Dacă-i mârlănia mare, fie numai mârlănie!
N-are chip, n-are culoare! Și o doare-n... pălărie!
De o vreme, stau mârlanii și se scărpină în creți,
Înfoiați și plini de sine, când se cred super-isteți!
Deși au platfus, la creier, bătătură - la urechi,
Trec mârlanii, șiruri, șiruri, câte unul sau perechi!
Zici că s-au prăsit aiurea și mai crezi că sunt puțini,
Dară vezi cum curg din arbori! Cert, te scoate din țâțâni!
Câte unul, cu fereală, glăsuiește apocaliptic!
Nu-nțelege nicio iotă! dar se crede star olimpic!
Parcă lumea e întoarsă, nu mai vede ce e clar,
Se foiește și aleargă, parcă e-n funicular!
Nu-nțeleg - ce-i graba asta! Unde fug și ce câștig?
Cu atăta mârlănie, e puhoi, fără vreun dig!
Nu a fost, nicicând, vreo haită, de comentatori uituci.
S-a umplut lumea de mârle, de șacali și politruci!
Te împimg și te doboară, dacă ochii nu-s căscați -
Toată gașca e vivace! Sunt deștepți, plus telepați!
Cei mai mulți, nu mișcă-o mână! N-au nici limbă, uneori!
Doamne! când deschis-au gura, te trec ape și sudori!
Nu mai facem fapte bune! că-s trecute-n catastif!
Limba clară, omenească, devenită-i acru-Știft!
Despre patimi și candoare, nu mai e ceva de spus-
Dacă zici ceva de dulce, te trezești cu fundu-n sus!
Mârlănia, veche vorbă, cea născută din topor,
Mânuiește, astăzi, viața! Cu prostia, că-i ușor!
Uite-așa, ne lămurirăm că la școală, nu-i de noi-
Vorba versului celebru - am rămas în cracii goi!
De ce-aș face, eu, excepții? De ce-aș fi politicos?
Când în jurul meu, fărtate, cam prea multe au miros!
S-a deschis, recent, o școală,
unde-nveți să fii mârlan!
M-am înscris, cu greu, acolo! Mă reprofilez - cioban!
Vreau să-mi fac, din nou, prieteni! Să mă adaptez, la nou!
Pentru asta n-am nevoie decât de-o limbaj de... bou!
Totuși, am și-o îndoială - oare, când o să termin
N-or găsi, din nou, savanții, pentru mârle, un vaccin?
Aș cam pierde, iarăși, timpul, să mă dau pe mârlănii!
Mmm! dar noua societate mârle are-n temelii!
Deja simt cum mârlănia, mult hulită în alt veac,
A ajuns mare vedetă! Și cam pare fără leac!
Ca mârlan, am interesul să o prost-slăvesc și eu!
Dăinuie dintotdeuna și va dăinui mereu!
Oups! belit-am, iarăși, ochii - mulți or fi acei mârlani!
Mare-i, Sfinte! mârlănia, dar mai mulți sunt cei umani!
De om fi fricoși, cu carul, și de n-o vom ciopârți,
Să nu ne mirăm, întruna, peste vreme, ce-om păți!
De-o lăsăm, să se-mpuiască, teamă mi-e, că am greșit!
Și ca alte vechi păcate, parcă simt că m-am mârlit!
PS Mă învârt în jurul cozii, că-mi plac morile de vânt!
Da’
de ce n-are mârlanul vorbă clară și cuvânt???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu