CRIZA EXISTENȚIALĂ? PROSTII!

Viața omului, și nu numai, este plină de porcării! De când ne naștem și până murim, înghițim porcării! Și, de cele mai multe ori, NOI facem porcăriile pe care le înghițim! Voit sau ne-voit, porcăriile rămân porcării, să nu ne ascundem după deget!

Odată aduși la lumina zilei, ducem cu noi bagajele din burticuța mamei, cu care am acumulat unele porcării. Apoi, nu dăm bine, din crăcișori, și începem să speculăm, la bursa miorlăiților, ceea ce, ulterior, va deveni miolăială cronică. Un piculeț de șantaj, trei lacrimi, pe-o tulpină, un zîmbet care înmoaie câinoșenia din sufletul hârșit al maturului și gata coktail-ulul pentru o viață mai bună. Am mai scris despre asta?  Și ce? nu e adevărat? Sau vă plictisește un pui coclit de adevăr?

O să sar peste toată polologhia aia, cu existența omului, din cele mai vechi tÂmpuri și până în Silele noastre - noi vrem seninătate, să uităm  de toate! Cum ar fi - cum e să trăiești omenește!

Nu-mi place să mă repet, dar încep să cred că cel care a spus - Căsnicia e ca un butoi plin cu rahat, sub un strat subțire de miere! Lingi, cât lingi, stratul superior și dai de restul! se înșela amarnic, a murit otrăvit cu fiere!  Pentru că  ar fi fost mai corect să spună că VIAȚA e butoiul în cauză, în care mierea a fost amestecată serios cu stratul următor! Bagi linguroiul și te bucuri de viață!

Scuzați comparația, dar mă face să cred că sunt și alte păreri, diferite de a mea, privind modul de a-ți petrece existența. Și că miracolul lumii nu stă în amestec, ci doar în îmbinarea mai multor straturi. Și în puterea fiecăruia, de a da cu linguroiul!

Nu mă pot plânge de viața mea, indiferent de cum a fost ea! Cum nimeni n-ar trebui să se plângă de butoiul său, pe care, poate, cineva l-a umplut și pentru el! Din întâmplare sau intenționat, compoziția lasă de dorit în punctele esențiale. Rămân punctele existențiale!

Deci, pot să mor și mâine, că nu-i nici o pagubă-n bocanci! Am trăit, cum am trăit, am iubit și am suferit, m-am bucurat și am dorit! Am visat și am primit, sau am visat  și am luat-o-n rât!  De multe ori, vinovatul a fost scuipat, pe când stătea în oglindă și semăna cu mine! Credeți că puteți fi mândri chiar de TOATE faptele voastre? Mă îndoiesc!

Dacă mi-aș dori ceva, mi-aș dori să mă pot schimba! Să redevin ce-am fost, sărac și curat! Nu râdeți, nu delirez! CHIAR aș dori să mă întorc în timp, dar mi-e teamă că sunt prea modificat genetic, să redevin foamea-n gât, uitându-mă după o ceapă căzută-n drum, pentru că nici pe aia, n-o aveam! Pe atunci eram mândru de mine și de găurile mele din pantofi, cine mai era ca mine, cu sandale, în timpul iernii? Dar parcă aveam o minte mai vioaie, că dacă nu era vioaie, mâncam surcele cu muștar!

Și uite cum s-a transformat viața, în butoi! Mierea m-a îndulcit și am uitat de gustul restului! Acum e relativ târziu, sunt hoașcă bătrână nărăvită! La mânăstire, nu mai primesc diavoli deghizați, ci doar …! La munca de jos, e rușinos, și se mai adaugă  și scleroza ambientală, că să nu mai vorbim de lene! Ce să fac, s-o iau de la capăt? Nu mai am timp! Și nici chef! Butoiul meu nu mai are gust, uneori simt gust de căpșuni, alteori, de ceapă, cu gust de canal! Nu mă mai păcălesc, că un grătar m-ar face să uit de porcăriile vieții mele! Când ajungi să nu mai vrei ceva, înseamnă că ai ajuns la fundul butoiului! Nu e așa, au grijă alții, mereu, să mai pună-n el!

Copii, bucurați-vă de viață! Nu la modul să vă bateți joc de ea, ci la modul- s-o trăiți așa cum este, mestecând cu linguroiul. Pentru că va veni și ziua în care vă veți întreba dacă nu v-a luat grija mestecatului și ați trecut pe lângă ce-i mai frumos - bucurii și necazuri, clipe alături de cei dragi, plimbări pe malul apei, culoarea ruginie a frunzelor, toamna! Mai lăsați, naibii, râca și invidia, orgoliul și vanitatea, gresia ce trebuie schimbată anual, mobila ce s-a învechit!  Va veni o zi când vă veți întreba ce-ați înțeles din viața din butoi, și-o să descoperiți numai…! Criză existențială? Prostii!