De ce atîta zarvă și ponturi idioate?
Nu poți spune, solemn, un TE IUBESC?
Că, iute, apar babe! Se-apucă, de bârfesc!
De fapt, bârfa-i comună! Nu e doar la femei!
Să vezi cum se bărfesc bărbații, mai
tare, între ei!
Imaginează-ți grupul, cum șade ca la meci
Și-așteaptă ca și gazda, să se coboare-n beci!
E rândul lui! E singurul rămas
nespovedit!
Ceilalți, și-au primit partea! Și
cît s-au chinuit!
Cum ieșea unul, cum îl tocau mărunt!
Cei tineri, cu alonjă, bârfeau pe cel cărunt!
Cei mai încărunțiți, codoși îmbătrâniți,
Mușcau bucuțe tinere! De parcă-s opăriți!
Abia ieșea unul, că începea voroava -
Până se-ntorcea! Și alt' pierdea potcoava!
Muierile stau ciotcă, mai au de învățat -
Nu au vreo fantezie, cum are un bărbat!
Ele sunt simple, și dau mereu, cu gura,
O știu pe aia bună - nu știu ce-i scurtătura!
O iau, mereu, din capăt, și duc firul, departe!
Ele sunt marile doamne! și pot fi și bărbate!
Pe scurt, de ceapa morii! atâta, cât se-nvârte,
Săraca bârfuliță, nu poate să se-mpute!
În gura mahalalei, odată ce-ai intrat,
Îți zboară fulgi, și pene! Și ieși cam scărmănat!
Mă-ntreb, ca dobitocul! ceva, mic și cuminte -
De ce nu ne-a dat Domnul, o sută de cuvinte?
Atât e prea destul, să prinzi și zi, și răsăritul,
Să nu vorbește prea multe, să n-o faci pe tâmpitul!
O sută de cuvinte! Mai mult, nu-i
necesar
Ca să trăiești pe lume! și nu în insectar!
De ce atâtea vorbe? Mai simplu - ia ce vrei
Să nu mă duci, cu vorba, privind în ochii mei!
Ce zice-ți, batem palma? O sută, doar atât,
Ca bârfa s-o roiască și să o doară-n gât!
Zău că-s dus naibii și că m-am bolunzit -
Păi ce, fără o bârfă, se cheamă ,
că-i “trăit”?
Cum să mai faci provizii, de vorbe fără rost,
Sau să devii, agale, din prost, cu mult mai prost?
Eu vreau cuvinte simple, al căror înțeles
Îmi tot revin în minte, din ce, în ce, mai des!
Cuvinte uzuale, să simt că pot trăi!
Că de atâta bârfă, mă tem că oi muți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu