Ca tot eroul cosmogonic, ce
zilele așează-n rând,
Noi, aricii, avem, cu toții, eminamente, același gând:
Figura noastră, de poveste, ce-apare-n basmele rimate
Acum apare, mult mai lesne, și în
desene animate!
Ba chiar apare și-n reclame, ce dovedește că nu-i bai,
Dacă-ntâlnești, cu precădere, un biet arici, pe-un colț de plai.
Nici toamna nu e prea bogată, fără ariciul din decor!
Când pe ariciul cel molatec, îl vezi că trece încetișor!
Eu sunt ariciul românesc și sunt simpatic-
Roumanicus - roumanicus, pe numele didactic!
Mă detașez de frați europeni - n-am bot întunecat,
Am pată alburie, pe pieptul meu cel lat !
Mi-e capul, alungit! Lor, li s-a pus o pată!
Ce pleacă de pe bot și-i tare-ntunecată-
Că tot mai existăm, în ciuda vrerii lor!
Ariciul de la noi, n-o duce prea ușor!
Ca mamifer, sunt mic, energic și vioi!
Mă tăvălesc cu șerpii, ca să vă scap pe voi!
Sunt gazdă - lăstărișuri și-n mărăcinișuri!
Sau poate prin grădini, foioase sau tufișuri!
Ador o râmă bună! O broască, în aspic!
O larvă dolofană! Sau poate! mai nimic!
Mă dau în vânt după o mare hibernare
Și-mi place, nebunie! un pepene-n frigare!
Din vară, mă îngraș, să pot să ies din iarnă!
Mă-nghesui tot, în mine, când ghiața se răstoarnă.
Și, de-i frigul mai groaznic, nici să respir, nu vreau!
Ca mortu-n năsălie, o vreme pot să stau!
Nocturnă-mi-este viața! Dar sunt un patriot-
Nu mă retrag în mine, ca orice idiot,
Ci pot să bag viteză, m-ascund, cât ai clipi!
Când sunt stresat, pierd țepii! Și nu-i mai pot lipi!
Nu prea suport lactate! Mă strică la burtică!
Ficatul mi se umflă și mor, atunci, de frică!
Mă cațăr în copaci, pe ziduri sau pe garduri.
M-ascund prin vizuină! Nu uzitez nici carduri!
Dușmanul meu de moarte, Bubo-Bubo, buha mare
Mă vrea, drept mortăciune! Nu-mi pasă, nu mă doare!
Mai trist e când devin deliciu gastronomic -
Am capul plin de fițe și suflet astronomic!
Deși mă omorâți cu zile, eu protejez grădina -
Dacă n-aș fi eu, licuriciul și sora mea, albina...!!!
Eu vă halesc gândacii! Eu vă păzesc de muște!
Se mai găsește unul, ca prostul, să mă-mpuște!
Pe vremuri, pentru iarba fiarelor, ne căutau haiducii !
Acum, fără publicitate, nu valorăm cât mucii!
I-adevărat! vă dăm dermatofitoză!
Dar și amuzament! Vă tragem, noi, o doză!
Independent și singuratic, în sălbăticie,
Vă poate fi prieten! Și stă-n gospodărie
Dacă nu-l bați cu pietre și-i dai fructe sau nuci!
E animal de casă și-n pat cu tine-l culci!
Mai nou, aricii stau în ferme, ca animal de casă!
Prieten cu pisica! Și câinele! Nu-i pasă
Că iese numai noaptea! Pe zi, stă cam ascuns!
Dar nu mai încercați să-l duceți, voi, la tuns!
Sunt multe, ce nu știți, despre un biet arici -
Nu-l judecați, că-i prost! El are mintea brici!
Dar v-aș ruga, din suflet, când o
să-l întâlniți
Nu mai săriți pe el! Și nu-l mai omorâți!
Nu-i cereți să vorbească, așa cum e în DEX!
Mi-e teamă că vă pasă, cum face, bietul, sex!
Cum nu se-nțeapă cuplul, când tropăie hormonii!
Nu cum se-nvârt, în minte, sălbatic, neuronii!
Nu fiți arici, voi, oameni! Și nu vă înțepați!
Purtăm aceeași soartă, deși nu suntem frați-
Toți ne ferim de vulpi, de dihori sau manguste!
Cu brio, facem față la
viperele-ascunse!
În mitul românesc, sunt frate cu românul!
În toamnă, pe-nserate, îmi caut singur, drumul!
Arici au, în comun, o etică surprinzătoare
Și-s purtători, surprise! de minte creatoare!
Văd că ați și uitat - ce-atâta vorbărie?
Ce caută ariciul, în astă șerpărie?
Călcat pe gât, pe cap și pe tendoane.
Ariciul nu mai poate, să dea, nici telefoane!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu