luni, 29 ianuarie 2018

GELOZIE!


       Irina era botoasă, din două motive: suportase o operație estetică, care - i făcuse gura să semene cu pompa de desfundat chiuveta și Radu nu-i mai adresa complimente, de cca 3 ani! Dacă prima cauză era compensată de miile de complimente de pe FACEBOOK, unde postase chipul ei surâzător, ce aducea, din profil, cu Trompa lui Ciumpi, elefantul de la circ, muțenia lui Radu era exasperantă și o scotea din  minți -  exista altă femeie în viața lui! Cel puțin, așa ieșise în cărți și tot așa zicea și maică-sa, părăsită de trei bărbați, chiar în ziua nunții! Săracii!
           De mult timp observase că sosul ( așa îl alinta, nu soțul, pentru că-l făcea, cu ou și cu oțet, de câte ori îi venea rău!nu bine!) nici nu mai privea oamenii, pe stradă, parcă nu existau! Dacă în primii 5 ani de mariaj, bărbatul se holba la trecătoare, guițând de plăcere, când trecea o frumusețe, acum parcă mai avea o pereche de ochelari, de cal, amplasați peste banalii săi ochelari de vedere.
            Și pentru că venise ziua când făceau 10 ani de căsnicie, fără umbre de copii, reuși să-l convingă să iasă la plimbare prin oraș, cum făceau când s-au cunoscut, și să sărbătorească la Moara cu Trei Picioare”, cel mai tare restaurant din oraș.
            Iată-i circulând pedestru, printre cei câțiva plimbăreți, cărora li se stricaseră mașina, nu găsiseră piese sau service-ul dăduse faliment!  Pe la teatru, din sens opus, venea o tânără, la vreo 20 (și-un moț, de ani), culmea, îmbrăcată întro rochie albă, ce-i venea ca turnată, pe corpul mlădios! Semăna cu o lebădă scăpată printre  gratii, în mijlocul unui cârd de curci și rațe leșești, printre populația îmbrăcată în blugi și cu genunchii afară. Părea atât de ireală, încât Radu icni, ochișorii lui căpătând luciri lubrice! Irina se transformă în Craiasa Zăpezii, lucru extrem de greu, pe timp de vară, cu 38 *C la umbră!  Adică îngheță, de ciudă, în timp ce, printre buzele albăstrii, cu roz, arunca săgeți de ghiață, cu venin în vârf:
-Te uiți, ai? Îți place, nu-i așa? La mine, de ce nu te mai uiți, măgarule? Îți plac astea tinerele, cu sfîrcurile afară! Babele de 36 de ani, nu-ți mai plac?
Radu își retrase privirea admirativă, de pe formele frumoase, ale tinerei în alb, dar nu se putu abține să nu zică:
-Ce-i frumos, și lui Dumnezeu îi place!
Zona Vrancea rămase fata săracă în cutremure, pe lângă cutremurele din sufletul Irinei! Cu ele, se declanșară și pe serie de tunete și fulgere, care, însă, nu-l nimeriră pe Radu! Torentul de acuzații făcură să întoarcă capul toți necunoscuții, iar mașina poliției rutiere se opri să vadă unde arde! Se găsi și cucul din turnul cu ceas al Primăriei, să orăcăie, de parcă-l reparase cineva , de curând!
  - Oprește-te , draga mea, ți se desprinde pielea de pe operație! Auzi, ce mare caz, am admirat și eu pe cineva!  Era nemaipomenită, așa îmbrăcată! M-a surprins, era și elegantă, și frumoasă, lucru mai rar! Cum să nu privești așa ceva? Ție nu ți-a sărit în ochi?
În sinea ei, Irina recunoscu că și ei îi plăcuse, dar nu putea accepta că îmbătrânea și nu se mai simțea dorită!  În loc să spună asta, se trezi spunând:
-Păi, da! te uiți după orice fufă care-ți sare-n față! Le și vezi dezbrăcate!
Radu nu mai răbdă și, cu tot calmul pe care-l avea, îi șopti:
  -Nu ți-am spus niciodată ce cred, dar să știi că mai mult erotism degajă o femeie îmbrăcată cum trebuie, chiar sobru, dacă știe să se ascundă, lăsând numai atât cât să sugereze! Nu să se dezbrace! O femeie goală riscă să-și scoată în relief și defectele, ceea ce n-o avantajează!  Îmi place mai mult să te văd ieșind din baie, cu halatul pe tine, din care îți iese, provocator, un picior, decât dacă te fâțâi goală, pe sub nasul meu, la braț cu celulita! Bine că nu-mi bagi și degetele-n ochi, sau să-mi fixezi pleoapele, cu scobitori!
Irina rămase împietrită și răsuflată - uite pentru cine cheltuise atâta amar de bani și suportase dureri de naștere, pentru un nesimțit, care se excita numai când vedea femei pe stradă! Îmbrăcate! Ca să nu tacă, îi aruncă printre dinți:
-Te știu eu! Ți-ai luat o amantă! Te-am văzut cum te uitai la tipa aia, la piscină! Aia care te-a salutat!
-Da! M-a salutat și ea, și bărbată-său! Nu cred că l-ai văzut  și pe malacul ăla, de lângă ea, mai tânăr ca mine, cu  vreo 10 ani, numai mușchi și oase! Nu ca mine, care am mai puțini mușchi, decât un curcan castrat!
Irina avea multe să-i spună, dar se hotărâ să-l pedepsească - n-o să mai scoată un cuvânt toată seara, să țină minte aniversarea, făcută pe muțește! Așa că nu comentă, când el propuse să meargă în Grădina Zoologică, unde nu mai fuseseră din copilărie!
 Deși mirosurile nu erau chiar de Channel, totuși erau mulți oameni pe aleiile de la ZOO! Irinei aproape că nu-i păsa, dar iar zări privirile lui Radu, țipând de admirație, și gelozia se năpusti de după colțul volierei cu păuni! Se stăpâni, totuși, cu greu, să nu-i jupoaie pielea de pe față, perechea din fața volierei nu i se părea cunoscută, iar tipa nu strălucea de frumusețe!
Dar stăpânirea de sine nu dură mult, când ochii lui Radu scânteiară, din nou, extaziați! Se repezi la el, cu ghiarele scoase în față, să-l sfâșie, nu alta!
Norocul lui fu că era atent, altfel s-ar fi trezit belit! Sări în spate, îi prinse mâinile , zicându-i:
- Ai înnebunit de tot! Ești sigură că, după operația estetică, nu ți-a făcut și una, isterică, nu ți-a scos și-un pic de creier? Păreai destul de întreagă, când ai plecat! Nu mă lași nici măcar să admir lebele,  de pe lacul din spatele păunilor? Și ce te-ai ofuscat, când am admirat crocodilul? Îl invidiam că, din două hăpăituri, scapă de nevastă-sa! Ce-i cu prosteala asta, de te joci de-a geloasa? Vezi că tipul cu care ai avut idila, când ai fost la operație, a dat peste mine, la telefon! S-a lăudat cu și ce, detaliile fiind corecte! Dacă tot te-au modificat, de ce n-ai scos și alunița de pe șale? Cum e vorba aia, HOȚULUI, DE HOȚ ÎI ESTE FRICĂ?


Niciun comentariu: