Năimilă - uriașul, porcul cel mare și țepos,
Puțea, să-ți cadă nasul, și să-l aduni, de jos!
După miros, știau pe unde-și face
veacul!
Dar nu i-au mai găsit, la a lui piele, acul!
Cu blana lui țepoasă și plină de scaieți,
Putea să găurească o sută de pereți.
Cu râtul lui cel falnic, și colții ascuțiți,
Făcea, ca toată lumea, să fugă, îngroziți!
Dihăniile, toate! sătule să-l ferească,
Găsiseseră o cale - pe scurt, să-l
opărească!
Noroc cu coană vulpe, care veni c-un șmen-
Mai bine să-l transforme, pe porc, în gentleman!
Zis și făcut - săpară-o groapă mare, adâncă cât molidul,
În care să se lăfăie, în tihnă, individul!
Fălos, cu capu-n nouri și coada-mbârligată,
Mistrețul cel jegos căzu în cursă-ndată!
Nemulțumit de stare și nevăzând soluții
Silit fu să accepte, să intre-n revoluții!
Un an, se chinuiră, să-l facă să grăiască,
Să uite de trecut! Să nu mai grohăiască!
Trei pupeze școlite, pe ditamai școlarul
Se chinuiră, să-i vâre-n gât, încet, vocabularul!
La cursuri intensive, de-l podidiră plănsul,
Acumulă cinci limbi! Atât băgară-ntrânsul!
Trei luni se tot munciră, să-i facă freza moale!
Ca, în final, să ceară, să-i facă și cărare!
Cu flexul și cu freza, copitele-ndreptară!
Ca, în final, tot strâmbe, și groaznice, s-apară!
Ce mai, atâta muncă, pentr-un mistreț tiranic!
Mai bine terminau, în grabă, alt Titanic!
L-au scos din închisoare și au adus oglinda -
Aveau, bietele, toate, o inimă, cât ghinda!
Mistrețul beli ochii și nu-i veni să creadă-
Un ditamai rasatul, în fața lui, să șadă?!?
Uită, vai! câtă muncă depuseră confrații!
Și ridică, subțire, țeasta, să capete ovații!
Consideră că, iată! e fin, foarte isteț!
Uită că fu, odată, doar un...jegos mistreț!
Și pentru că duhoarea-i fu dată cu un spray,
Ceru să-i reprezinte, doar el, pe
toți din ei!
Cu toată viemuiala altora, și truda, și mirosul,
Acum e-un mare domn și-o face pe mintosul!
Vrea mese-mbelșugate! Băi calde! Și diurnă!
A și uitat, netotul, de unde a plecat! Vrea urnă!
Vrea...! Vrea...! Vrea tot și tot mai vrea!
Ar devora și luna, din cer, dac-ar putea!
Cu hainele de lux și gușa, un cimpoi,
A și uitat de toate ! A și uitat de noi!
Se-amestecă cu troaca! și se transformă-n câine!
Dar, din păcate, uită că tot mistreț rămâne!
Concluzie:
Oricât ai investi, pe lume, să scoți la înălțime
Un diamant gigantic, din oricare
mulțime,
Să-i dai o altă față! Să fie om și domn!
Găsești că-i o maimuță, ce nu mai are somn!
Degeaba-i freci obrazul, s-arate ca și noi -
La prima-nghesuială, mai bine-i în noroi!
Oricare dintre noi, de-i prevăzut cu sfârlă,
De ce să facă-un bine? Mai bine-i în mocirlă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu