FRATE OMULE!( PARTEA a II-a)

Frate Omule,

     Scuză-mă, dacă te plictisesc cu gândurile mele, dar nu pot trăi singur! Am nevoie de cineva care știe, barem, să asculte! E bine când te ascultă cineva, îți poți ordona mai ușor gândurile! Singur, devii subiectiv și îngâmfat! Tu poți să nu spui nimic, de aceea nici nu ți-am cerut să-mi răspunzi la scrisori, e bine că pot să-mi deschid sufletul și să mă apropii de el, crezînd că am martor și confident!

            Tot gândurile astea nebune îmi dau târcoale, noroc că nu sunt mereu aceleași, se fugăresc unele pe altele, nu mai știu unde am început și unde o să sfârșesc cu ele! Bine că mai pot gândi, e un mod de a trăi, e drept! Unul sinucigaș! Știi, Frate Omule, ce stupid e să întrebi pe cineva la ce se gândește și să ți se răspundă ca la NIMIC? E ca și cum și-ar spăla creierul și nu s-ar pune altceva în loc! Păcat că nu se știe că singurul care nu doarme e creierul, să văd atunci cine s-ar mai prosti să zică – Nu-i nimic în capul meu!

             Și, totuși, există un adevăr aici – poți să te gândești numai la ale tale, deci la NIMIC! Frate Omule, ai simțit asta, când ai vrut să meditezi la încălzirea globală? La urma urmei, astea-s nimicuri! Cine a înventat gânditul, să iasă la tablă și să spună o poezie cu  Scufița Albastră, e singura culoare care-mi place!

            Frate Omule, îmi pun o mulțime de întrebări și ți-aș fi recunoscător dacă m-ai ajuta la ele, mă depăseșc! Știi, cumva, de unde izvorăște răutatea umană? E vreun izvor nesecat, din care fiecare se adapă? Știu ce vrei să spui – e de când lumea! Oare nu se poate schimba asta? Poate e vreun scamator care se pricepe la îndreptarea lumii!

       Să nu-mi întorci iarăși spatele, așa cum face copii râzgăiați, așa cum faci tu, când subiectul nu-ți este pe plac! Știu că ai și tu problemele tale, dar nu crezi că aș putea să-ți dau un sfat, la rândul meu, așa cum faci tu, câteodată? Nu zic că ar fi unul bun, dar, cel  puțin, lasă-mă să încerc! Mie mi-ar place să fie tot timpul cineva care să-mi dea sfaturi, și chiar să mă certe, m-ar trezi din monotonia unei gândiri superficiale!

            Eu, unul nu fug de tine, oricât de tare ai vrea să scapi de mine, pentru că avem nevoie unul de celălalt! Chiar și atunci când nu ne înțelegem sau ne certăm. Deși nu te înțeleg tot timpul, caut mereu să descopăr ce te face să fii așa, când dur și necruțător, cât cald și iubitor!

            Poți să-mi explici de ce cred oamenii, despre semenii lor, că dacă aceștia sunt sentimentali, sunt și proști, în egală  măsură? Uite! mă uit la mine - dacă arăt că mai am ceva omenesc în mine, se găsește unul, sau mai mulți, să râdă în spatele meu!  Nu cred că sunt un simpatic, dar nici diavol nu sunt, sunt, din fiecare, câte puțin! Așa cum ești și tu, și o mie de alte viețuitoare! Am văzut un documentar, cum un căprior proaspăt fătat știa deja că trebuie să se  ascundă în iarbă, cât timp mama caută mâncare. Noi, oamenii, nu știm nici măcar că ar trebui să stăm liniștiți, în banca noastră!

            Frate Omule, de ce îți place numai digerabilul, ușorul și simplismul? Să fie astea cele mai bune căi de supraviețuire? Și, totuși, de-alungul secolelor, revolta și lupta te-a ajutat să mergi mai departe!

