Natură moartă, cu stafide!
O vază veche, plină cu silfide!
Un cer albastru, dur și cărpănos!
Din care îngerii căzut-au, iarăși, jos!
Un munte, cu scufie verzulie!
Un om, cu plugul, agățat de glie!
O fum înamorat, zidit întro colibă!
O mare tristă, fără nici o hibă!
O plută lată, din bușteni, de brad!
Ocheade aruncate-n tină, care ard!
Și multe altele, cuprinse în boccea!
Aceasta este viața! Și viziunea mea!
O lumânare, prinsă în căuș!
Un foc molatec, enigmatic, jucăuș!
Un cer cu stele, pus întro covată!
Și, peste toate, o dragoste curată!
N-am gânduri rele! Nici frică, de păcat!
Pe toți, pe toate-n suflet, am purtat!
Mă oglindesc în poala minții mele
Și-aștept chemarea, venită dinspre stele!
Vreau, doar, să-mi sprijin fruntea, pe-un maidan,
Pe care stau, mucegăiți, un mușchi și-un buștean!
Simt că mă pierd ! și tu, nu ești aproape!
Te-ai rătăcit, mândruțo, printre alte ape!
Printre vâltori și grinduri înspumate,
Apoi te-ai depărtat! Te-ai dus cât departe!
O flacără ascunsă, sub ceardac!
O buburuză, cât un vîrf de ac!
Un vânticel, zbârlit și uleios!
Un greiere, până mai ieri, milos!
Un trandafir, uscat, pus întro carte!
O vază și-un ghioc, odată, sparte!
Un amalgam de vise ! și-un liman!
Și amintirile pe care le mai am!
Dar, dintre toate, chipul tău, revine!
E-o lume-ntreagă, între cer și tine!
Iar, între noi, e un ocean învolburat,
Pe care trec mătănii, ce mult, ne-au tulburat!
Mi se-ncrețește pielea! Mi se usucă gâtul!
Aștept să vină clipa! Și să mai uit trecutul!
Mă-nalț, încet, pe vârfuri, s-ating, iarăși, zenitul!
Așa cum își atinge, iubita mea, iubitul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu