STAU CU DEGETU-N URECHE ȘI MĂ ÎNTREB...!(V)

   Deoarece mi s-a atras atenția, am scos degetu’ din gură și l-am vârât în ureche, să nu mai aud toate prostiile! În singura mea ureche, aia bună! Pe cealaltă mi-a rupt-o tovarășa învățătoare, apoi doamna Șefă!

             De când stau cu degetu-n ureche, paradoxal, aud mai bine! Cred că atunci când stăteam cu degetu -n gură, se făcea curent și-mi pierdeam concentrarea! Acum îmi pierd concentrarea, când aud unde am ajuns - la cea mai urâtă criză a forței de muncă, de la Burebista - ncoace!  Ce Burebista, de la dinozauri, încolo!

            Subiectul nu e nou sub soare, dar ia amploare, gurile spurcate spun că ne merităm soarta! Nu știu ce antricotul lui Chateaubriand! avem cu soarta asta, de dăm vina, tot timpul, pe dum’eaei! Noi, ca popor, suntem nițel cam ciudați, nu ne place binele, ne place minciuna și răul! De unde și vorba aia - Dacă e să mă mintă, apoi, tulai Doamne! să mă mintă frumos!

            După ’89, era un cor de vaiete, angajații se plângeau că patronii le mută fălcile, ca la sclavi, și că nu mai pot de rău! Ore suplimentare, deloc plătite, muncă, ca la balamuc, sâmbăta și duminica, la ocnă! Carte de muncă, ioc! State de plată, nix! Ce mai lăsau clienții, împărțeau, în cel mai bun caz, cu patroana! Dacă nu erau atenți, salariații se trezeau că au Groapa Marianelor, vârâtă-n inventar, cel mai frecvent mod fiind luatul din casă, de stăpân, fără anunț matrimonial! Tone de marfă descărcată, șale îndoite, mucles, că te dau afară! Așa s-a ajuns să se identifice patronul, cu un soi de zbir cu bici și pușcă cu lunetă! De! mare experiență, după comunism, în relațiile cu alți oameni, nu prea! Și s-a ajuns la ură - cele două tabere se urau între ele, cu mici excepții! Situația era cam la fel și la operatorii economici producători, care angajau pe bani puțini, cât mai microscopici, posibil, profiterolul fiind datorat unităților socialiste în cură de dezmembrare, ce urmau să devină profitabile abia când venea investitorul cu teșchereau plină, să șpăguiască pe cei care ne conduc azi!

            Să nu mă contrazică cineva, că n-are cum - râca a rămas și azi! La ea s-a adăugat și boala pe bugetari, care, se zice, papă sudoarea populațiunii! Apropos! ce aveți, oameni buni, cu pensionarii? Mă mir că mai sunt personaje de basm, care au bunghiul, pe pensionari! PE UNII PENSIONARI, SĂ AVEȚI! NU PE TOȚI! CĂ MULȚI NE-AM CRESCUT ȘI NE-AU RIDICAT DIN SMÂRC! Pe  nesimțiții ăia, care câștigă cât Turnul Eiffel, fără să fi dat mare brânză, întro hazna! PE ĂIA, STROPȘIȚI-I!

            Goana după pungociul gros fiind demarată, s-au deschis porțile și românii au tulit-o afară! La început, au șters-o mulți bramburici și cerșetorici, numai buni de împăiat și de expus pe Podul Londrei! Apoi, mulțumită capetele seci și sufletelor de cacao, care ne-au condus, tot mai mulți români și-au luat picioarele la spinare și lumea-n cap, deoarece, la noi, în țară, lucrurile s-au dus, de suflet! S-au dus să câștige mai ha-ca-na, chit că au schimbat sclavia! Că nu-i raiul, în premieră, nici pe-afară, să ne spună damele nostre care îngrijesc babe străine, par-ul pe exemplu!

            Babuinii neamului au decretat că cei care au rămas, suntem buni de zama oului, cu varză, ignorând că doar datorită zămoșilor, stau cu limba-n sus, toată ziua! Au uitat că s-a dus omul, să trăiască mai bine, nu s-a dus că mânca numai smântână și unt! Cei care aveau experiență, s-au dus să dovedească că românii nu e proști, nu e hoți, nu e cerșetori și nici cu creierul cât aluna! Forța de muncă în devenire, cu atâtea transfo-mortăciuni în învățământul românesc, cu cadre didactice gânditoare doar la amărâtul lor de post și la pupatul fundului elevului, cum zic părinții, că trebuie să facă, s-a transformat în muncă de forță! Și cum nu se obține nimic, cu forța (zău?), generațiile noi de oameni ai muncii, au devenit, majoritatea, oamenii ai șuncii! Capac peste colacul pupezii, li se cere experiență, când ei nu știu nici cu ce parte se ține pixul! Cei care au experiență, au și experiența furatului, ocolitului, datului pe după piersic!

            Codul muncii a rezolvat situația – celor câțiva angajați cu experiență, le-a dat posibilitatea să-și ia revanșa - Mama voastră de angajatori, să vedeți ce-o s-o ...încasați voi!că alți fraieri, nu aveți! Pe ăștia, tinereii, i-am dresat noi și societatea, să vă dea cu tifla!

            Zilele trecute am aflat de fenomenul angajatului cu ora - vine persoana la serviciu, în prima zi, stă o oră și pleacă! Nu mai răspunde la telefon, nu mai caută serviciu, (doar pe ăla de la tenis), dispare fără urmă! Uneori, să nu-l uite omenirea, ia cu el, ceva, un souvenir! Cum ar fi cheile de la uși, banii din sertar și ceva marfă, să-i ajungă pe drum. Unii sunt atât de bucuroși că au muncit în ziua aia, că pleacă direct în Italia, Spania, Franța, etc, unde nu pot fi găsiți! Aici rămân tot ăia vechii, care deja sunt plictisiți! Și care încep să-și dea seama ce importanți sunt! Nu le folosește la nimic, la cum merg vânzările și economia!

            Blegul de mine a lipsit la lecția de istorie unde se explica democrația! Eu credeam că societatea se bazează pe fiecare individ, în parte, prin aportul său, în folosul  lui  și-a tuturor! Adică face și el, măcar o...grămăjoară, nu doar primește! Vedeți, de aia e bună cartea, dacă mă puneam cu burta pe carte și dormeam așa, vreo două secole, știam că toată lumea e egală, dar nu și la beneficii! Pe alea trebuie să ți le mai faci și tu, dacă nu ești prostul satului!

            Oare ce societate (că pe astea, cunoscute, le-am încercat!) ne va face să înțelegem că suntem dependenți unii de alții!? Nu pot exista patroni, fără clienți! Clienți, fără patroni! Angajați, fără patroni și fără clienți! Vorbesc în mare, pentru că pot exista patroni - salariți și clienți, angajați și patroni! Clienți, angajați, patroni!

          Am uitat bugetarii? Nu, nu i-am uitat, și ei pot fi angajați și clienți, iar uneori, pot fi și șefi! Depinde cât de mare le i-e șefia! Sunt și cei care chiar uită ce sunt! Mai sunt și cei dragi sufletelor noastre, care sunt... nimic, deși există! Cei care nu sunt decât clienți!

          Degetul stă pe trompa lui Eustachio! L-am lipit cu superglue, să nu mai aud că ne respectăm! Sau că ne sunt respectate drepturile! Poate, doar, stângile...!