CUM DEVII, DIN OM, NEOM?(III) Să faci bine? Bine, pentru cine?

      Zilele trecute, ăla cu copite și cu cor(o)nițe, mi-a adus în cale o mascotă  a unui partid - o maimuță teleghidată, cablată pe cerșit! Cum? de ce nu manifestez empatie pentru persoanele vârstnice și miloage? Pentru că persoana în cauză, și-acum 15 ani, tot maimuță era! Cum era și zilele trecute! Și cum o fie, și de-acum, încolo!

           Când spun că era mascotă, la un partid, reamintesc celor care mai țin minte, că am mai luat-o pe ... asta, în vizor, pe când făcea pe miloaga la poalele unui partid de guvernământ, unde m-a călcat pe multiplele mele bătături, când m-am oferit s-o ajut, pe atunci, făceam pe jurnalistul, nu pe conțopistul, de azi!

               Să recapitulăm faza: mutantul milog bătea cărărui pe la mai toate partidele, în zi de ședință, unde trombonea auditoriul cu povestea vieții ei: singură, bătrână și cu doi copii! cărora nu avea ce să le dea de mâncare, nu aveau casă și nici pe ce să pună capul, nu foloseau perne, că nu trăiau în puf! Ulterior, am aflat că ceva puf era, dar de la Aurolac, Lacul Roșu și condicuță! Dar atunci am pus, și eu, botul, ca toată lumea care îi umplea buzunarele, să ne arătăm milostivi! Adică, auzind că n-are butelie, cu ce să facă mâncare, mi-am amintit că am eu una veche, care putea să fie folosită, nu să stea în magazie! M-am oferit să i-o dau ei și m-am trezit cu:

           -Dar nu poți să mi-o aduci și-acasă, că-s bătrână și nu pot să car!

             - Nu vrei să ți-o și umplu la refuz?

             - Păi, dacă ai putea...!

Mai târziu am aflat că cei doi minunați copii fuseseră pe la dezintoxicare, de mai multe ori, fătuca mai presta și activități educative, în folosul comunității, iar fătucul tot amenința, că se aruncă de pe bloc, dar, cu toate încurajările primite, n-a reușit decât să enerveze oamenii, n-avea sânge-n el, ci spirt! A încercat ceva mai serios, c-o lamă, dar nu era bun nici măcar să se taie, cum trebuie, cu ea! V-ați închipuit că erau doi bebei, nu-i așa? Nțțț! erau ditamai hăndrălăii și handrălăiluțele, care au și plecat pe-afară, la produs! Și, v-ați prins, acasă însemna că aveau și casă, nu stăteau pe drumuri, cum suna legenda!

Revenind în zilele și nopțile noastre, mătușa a apărut, iar, în drumul meu, pe când eram la cumpărături, cu fiică-mea! Pentru că iar a început cu Dați-mi și mie un leu, că sunt bătrână, cu doi copii! acum, după aproape 15 ani, mi s-a zbârlit părul pe șira spinării, mi s-au ridicat tuleiele, pe ceafă, și - am urlat la ea, să se care, să n-o iau la șuturi! Cum Dumnezeule! de e așa proastă, i-a intrat placa aia în sânge și nu mai ține minte nici pe unde și pe cine a mințit?  

Mi-am speriat și fata, nu știa ce m-a apucat, iar o doamnă, ce trecea, a dat să se întoarcă din drum! Hoașca! pardon! miloaga, culmea! a luat figura șefului de stat, jignit la o întâlnire diplomatică:

- Cum vorbești așa , cu o femeie bătrână?

M-am uitat - adevărat, era mai bâtrănă, de cum o țineam minte, numai tenișii din picioare erau noi! Posibil ca micii săii copii să bată-n 35 de ani, exact vârsta pentru înțărcat! M-a apucat o mâncărime de palmă și de bombeu, dar mi-am amintit că poliția abia așteaptă proști, din ăștia, ca mine, să-i ardă pe insensibilii care trosnesc babe răbciugoase, care umblă cu cerșitul!

Fiică-mea m-a întrebat, cu milă-n glas, ce-am cu biata femeie, dar n-am putut să-i explic, din cauza nodului cât pumnul, din gât! Ne-am îndepărtat, eu, simțindu-mă penibil, cum de mi-a ieșit din fire, așa, prostește? M-am făcut de râs, degeaba!

Necuratul stătea picior, peste picior, lângă mine, și mi-a împins capul spre înapoi, să pot vedea cum Baba Lui Cloanța, tăia calea unui nene, cu vestita sa placă, plus aia din gură!  Adică, reluase serviciul, mai ceva ca Simona Halep, numai că baba rula la rol-am-gazos, nu la Roland Garros!! Să nu scoți levierul și să operezi pe viu?

Mă strânge cureaua, când privesc la oamenii care își văd de treaba lor! Că, din ăștia, cu treabă mare, s-a umplut pământul!  Și nu pot să nu comentez, ori de câte ori îmi vine pe limbă, când știu că îți crapă buza după o mână de ajutor și iei un picior!
        De ce trebuie să-i suportăm pe acești homo homini lupus, crezători în prostia semenilor lor, pe care o speculează, la maximum? Și care confundă bunul simț, cu dobitocia? De ce trebuie să ne împiedicăm de otrepe, în timp ce oamenii necăjiți suferă în tăcere?
         Mi-e teamă că lucrurile au ajuns prea departe! Nu că pe vremea comunismului, nu existau cerșetori, ci doar profitori, ci pentru că am ajuns să sprijinim șanțuri și garduri, nu ființe umane ajunse la capătul existenței lor!
        De ce ar trebui să-mi pese de un boschetar? L-am pus eu, să ajungă acolo? A ajuns din cauza lui, că dacă era om, dădea din coate, nu din fălci! Nu mi-e milă deloc de asemenea personaje, când le cunosc  povestea! Mi-e milă de cineva care își hrănește familia formată din 10 persoane, cu cartofi și linte, fără să ceară ajutor!
        În ce țară am ajuns să trăim, când chemarea la ajutor se bazează pe povestea unor necăjiți, ai căror copii vor, și ei, tabletă, când n-au nici curent! Iar când sar ajutoarele, ghimirlia lor, cu două camere și grotă, se vrea lărgită la 6 camere, fiecare, cu camera lui! Ne-am dat dracului, din sărăcie! Da' unde-i osul pus la treabă?!? Știe cineva câți români stau cu părinții și copiii lor, fără să se aștepte la vreun ajutor? Cine știe cum e să trăiești de azi, pe mâine, cu toată familia bolnavă, în timp ce alocăm hrană bogată în vitamine pentru câinii vagabonzi, pentru ucigași și violatori? Câți bătrâni dau mai mult de jumătate de pensia cât o măslină, pe medicamente? Halal democrație!
         Dacă o vedeți pe baba cu cerșitul, vă rog să-i cereți iertare, din  partea mea! Eu i-aș rupe urechile!