miercuri, 25 iulie 2018

APĂ, PAIE ȘI BĂTAIE! UNDE-I CREIERUL, TATAIE?


      Mă furnică, nu-n furnică, ci în podul palmelor, semn că tare aș mai vrea să dau cu cineva de pământ! Dar n-o s-o fac, dacă fată pui, personajul, și se umple lumea de genii!
        Expediția sinucigașă prin jungla urbană, mare furnizoare de senzații tari, senzații moi și chiar senzații de specialitate, de cîteva luni mai scoate ce e mai rău din unii, care n-au ce face cu mintea proprie și importă idei și la alții! Numai că-s proaste! Ne-am dorit canalizare în tot orașul, au spart ce mai rămăsese nespart, s-au apucat de minerit, după mineriade, apoi s-a așternut liniștea picamerului! Odată cu faimoasa cabalizare, pardon! canalizare, singura schimbare în viața celor care așteaptă învierea sfântului duh din creierul administrației pudice locale, dezbrăcată, în ultima vreme, de anteriul bunei intenții, a fost IMPOZITUL! Adicătelea, au trecut, bieții oameni, la alt nivel de trai, cu canalizare pe stradă, dar care nu duce nicăieri, cum nu duc nicăieri speranțele lor că-și vor deversa sucurile gastrice în stația de (i)epurare! Pentru că nu i-a racordat nimeni la conductă, ci doar la impozit! Tot e ceva, decât nimic!
      După ce au bortelit drumurile, că nu se recunoșteau între ele, ziceau că-s tranșee, meseriașii bortelitori au trecut precum popoarele migratoare, lăsând urme doar în limba română, foarte multe, de mamă! Ca să fie ceva mai mult decât o gaură-n plus, pe alocuri au trecut cu o lamă, unde nu s-a găsit motorină, s-a dat cu Gillette! Dacă dorește cineva poze cu nuduri de străzi, furnizez gratuit! Alo! dom’ Primar, vreți un set sau vi le dau pe toate, la preț redus? Sunt extrem de excitabile pentru pneuri!
     Conform planului anual și anal, de reparație a străzilor, ne-am bucurat că vom avea, din nou, străzi! Numai că, grație piciorului care a organizat activitatea (pentru că nu putem vorbi de mână, cap sau creier!!), blocarea arterelor principale, secundare, căilor navigabile sau surogatelor de piscine pentru rațe, a devenit obiceiul locului! Am înțeles că nu se putea munci noaptea, că stăm, pe alocuri, prost cu iluminatul public, am înțeles că oamenii trebuie plătiți dublu, triplu sau deloc, pe același timp al nopții, dar am o micuță întrebare, dacă nu vă supărați - CE MAMA MĂ-SII V-AȚI GĂSIT SĂ LUCRAȚI LA ORE DE VÂRF? Și-așa se circulă mai greu decât la New York, mai veniți și voi cu niște semnalizări scoase din puțul și prepuțul gândiri, cum a fost cel spre Bariera Puiești, când cei care urcau, pierdeau prioritatea! Stătea în deal vreun șef, edil sau era mai ușor să coborâți betoniera, care aluneca la vale? Mi-e teamă că amplasatorul – șef a făcut un curs la Văcari pe șoselele patriei”, am avut binecuvântarea să vedem noutăți în materia de circulație rutieră! Bine că Noul Cod Rutier nu a importat idei de la tipul ăsta de semnalizare! Am o altă întrebare -  când se apucă ăștia de dat găuri, obțin și avizul de la Rutieră sau se merge blat?
    Iată un model de marcare trecere pietoni! În buricul târgului, în față la PENNY! Select, nu? Mamele celor care au decis marcarea asta trebuie să fie satisfăcute! Au copii mari, frumoși și...! Când ți-e lumea mai dragă, hop și marcatorii de marcaje marcatorii și blocatorii!




    





   
   Asta o fi vreo încercare de înființare sens giratoriu? Nereușită? Că a stat așa vreo 10 zile, perioada standard pentru marcaje dubioase!










       
     


    Cum de la o vreme, încep să mă sperii de orice brumă de așa - zisă "bună intenție", acum vreo săptămână, la cca 70 metri de primărie, iată ce ni se pregătea! Cum nu putem confunda asta cu vreun alai de nuntă, ci cu o stație de autobuz în curs de reciclare, după ce ne-am blocat pe-acolo, treaba s-a regulat! Și azi mai sunt acolo niște chestii ce indică că se mai lucrează, deși e îndoielnic, lipsește ceva, cum ar fi asfaltul pe trotor! Trotar! Tratouar! Trotuar! Pe unde circulă călătorii cu mijlocul de transport în comunĂ! Sau pârletonii! Pinteonii! Pitonii! Ăia care circulă pe jos, cu telefonul în ureche! Sinucigașii!
       Tind să cred că, întro lume a dubioșilor, eu pot fi rege! Numai că n-am noroc, mi-au luat-o, mulți, înainte! Tragic e că, dacă dorim să nu mai umblăm după funie și săpun, trebuie să ne mulțumin, ca măgarul, cu apă, paie și bătaie! Că nu-i creier, măi tataie!



Niciun comentariu: