URARE, LA CEAS FESTIV!

Prieteni, vă declar, sec și deschis,

Că sunt, adesea, cu dichis!

Dar când mă faultez, solemn,

Am capul sec, parcă-i de lemn!

Mă strădui, să fiu mai bun! și plec!

Dar, chiar  atunci, mă cam înnec!

Și dau rateuri ordinare

La ceasurile aniversare!

Nu vi se-ntâmplă, uneori,

În loc de vorbe, s-aveți fiori,

Să nu puteți urări, rosti?

De parcă limba, s-ar prosti?

Mă screm, în fondul meu secret,

Să scot urare - n mod discret:

Prietene, când o fi ziua ta

Doresc, să vezi, pe fața mea,

Ce mult mă bucur, că ești viu!

Și ce parșiv mai pot să fiu!

Eu îți urez grămezi de bine

Parfumuri și mâncăruri fine!

O prăjitură, cu fistic

Și creier, cam un polonic!

Iubire! azi e zi măreață

E ziua ta și ai mătreață!

Te-ai epilat și te-ai vopsit

Dar n-a ieșit, cum ți-ai dorit!

Ce să-ți doresc? Eliberare!

Și câte-un ceai, de sunătoare!

Sper că-nțelegi, ce sincer sunt!

Și am în suflet gând mărunt!

Și, uite-așa, la ceas universar,

Închin o melodie veche și-un pahar

Pentru momâi! Și vechii mei amici

Ce s-au cărat! Ducându-se de-aici!

Am limba-mpleticită și dată cu boia

Să pot ura mai multe! Sau, dacă oi putea

Să mă privesc, în undă, să fiu răstălmăcit

C-am păcălit, iar, lumea, fiind un izmenit!

M-ați și crezut? Chiar dacă am mințit?

Că nu e sărbătoare și n-aveți chef, că-i post,

Iubiți confrați, mi-e teamă că n-are nici un rost

Să ocolim subiectul! Eu tot nu am cuvinte!

Vă las, pe voi, s-alegeți, orice vă vine-n minte!

Eu plec și iau cu mine, în stilul românesc,

Doar ceasul aniversar, pe care-l fur-găsesc!

Că nu vă trebuiește nici ceas și nici umbrelă!

La tot atâtea vorbe nașpa, vă trebuie cartelă!

Să vă ureze alții, c-au limba despicată!

Eu spun numai atâta- Adio! Pe-altădată!
Mai am ceva de spus- nu-mi trebuie cuvinte
Ca să vă port, cu mine, în inimă și-n minte!
Cuvintele-s deșarte, la ceas aniversar!
Doar faptele sunt sfinte! că ele, nu dispar!