PRIVESC, TRISTEȚE! ȘI M-APUCĂ RÂSUL!

Privesc, Tristețe! Și m-apucă râsul -

Mi-e dor de visul cel viclean

În care-am câștigat la LOTO

O mie de păduchi! Și un ochean!

Mă gădilă, pe burtă, o omidă-

Lascivă și parșivă, ca o nimfă!

Ea crede că e un plasture de ghindă,

Creat pentru venin și pentru limfă!

Mă bate soarele, molâu, în cap!

Dar e cu dinți, rahitic, că-i de iarnă!

Aștept zăpada, să înmoaie gerul!

De la etaj, vecina, praf, în cap, îmi toarnă!

Aștept un dirijabil, să plec ca om tăcut

La pol! Sau într-un concediu, prin Sahara!

Mă uit, Tristețe, și mă țin de burtă!

M-am împăca cu mine, cu vulgul și ocara!

Sunt tot o apă - s-a spart conducta vieții!

Au năpădit, din ea,muscoi și bărzăuni!

Mă uit la Lună și aștept salariul,

Mai caut aur rece, în  sarbede fântâni!

Gata, am terminat cu lenea!

Nu mai aștept, să treacă prin iatac

Iubiri trecute! Și vaci, pline de lapte!

Te simt, Tristețe, și mai bine tac!

Dezamăgit că nu mai sunt un munte,

Întors pe dos, ca părul cel pitic,

Mă rasolesc că am nițică minte

Și nu mai vrea să văd, s-aud, nimic!

Privesc, Tristețe, și aștept o clipă,

Venită pe-un tsunami, în Obor!

Mă-nchin la felinar și simt în mine

C-am fost cioplit! Și nu mai pot să zbor!

Privesc, Tristețe, cum se-adună seara!

Și mă apucă râsul! Sunt mirat!

Tu ai gonit, cu fața ta, de hârcă,

Tot ce în lume e mai minunat!

Și râd amarnic, cu hohote răzlețe!

Te-am păcălit, spurcat-o! Acum, sări!

Mai crezi că toate vorbele aiurea

Gonesc Speranța, în cele nesfârșite zări? 

Mai râd și elefanții, precum și pruncii-n vatră!

Eu te-am prostit,zăludo, că ești acum în out!

Ce-ai zice dac-aș spune că sufletul meu cere

S-alerg după Lumină! Iubire, să mai caut?

Tristețe descălțată! Îți dau, din nou, papucii!

M-am învățat cu tine! și nu te mai ascult!

Hai! Du-te peste munte! Și mori, încrâncenată!

Un veac  mai am, să râd de tine! 
Și, poate, chiar mai mult!