NU VĂ E MILĂ DE LACRIMI DE COPIL?

(NEW!)

Nu vă e milă, de lacrimi de copil?

Sau nu vă doare? Ai voștri, nu mai plâng!

Vă-ntreb, în calitate de prieten!

Știu! E o întrebare proastă, de nătâng!

De ce să plângă, fără rost, copii voștri?

N-au un motiv, o fac, precum o simt!

Tot stând, pe lângă noi, aud doar vaiet!

Nemulțumiri! Iluzii! Și vorbe, care mint!

Când sunt în fașă, credem că sunt mici!

De parcă n-au urechi, au numai gură!

Abia când cresc, când ne apostrofează,

Vedem cam ce le-am dat învățătură!

-Cum de-au ajuns așa? întrebă mămicuța.

-Din stradă, de la școală, de pe Net!

Sar multe guri, ce au sorbit, într-una,

Doar porcării! Și bâlbe! La… bufet!

Copii nu mai stau, să dea prin sită,

Ce le rostesc maturii! Dacă sunt!

Și când părinților le dau măsele,

Se vede câtă trudă, au aruncat în vânt!

Nu vă e milă, când plânge bebelușul?

Sunt tot atâtea lacrimi, ca după interviu!

Unul ratat, din cauză că tata, zeu cu acte

Și-a educat copilul, din păcate, prea târziu!

Ajunși la pensie, părinții, des, oftează!

Le este dor de prunci! Și de nepoți!

Dar, din nefericire, acum nu se poate,

Să-i mai aduni, la tine, chiar pe toți!

Și dacă te-njură, al tău copil, rămâne!

I-ai explicat că oameni-s vulgari?

Contează, însă, unde se exprimă!

Și mai contează și dacă sunt măgari!

În lanțul trofic, copilul tău va crește

Cu sufletul curat, dacă-i spălat mereu!

Și scoateți-i din cap, că e în frunte!

Așa nu-i va fi ciudă! Și nici nu-i va fi greu!

Uitați-vă ce lacrimi au, mereu, copii!

Din puritatea lor, te ungi pe orice rană!

Nu-i condamnați să vă devină sosii!

Nu-i obligați, ca plâsul să le devină hrană!

Nu îi priviți cu ochi, de vulpe hâdă!

Nu-i alungați, când copie, vă sunt!

Destinul îi va învăța, când va fi timpul

Că nu e numai bine pe pământ!

Ar trebui să ne iubim copii!

Dar ne iubim pe noi!  Mereu, pe noi!

Să nu vă înșelați, să credeți altfel!

La fel cum și norocul, nu stă întrun trifoi!

După ce ratăm să spunem, la plural,

Că omul, cât trăiește, tot învață,

Așa le cam ascundem, zilnic, la copii,

Că n-am știut să fim, nici vânt, nici ceață!

Să vă feriți de lacrimi de copil!

Averile ne sunt mărime mare!

Doar zâmbetul copiilor mai poate

Să ne aducă vis, iubire, înseninare!

Nu mai vreau lacrimi!Nu numai de copii!

Vreau ca eternul vis, al nopților comoară,

În pacea clipelor chemate din pustii,
Ce-aduce un ocean de primăvară,

Să șteargă lacrimi inutile, de copii!