Circulă un curent ancestral, care spune că omul, când
începe să trăiască din amintiri, și le mai și toarnă în urechile cui n-are chef
de ele, înseamnă că ori are dâmburi pe creier, ori a îmbătrânit!
Și cum
n-am, încă, (sper!) dâmburi pe creier, râmâne valabilă a doua variantă - am
început să întineresc și să dau în mintea copiilor! După regula luată de la
înaintași!
De
exemplu, îmi amintesc de bunica unui amic, care se pregătea de lansarea
veșnică și, ca tot omul gospodar, și-a
cumpărat coșciug din timp, să se mai usuce! Până la data fatidică, ținea mălai
în lada respectivă, pe care o înconjurase cu zeci de capcane pentru rozătoare,
mai puțin pentru cele cu două picioare!
Când a trecut în lumea celor drepți, să vezi minune - nu mai încăpea în lădoi,
se îngrășase din cauza mălaiului! Așa că a trebuit să i se cumpere alt costum,
ceva mai asezonat!
O altă
bunicuță, tot la fel de grijulie, an de an punea, pentru înmormântare, una
damigeană de vin și una, mai mică, de țuică! Le-a ascuns în pod, dar a uitat că
trebuia să urce și scândurile pentru costum! Fiul domniei sale, când a urcat
scândurile, a dat peste vasele de ex-banțiune și i s-a făcut sete, nu mai
cobora din pod! După fiecare scândură, urma o gură de vin! Pânâ au ajuns trei
gâturi de vin, la juma' de scândură! Vizualizând nivelul scăzut al damigenei,
fiul a înțeles că principiul vaselor comunicante nu se aplică la vinul de
îngropăciune, și cum nu mai putea să pună vinul înapoi, a fost mai comod să
spargă, din... greșeală, damigeana semi- nudă!
Bătrâna
a chirăit, când a auzit dezastrul, dar n-a stat să analizeze dacă scurgerea de
lichid corespunde cu volumul vasului, pentru că venise toamna și urma noua
recoltă! Al cărei rezultat nu l-a mai
lăsat la îndemâna maselor, ci l-a așezat la loc de cinste, în camera pe care o ținea de protocol.
Numai că avea și
un nepot de-a treia spiță și-un ghidon, băiat uitat prin preajma bisericii,
unde îl pomeneau toți, amestecând biserica și pe mama lui! Care se bănuia că-l
scăpase popa în scăldătoare cu capul în jos, de era tot timpul aghesmuit!
Ei, bine!...ce
bine, domn’le ?
că a descoperit sugativa unde ținea baba vinul și, cu ea în casă, una - două,
jap! la recipient! Bătrâna nu-l auzea decât atunci când se împiedeca de prag, să
fugă, numai că avea trei picioare și 1/3, cu care nu nimerea ușa!
-Măi Ilie, nici în
groapă nu scap de tine!
Face bine, săraca, și scapă de stress, urmând să fie
cazată în loc cu verdeață! Lumea răsuflă ușurată, de vreo 15 ani tot aștepta
deznodământul, bătrâna, ca stejarul, frasinul și ulmul, la un loc!
La lansarea coșciugului, printre băgăreți, Ilie, supărat
că una din sursele de trai s-a repauzat! De necaz, s-a cam îmbătat, lucru rar
la el, fiind neam de salcie alcoolică! Când au lăsat sicriul în groapă, pesemne
că Ilie și-a adus aminte de ce-i spunea bătrâna, și bâlbâdâc! peste coșciugul
femeii! Uite așa s-a adeverit că nici în groapă n-a scăpat, biata! de el!
Acum să nu credeți că sufletul meu de arici se grăbește
să întineze memoria celor ce ne-au părăsit, dar așa-i treaba cu amintirile, și
moartea face parte din viață, cum și vinul dezleagă limbi, la sărbători din
astea! Nu trebuie să lipsească veselia, mai ales că avem parte de încruntări
zilnice, săptămânale, pe termen mediu și lung!
De la tatăl meu am învățat, printre altele, că poți râde
și în momente foarte triste, când nici pralinele nu-ți mai plac ! Și, repet,
pentru că știam că el, dacă ar fi fost printre noi, s-ar fi amuzat, la 40 de
zile după ce ne-a părăsit, hop! pomana! Pleacă mama la bucătărie, să aducă nu-știu-ce, timp în care
fratele meu ia un dop de cauciuc, îl vâră printre sarmalele de mărime și
culoare aproximativ identice, ungându-l cu smântână!
Vine mama și dă să termine de mâncat! Când
ajunge la dop, începe să-l fugărească prin farfurie, iar el nu se dă înțepat!
Cei prezenți nu mai rezistă, izbucnesc în râs, casa tresaltă de hohote! Mama dă
să se supere, când se prinde de fază, dar, până la urmă, izbucnește, și ea, în
râs! Cică noi eram la pomană!
Undeva, sus, în
stânga lui Sfântu Petru, se auzeau hohotele tatii, puțin gelos că nu i-a trecut, prima oară, asta, prin minte!
De ce trebuie să privim lucrurile numai în negru, n-avem
și gri? Că de aia avem amintiri, să nu uităm
binele și răul! Depinde de fiecare în ce măsură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu