Lia se uită chiorâș la mumă-sa, de parcă o vedea pentru
prima oară, în costum de baie. Înciudată că a fost nevoită să nu-și mai
butoneze telefonul, fata abia aștepta un prilej să sară-n sus, nu și să se dea
cu capul de tavan. Frate-său, Mop, cum
îl strigau toți, din cauza părului rebel, era, și el, negru cu dungi albe, tentativa sa de a
evada din țâța familială se soldase cu un eșec răsunător. Cei doi erau un
șomoiog de nervi, pus pe seama vârstei, amândoi fiind adolescenți neînțeleși.
Capul cărunt al familiei, tatăl, abia revenise din
Belgia, unde lucra pe o platformă petrolieră. Cu gândul să se odihnească
alături de familie, alergase acasă, unde găsise o nevastă acră și doi foști
copii cu pretenții, despre care nu mai știa mare lucru. Nici cu 8 ani înainte,
când plecase, nu aflase mai mult despre ei, iar în scurtele vizite, trecuse ca vântul
prin boscheți. Nu mai ținea minte cînd vorbise cu fiecare dintre ei, ca de al
om la om, de la bărbat, la bărbat sau de tată, la fiică. Parcă nici nevasta nu
mai era la fel!
De fapt, și el se schimbase, dar nu-și dădea seama, punea
totul pe seama celorlalți, care nici ei nu recunoșteau că timpul le tocise
pingelele și le ascuțiseră urechile. Degeaba îi mai spunea nevasta, aproape
zilnic, la telefon, ce prostii mai fac ai lui copii, că nici ea nu se descurca
mai bine, conform legii nescrise, care
spunea că nu există școală a părinților, așa că fiecare se descurcă cum poate! Ceea ce nu-i spunea, era că și ei îi era teamă, când venea el acasă, i se
păreau că este irascibil, nemulțumit, aproape un străin!
Cuplul nu pricepea că depărtarea rupsese vechile punți
dintre ei, făcuse altele noi, care nu aveau cum să se cimenteze, atât timp cât
trebuiau să se despartă iarăși. Nici copiii nu stăteau mai bine, pe lângă
dificultățile create de vârstă, lipsa unui părinte îi călca pe nervi, mai ales
când li se părea că mama e dușmanul lor. Întrun cuvânt - haos! Peste care trona
obsesia fiecăruia, că nu este iubit și înțeles!
Dacă ar fi analizat mai bine, ar fi descoperit că aceleași probleme aveau toate familiile,
dintotdeauna, dar ei credeau că sunt singurii care au pe diavol sub masă! Și
cum nimic nu-i nou sub soare, răbufnirile fiecăruia au izbucnit în seara aia.
Și prima care a dat tonul, a fost Lia, enervată că nu-i iese combinațiile, ai
ei fiind mereu pe-aproape:
- Ce vă uitați așa, la mine? Uitați-vă la voi, sunteți ca
doi dușmani! Ce? noi nu auzim cum vă certați? Unul vrea să meargă în concediu,
celălalt vrea să stea acasă, să doarmă! Ghiciți, care, cu care! Pe noi nu ne
întreabă cineva, ce vrem! Poate nici una, nici alta! Treaba voastră, cearta
voastră! noi de ce să fim martori? Mamă, dacă vrei la mare, pleacă la mare!
Lasă-l pe străinul ăsta, care-și zice tată și care are pretenția că dispune de
viața noastră, să plesnească de somn! Iar pe noi, lăsați-ne în plata Domnului, nu
așa ziceți, pe ascuns, unul de celălalt? Când vă întâlniți, odată la cinci
milenii, scandal! Mă dor urechile, să vă aud cum spuneți prostii! Ia zii, Mop,
ce mi-ai spus azi!
- Că mai bine am fugi în lume! Parcă suntem glugă de
păpușoi, nu ne vâră nimeni în seamă!
