucică și nevesti-sii îi reveniră culoarea în obraji - în sfârșit, au luat-o vecinii în barbă!

Căutară două borte-n gard, să se bucure de răul celorlalți, dar nu apucară să se aplece, că urechile le fură zgâriate de chiote de bucurie, ce veneau din curtea dușmanului! Săltară ochișorii peste gard și se holbară, cu ei, la namilele de pești, pe care Gogu abia reușea să-i scoată din baltă! Cel mai mare dintre pești era de mărimea mezinului lui Gogu, făcut în vacanța scurtă, de acum trei ani!

 Lucică simți că-l ia cu transpirații reci, în timp ce dinții săreau ca la o bătută! Iar neveste-sii îi pieri sângele din cap, de arăta ca o mumie ieșită la pensie!

Cei trei pești dați de Gogu suferiră de sete, de ciudă, nici nu i-au gătit, i-au aruncat în șopron, până s-au împuțit! După ce i-a aruncat de tot, Lucică, care s-a temut că peștii să nu-i otrăvească, având în vedere ce aruncase el în iaz, găsi ambalajul scris în spaniolă! Iar după când fiu-său căută pe Net, despre conținut, nu îndrăzni să-i spună tatălui, pentru că erau hormoni de creștere, special pentru piscicultură!

Ura lui Lucică atinse apogeul, așa că, noaptea, săpă o groapă  adâncă, în fața WC-ului lui Gogu,  ce comunica cu groapa pentru meditație, peste care așternu niște iarbă, să nu se observe! Să cadă nenorocitul, el și familia lui! Apoi se culcă!

Spre dimineață îl trezi un miros greu, cumplit, care îi înfundă nările ! Prin întunericul compact întrezări o umbră uriașă și se sperie, dacă venise diavolul să-l ia? Inima îi reveni la loc, nu și nasul, când reuși să aprindă lumina și să vadă că silueta întunecată era, de fapt, de altă culoare și nu era alta, decât nevastă-sa!

-Am căzut când m-am dus să le fur o găină! se scuză ea, având grijă să nu sară stropi!

De surpriză, Lucică scăpă porumbelul din gură:

-Acum ți-ai găsit, când am săpat, eu, groapa?

 Trecem peste urmările recunoașterii faptei și spunem că, din căruciorul în care a zăcut, ghipsat, trei luni, a trebuit să suporte mirosul ce venea dinspre consoartă, care abia peste un an a căpătat un iz mai omenesc!

Partea prostă e că doar ea putea să-l care, așa că, atunci când trecea pe lângă vecini, aceștia, politicoși, abia se abțineau să nu întoarcă capetele! De aici a rămas,  după cei din familia Leproi, vorba:

-AȘA OAMENI, AȘA MIROS!