         Frânturi de amintiri îmi dau târcoale, ca un stol de păsări rătăcite! Îmi amintesc, copil fiind, cum mă jucam la un vecin în curte. Pe atunci, prin spatele caselor din cartier trecea râul, ce avea cel puțin trei metri adâncime, lângă mal. Prindeam din el caras și broaște, țipari lucioși și neastâmpărați, salamandre cu burta portocalie! Iarna jucam hochei pe ghiață, cu crose din lemn de dud sau corn, cine era mai norocos, avea patine făcute din cornier! Preferam să tocim tălpile la bocanci, de aia mama ne verifica să nu-i purtăm pe ăia buni, de mers la școală! Vara ne ascundeam în salciile pletoase de pe mal, de unde ne amuzam scoțând tot soiul de țipete, spre spaima vecinilor ce munceau prin curți! Într-un an, nici n-am observat când s-a încălzit afară, s-a topit ghiața și n-am văzut, decât atunci când eram uzi din cap până-n picioare! Când ne-a strigat mama, să mergem să mâncâm, făcuse pomana porcului, am căzut în apă, ghiața a cedat sub mine, noroc că era mică apa și plină de trestii culcate! M-a scos fratele meu și, în timp ce eu dârdâiam lângă sobă, el primea muștruluaială, că nu avusese grijă de belaua mai mică, de mine! Acum nu mai e nici un râu, sunt peste 40 de ani de când râul a fost înlocuit cu un canal, albia sa fiind mutată înafara orașului, dincolo de digul de apărare. Canalul e plin de mizerii, acolo se varsă canalizările și WC-urile, nu există nici acum canalizare cum trebuie pe strada noastră!

            Și cum îți povesteam, mă jucam în curtea vecinului și nu știu cum m-am cățărat pe gardul subred, ce spânzura deasupra apei! Gardul nu s-a rupt, eu m-am dezechilibrat și am aterizat chiar în mijlocul apei, unde am început să iau apă la bord! Au sărit câțiva vecini, să vadă ce să întâmplă, dar nici unul nu sărit în apă, s-au mulțumit să strige de pe mal și să alerge ca nebunii! Câteva case mai în amonte, trăia un țigan, ce abia ieșise din pușcărie. Lumea îl ocolea, ca pe un ciumat, iar, când se apropia, se făceau că nu-l văd. Printre ei, și eu, cum mă învățaseră cei mari!

          El a fost singurul care a sărit în apa adâncă, m-a apucat de piept și m-a tras la mal, în timp ce eu, panicat, tot înghițeam apă din rău! M-a lăsat acolo și a plecat, fără să am timp să spun ceva, nici nu puteam, eram prea speriat și vărsam apă cu mâl. Nu l-am mai văzut, am aflat că, după câteva zile, a plecat și n-a mai apărut niciodată! Nu știu dacă mai trăiește, dar știu că nu i-a mulțumit nimeni, nici măcar ai mei! Ba s-au găsit niște babe să comenteze - Al dracului țigan borât, nu cumva el l-o fi împins?

        Aici vroiam să ajung, Frate Omule, la noi înșine și calitățile noastre!  Nu putem să vedem numai defecte, trebuie să recunoaștem că nu știm, practic, mai nimic despre noi! Ne luăm după ce spun ceilalți și nu vedem frumosul din sufletul omenesc, așa mic și slab, cum e la unii! Fără de care nu am exista și nu am naște, nu am crește și nu am muri, ca oameni!

            Destul cu filozofatul, prietene! Și mâine e o nouă zi, în care un alt miracol va trebui descifrat, pentru ca viața  să fie percepută așa cum este de milenii! Toate cele bune, Frate Omule!

P.S. Tocmai ce am ajuns acasă! Nu pot scăpa de gustul de fiere din gură! Acum îmi explic de ce e mai bine să gândești la nimic - nu-ți faci rău!
          M-am oprit să fac cumpărături, la un magazim micuț, de cartier. După ce am pus pe tejghea 20 de lei, mi-am dat seama că aș mai cumpăra ceva, așa că am lăsat copila de cca 10 ani să cumpere, până mă hotărăsc ce! A comandat ceva, după care a revenit, apoi iar a revenit, multă răbdare trebuie să fi avut patroana, care, acum, era și vânzătoare! Apoi,deși sunt camere de supraveghere (și cu mine în spatele ei!), fata în pijama, semn că era din bloc, mi-a luat banii de pe tejghea și i-a vârât în buzunarul de la haină! Stupefiat, am urlat la ea să pună banii înapoi, ceea ce a și făcut! Nu zicea nimic, de parcă nimic nu se întâmplase! Nici măcar scuze n-a cerut, nici măcar ochii nu și i-a plecat!
           În fața liceului  industrial, doi liceeni au vrut să treacă PRIN  mine! Nu i-am lăsat! E, totuși, mult prea mult, după o zi de muncă!