- Vedeți ce-am vrut să spun? Ce mare brânză ați făcut în
viața voastră? Mama n-a ieșit din oraș, din țară - nici o bază! Tată, tu ai cam
fost mult plecat, se vede că nu mai știi cum trăim noi! Te-ai obișnuit cu viața
ta, în care noi nu avem loc! Rahatul ăsta, de-i ziceți vilă, e cam ca o casă
mai răsărită, nu-i cine știe ce! Mașini? Două rable, luate de la second! Dintre
care un rapân, căruia îi curg tablele și geme sub greutate! Excursii? Unde, pe
Lună? Două veri, la bulgari, și una, la croați! În rest, doar trei săptâmâni, pe
vară, la noi, la împuțiciunile noastre de stațiuni de pe litoral! La munte,
doar din clasa a VI-a! Voi știți ce i-a dat părinții Sandei, de ziua ei? Un
Audi! Mie mi-ați dat un pandantiv, 8 grame de aur de 14 karate! Lui Mop i-ați
dat un telefon, pe care nici nu-l folosește, ar râde și pisoii, de el! Ce tot
îi trageți, că v-ați sacrificat pentru noi? V-am cerut noi, să vă sacrificați? V-am cerut așa multe, de nu ați putut
dormi? Mare fâs, să muncește întrun
șantier naval! Ia zii, mamă! tu de ce nu te angajezi? Preferi să-i faci tatei
capul, cioacă, în loc să-l ajuți, să mai stea acasă, cu noi! Na! meserie,
casnică! Iar tu, tată, ce tot îi tragi cu banul câștigat greu? Te plângi mereu,
ce greu e acolo! De ce nu vii acasă, dacă ți-e greu?
Cei doi părinți păreau doi zombi striviți de o roată de
căruță - dușul extrem de rece le înghețase sângele și le lipise pleopele! Prima
își reveni mama, ca de obicei, călită în
luptele de guerilă din casă:
-Nu ți-e rușine, să vorbești așa? Taică-tău stă cu șalele
rupte, să vă aducă vouă, să trăiți mai bine, și voi, mușcați pe furiș! Eu, cel
puțin, nu comentez, mă simt vinovată. Dacă nu eram șapte frați acasă, la
părinți, poate ajungeam, și eu, departe! Cu ce să mă îmbrac, să mă duc la
școală, când abia aveam ce pune - n oală? Purtam, pînă se rupeau, hainele
surorilor mai mari! Uneori luam și pantalonii băieților, era mai bine decât cu
fundul peticit sau rupt! Când a murit mama, am jurat că să nu-mi las copii să
moară de foame! Până acum cinci ani, m-am ținut de cuvântul dat tot mie, nu ați
făcut foamea! Nu m-a ajutat vreun frate sau soră, toți aveau sărăcia lor! Am
blestemat ziua în care m-am născut săracă, cât și ziua în care am rămas fără degetele
de la mână! Fără de care nu mă angajează nimeni! Nu am trăit ca voi, în perne
de puf, nici cu mașină la scară! Mergeam, iarna, pe jos, 6 km, până la școală,
până când a dat-o cutremurul, jos! Nu m-am lăsat, am făcut și liceul, când l-am
întâlnit pe tata! Pe tatăl vostru, că pe al meu l-am pierdut ! Săraca bunica,
cât s-a mai chinuit să ne crească! Tata ne-a părăsit, când aveam eu opt ani! Dar
toate astea ar trebui să le știți, v-am tot spus bucăți din viața mea, care n-a
semănat deloc cu a voastră! Mai ales că am început să muncesc de la 12 ani! Cât
am dat cu sapa, n - aveți de unde să știți! Nici cum e! vouă vă e greu să
duceți gunoiul în spatele blocului! Vă e greu să-mi aduceți o cană cu apă, îmi
spuneți că n-am decât să-mi iau singură. Și n-am terminat...!
Se opri,
descoperind că, totuși, nu le povestise destul de multe, nu aveau cum să știe
cum se ducea, cu mâncare la truditori, câte 8-9 km, prin soarele ucigător! Cum nu aveau să știe multe alte lucruri! Nici că
certurile cu bărbată-său, tot din cauza lor, erau! Lor, părinților fiindu-le
teamă să nu greșească, iar copiii, să sufere!
Bărbatul nu spuse nimic - el nu le povestise mai nimic! Cum
crescuse la Căminul de Orfani, împreună cu 67 de frați și surori foarte
flămânzi! Cum și-acum simțea foamea
de-atunci, când cei mai mari le furau mâncarea! Cum și-acum, când nu era
nevoie, păstra întotdeuna o bucată de pâine, peste noapte, să aibă ce ronțăi!
Lia și Mop îi priviră sfidător - părinții ăștia, nu
înțeleg necazurile lor! Cum ar fi ultimul model de telefon sau puțină „iarbă”! Cât
despre muncă, nu era treaba lor, încă erau minori! Dacă le-a plăcut să se simtă
bine, să-i facă pe ei, părinții sunt obligați să-i crească și să-i înțeleagă!
Peste vreo 25 de ani, Lia și Mop își plângeau împreună
necazurile cu copiii. Cu care nu se puteau înțelege sub nicio formă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu