TRĂIEȘTE-ȚI VIAȚA!

Ghiocel, zis Ghio, stătea răstignit de lene, la frunza nucului bătrân, vorba cântecului! Cea mai interesantă ocupație a sa, scărpinatul între picioare, nu-i mai dădea satisfacția de altădată, de când avea 20 de ani! Acum, la bătrânețe, la 31 de ani, simțea nevoia să facă ceva măreț, cum ar fi să muncească! Femeile nu îl mai interesau, de când Ligudica îl ligudise de tot ”mălaiul”câștigat la poker, el trezindu-se, a doua zi, în cămașă și-un pui de slip, ce se dovedi a nu fi al lui. Nu muncise cinci secunde, la viața lui, în schimb avea o experiență de viață, bogată, începută în laboratorul de chimie, la școala generală, când își turnase acid clorhidric în păr, să vadă dacă scoate fum. Marcat pe viață și rămas fără păr, Ghio își dedicase talentele numai în scopuri umanitare, cum ar fi sfeterisirea cutiei milei, goana după portofeuille, babaroasele și păcănelele! Cum norocul se zice că vine la cel care-l invocă, în urmă cu trei luni moștenise o mătușă, soră cu mătușa Tamara, care-i lăsase două case, un apartament și 8.000 de euroi, după ce-și vânturase poalele - cap prin lume, pe care o vânturase numai ca turistă de bordel!

   Lipsit de griji, Ghio stătea rezemat de un ciot de stejar, în curtea unei case care nu era a lui și neslăbind din ochi o găină câșă, ce se potrivea, mărimea lui, la ceaun. Tocmai ce se pregătea să strige după ajutor, când  un porumbel alb poposi pe ciot, uitându-se, cu un ochișor, la el:

   -Bărbate! Fii tare, îți aduc vești!

  Lui Ghio i se boldi ochiometrii, neîncrezându-se în urechile lui, scurtate de prea multe ori, prin tragere, în copilărie - păsărea chiar vorbea?

   Ca și cum ar fi priceput că nepriceputul de Ghio are o nelămurire la mansardă, pasărea se transformă întrun înger alb și sfrijit, vădit ținut la post prelungit:

   -Să știi că mai ai de trăit doar trei luni și-o zi, după care sufletul va coborâ în Iad! Trăiește-ți viața, ca și cum ar fi ultima!

   Pe asta nu prea a înțeles-o Ghio, cu ultima, n-a crezut niciodată că are, ca pisica, mai multe vieți! Dar de morcovit, s-a morcovit - trei luni și-un moț, i-au mai rămas! Prima oară s-a enervat - parcă ar avea vreun contract  cu Moartea, el nu-și amintește de așa ceva! Nu îndrăzni să povestească cuiva de nenorocitul de ultimatum, l-ar fi crezut nebun! Nu c-ar fi fost sănătos! Dar nici nu rămase indiferent, deși nu prea credea în premoniții, ghicitori și alte vrăjeli, din astea!

   După ce spaima dispăru, Ghio se gândi serios la problemă și constată că se duseseră, deja, 8 zile! Trebuia să se grăbească și să-și trăiască viața, așa cum fusese sfătuit de micuțul înger.

   Primul lucru făcut - convocă toate rudele și prietenii și se puseră pe beții, de nici limba-n gură nu mai stătea fără proptea. După o vreme, ieșită la inventar cu un minus de 63 de zile, se trezi singur, fără lescaie! Hotărât să se redreseze, descoperi că cele două case ale sale se transformaseră în ape curgătoare, doar că erau alcoolice! Vându și apartamentul, prilej cu care prietenii de trăscău își aduseră aminte de el, numai că Ghio se pârlise destul și-i dădu afară, gest de o nebunie neînțeleasă pentru străini, dar plin de înțelepciune, din partea lui.

   Cum postul și rugăciunea nu erau pe placul lui, decise să-și cheltuiască ultimele zile și mărunțișul rămas făcând fapte bune - dădea de mâncare la rațele de la ZOO și fugărea câinii vagabonzi, să nu-l apuce de turul pantalonilor!

Zilele treceau, dar țigările erau scumpe, iar icrele de Beluga, greu de găsit! Se obișnui greu cu mâncărurile fine, cu șampania la temperatura camerei și cu amărâtul de Lamborghini, pe care, de ciudă, îl buși de-un copac.

Babele de 32 de ani îl iritau, așa că trecu la tineret speranțe, care nu se plângeau că nu se mai descălță paricopitatul, preferând să-l vadă mulțumit, nu trist, îngândurat și zgârcit!

Fugări preotul care, aflând că se zbate întro mare suferință, venise după o sponsorizare, nu ajungeau banii de clopot și venise să-i tragă clopotele! Cum era orfan de ambii doi părinți, iar frații doar și-i bănuia, fără nimic concret la origini, termină și banii din cont, care ajunseră exact până în penultima zi, planificată pentru împărtășanie!

Pe când scutura buzunarele, fără prea multe șanse de mai găsi, barem, mărunțiș, Ghio se apucă de plâns - ce ți-i și cu viața asta, scurtă și proastă! Se zări întro băltoacă și se miră - parcă era mai scund cu 10 cm și mai borțos decât o fătucă în luna a noua! Urmele de păr cenușiu pluteau pe aripile vântului, iar ochii săi injectați îl făceau să semene cu o curcă având conjuctivită! Dar trăise lunile alea, cum nu mai trăise niciodată! Nu-i mai păsa că nu mai are niciun leuț, dacă tot se ducea...! Trase aer în urmele de plămâni, așteptând să vină Îngerul Morții, să-l ia!

Se trezi cu îngerul necăjit, care-i adusese, mai înainte, vestea cea cumplită. Numai că, de data asta, îngerul  părea și mai chinuit, de parcă îl dureau dinții:

-Nu știu cum să-ți spun, dar s-a produs o eroare, calculatorul nostru s-a defectat, nu TU erai cel care trebuia să plece, e altcineva! Îmi pare rău!

Ghio rămase perplex - cum adică, nu mai moare? Păi, cu ce-o să trăiască de-acum - ncolo, că nu mai are niciun franc?Aoleu, am băgat-o pe mânecă, că nu-mi mai dă nimeni pe datorie, iar sursele s-au topit! Am trăit viața la Maxim, dar acum...?

De uimire, nici nu băgă de seamă codița neagră de spânzura pe sub poalele îngerului, și nici zâmbetul  lui parșiv - Ce i-am tras-o, neamule! cu viața trăită la maxim! Chiar credea, dobitocul, că-s înger!