Mi s-au zbârlit țepii, de la țepe! Bănuiesc că ăsta-i feminin plural, de la
țeapă! Că femininul singular îl vedea la televizor!
Până și limba-n gură
plutește de necaz – urât, am ajuns! Credeam că secolele de mizerii au trecut și
că l-am prins pe Tătuc, de-un piciorel! Când colo, alte porcării!
Ce mă doare pe mine este calitatea
materialului uman - nu se poate face alta? Că ăsta, plin de parșivenie,
cretinism și pupincurism, naște monștri! Am putea lucra la așa proiect, nu să
facem oameni sofisticați și încrezuți, ci oameni simpli, inimoși! E trist -
fiecare zi aduce cu ea multe bâlbe, nedreptăți, jigniri și alte onomatopee! Cum
viața nostră a ajuns la cheremul unor matracuci și alte lighioane, n-avem ce să
discutăm!
Nu pot să mă calmez, mi-e
frică! Mi-e frică să ies în stradă, unde trece unul c-un colan de bronz aiurit,
pardon! aurit, și-și bagă BMW-ul în mine! Cuțit n-are, mănâncă cu mâna, nici
furculiță nu-i trebuie! Ce dacă nu are permis? Eu ce dracu’
caut pe stradă, nu știu că e
înterzis copiilor peste 40 de ani?
Mi-e frică de cei cu șapte
ani de-acasă! Ani - lumină, au stat mai mult la lumina soarelui! Care confundă
noaptea, cu noaptea polară! Care au mai mult praf în buzunar, decât creier! Nu
exclud nici damele, alea care fac sexul slab! Că tare rele sunt în clănțău,
când e vorba de spus vorbe buruienoase.
Mi-e frică de multe lucruri, cum mi-e frică și de câini! Mi-e frică de
prieteni și de dușmani, una - două îi vezi și pe unii, și pe ceilalți, ridicând
toporul pentru sfânta împărtășanie. Nici dacă stai cu capul în WC, nu scapi de
urletele lor! Azi, de exemplu, în curtea unei biserici, o doamnă care se afla
în proces de înhumare rudă, îi spunea, plină de cea mai pură veselie, cuiva, că îi așteaptă
pe toți! Serios! era veselă, ceea ce m-a făcut să cred că-i invita la nuntă, nu
la pomană! Vorbea tare, de se auzea din stradă, fără să-i pese că era în ușa
bisericii, unde popa dădea din rugăciuni! Voia să-i vadă pe toți, în cimitir?
După ce a închis, și-a reluat mufa de rudă îndurerată, iar pe mine m-a făcut să
mă simt incult, nu cunosc stilul cameleonic! Apropos! nu se mai poartă doliul
normal, ci negrul, cu roz? M-am prins - negrul e pentru negri, adică pentru
morți, iar roz este viața ta, care mai trăiești!
Mi-e frică, de-o vreme, și de cer! Hoardele de apă și vânt apar pe
neașteptate, precum rudele neagreate! Când vrei senin și mister, hop! tornada!
La fel cum apar și câinii, care nuntesc! Apar subit, mușcă subit și te lasă tot "subit"! I-aș strânge și i-aș băga în patul edililor, când sunt luați de fioruri
ascunse! Să vezi ce fior îți dau 10 javre puse pe coțăială, nici alegerile
locale nu-s mai stresante! Și când te gândești că am eradicat poliomielita,
șotronita și schelălăita!
Mi-e frică de o mie de lucruri, printre care de un fir de
nisip - de mine! Mi-e teamă că n-am să mai pot rezista, avalanșa asta de
inepții și măgării nu poate continua la neșfârșit. Simt că trebuie făcut ceva
și nu știu ce, dar nici să nu mai ai chef, dimineața, să se facă ziuă, nu-i
bine! Cel mai urât e când te trezești cu fundul, la locul lui, surâzi soarelui
și-ți muști buzele! Apoi, are cine să te cotonogească, s-a dus ziua cea
frumoasă!
De undeva, de zuz, pardon! de sus, niște pigmei ne-au
adus în postura mielului prăjit la proțap. Natura umană, în loc să se revolte,
să revină la matcă, e prea ocupată cu metoda autoflagelării, variantă
modificată, când se răzbună, pe cine nu trebuie! Zuzii de sus se amuză, ei n-au
probleme mărunte, ca noi, care ne dăm în cap, unii, la cești-lalți!
Nu cred că ce ni se
întâmplă nu e ceva necurat – prea suntem pitici zglobii, cu morișcă, la scufii!
Dar nici nevinovați, nu suntem, cum ne place să credem!
Până lămurim problema, mie
tot mi-e frică de mă..., în țara asta nu e de trăit, e mult mai mult tembelism,
decât s-a dorit! Și nici ziua eliberării nu se vede la capătul tunelului!
Să lămurim și altă problemă - oricât m-aș strădui, nu pot să scriu numai bune și frumoase! Nici nu-mi stă-n fire, nici nu are vreun sens! Observ, cu tristețe, că ce-i serios și critic, nu place îndeajuns de mult! De parcă ne-ar fi frică de răul din noi, de tarele noastre! Dacă nici măcar nu facem haz, de necaz, ce ne mai rămâne? Frica, nu-i așa?
Nu riscați nimic, dacă mai încasați și câte-o bobârnac, nu ucide! Dacă eu risc să supăr pe toată populațiunea, cui ar trebui să-i mai fie frică, că n-am văzut pe cineva să iasă în stradă?
Când m-am apucat să scriu, după cum spuneam și în alte dă(l)ți, am plecat de la faptul că avem nevoi să ne ușurăm (în public, na!) de trăirile noastre și să spunem și celorlalți cum pot scăpa de cele neplăcute. Dacă nu ne place ce descoperim, este strict problema noastră, a fiecăruia! Dar așa n-o să rezolvăm nimic, ignorând realitatea! De când tot mestec bureți, pe-aici, puțini au fost cei care mi-au demonstrat că sunt alături de mine sau, barem, împotriva mea! Le mulțumesc celor care îmi mai dau cu dușul rece în freză!
Nu mă mai străduiesc să obțin reacții, îndiferent că sunt pozitive sau negative, m-am convins că am devenit foarte indiferenți la probleme care ne privesc, de aceea nici nu se schimbă mare lucru!
O să-mi văd de ale mele, și, dacă întruzionez, cumva, scuze, dar nu mă pot abține!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu