Puștiulică
nu se pierde cu firea, înșfacă hainele răspândite peste tot, deschise fereastra
și sare, fără să scoată un cuvințel!
Soțul
rămâne stupefiat! Dă din mâini, întrebând mirat:
-Ce-a
fost asta?
Soția
ridică din umeri, în semn că ASTA-I! și răspunde:
-Tinerii
din ziua de azi! Nu MULȚUMESC! mie! Nu PARDON, ție!
Eu mulțumesc celui care mi-a spus bancul!
Din alte motive!
Întro viață anterioară, în
una din perioadele alea, negre, de care nu poți să-ți amintești cu plăcere, ca să-mi
întrețin familia, munceam, cu tatăl meu, în sectorul particular! Adică, înveleam case, cu tablă! Era pe vremea
când îmi căutam un loc de muncă și nu-l găseam, noii patroni, proaspăt
îmbogățiții, se uitau, la tine, ca la un vierme artic, pentru care nu se
inventase, încă, o gaură de vierme!
Cum spuneam, șeful meu era
taică-meu, care îmi dădea sarcini și tot el, mă plătea, ce dacă eram fiu-său? N-am
știut că, disperat fiind, tata a vorbit cu omulețul, la care lucram, unde
înveleam o pensiune! Care omuleț, fusese ucenicul tatii, mâncaseră, amândoi, din
același sufertaș, până când li s-au despărțit cărările, tata - la fabrică,
omulețul - în comerțul socialist, unde a făcut bani frumoși, din rațiile de
carne, de pe vremea lui nea! Îmi
amintesc cum i-a dat dinții, jos, de față cu toată lumea de la coadă, unuia, care
îndrăznise să-i spună - să nu mai servească preferențial! După ‘89, omulețul a scos bănuții, de
la ciorap, și s-a privatizat!
Cum
spuneam, tata l-a întrebat dacă n-are
nevoie de un om, când deschide pensiunea! Ăla eram eu, cu ceva diplomă de
inginer, care nici drept hîrtie igienică, nu dorea omulețul, să utilizeze! M-am
trezit, lângă mine, cu domnia sa (mi-ar place să citească asta, încă mai
trăiește!), cu una mână-n șold, precum Napolion Dăomaideparte, în dimineața lui
Waterlow! Politicos, ca un cangur tărcat, a strigat la mine:
-Bă,
dă lemnele alea, peste gard!
Convins că nu mi se
adresează mie, m-am uitat în jur, să văd - cu cine, vorbește! Curios, se pare că
vorbea cu mine! Mi-am văzut de treabă, aveam destulă, iar șeful meu (tata!), nu
aștepta cofe de Moși!
-Bă, n-auzi? dă lemnele
alea!
I-am simțit satisfacția,
în glasul răstit și bovin - prinsese, la el, în ogradă, un așa numit
intelectual, cu foamea-n gât, și simțea nevoia să-l înjosească! Nu merita
atenție, chiar dacă eram în curtea lui!
Cineva ar putea spune că, în situația mea, n-ar fi trebuit să fiu orgolios, dar
genul ăsta de maimuțoi ar trebui împăiat, nu ascultat!
A plecat, mormăind! Mai târziu, a coborât și
tata, de pe clădire, și m-a întrebat dacă vorbisem cu exemplarul! Nu vorbisem,
vorbise singur!
A doua zi, mă trezesc, iarăși, cu omulețul de caca-tifea! Eram
tot singur, așa că m-am așteptat la un atac, mai ales că, între timp, tata îmi
povestise ce discutase cu ăla, spre marea mea spumegare!
Să cad jos, când îl aud:
-Nu știți unde e tatăl dumneavoastră? Vreau să vorbesc cu el!
Uite!
că se poate! Bine că n-a spus - Bă!
Mânca-ți-aș ficații! Te dai bariu, la
mine? Nu vezi că ți s-a lipit catarama, de la curea, de șira spinării? Scrie
FOAMEA, pe tine! Și tu te balonezi în pene?
Politețea nu l-a ucis, mă întreb dacă a
învățat ceva! Ne-am întâlnit după ani, s-a dat drept cel mai bun prieten al
omului, bătându-se, peste curea, cu mine. Deja uitase de restul de bani, pe
care nu ni i-a mai dat, la sfârșitul lucrării, transmițându-ne, după trei zile, (în care l-am vânat inutil), prin intermediul lui fiu-său, că atât vedem și cu
remarca- De la Dumnezeu, mai mult! De la mine, mai puțin! Așa am zis și eu,
când am auzit, că-i bolnav de cancer!
Ni
se pare că lucrurile nu se leagă niciodată, dar cred că ne înșelăm - există,
undeva, un răboj, pe care stau toate, scrise! Printre ele, patimile noastre! Printre ele, judecăți strâmbe!
Să
vă spun de ce mi-am amintit de acest caz - am o colecție întreagă! De exemplu,
lucram în învățământ, iar nașul meu lucra la o teză de doctorat! S-a dus la
Iași la un professor universitar, să ceară, să-l ajute! Profesorul l-a primit, la el, acasă, i-a dat să mănânce, că venea de pe drum, apoi au discutat,
ore-n șir, despre lucrare! Profesorul, în halat și papuci! Și era prima oară
cînd se întâlneau! Studii, frate!nu ca acum!
A
doua zi, după ce mi-a povestit nașul atitudinea profesorului, m-am dus la
Inspectorat, după post! În timp ce inspectorul general vorbea cu noi, cu
DUMNEAVOASTRĂ, femeia de serviciu ne-a scos, în pauză, cu mătura, să dea cu
mopul!
Asta
era - atitudinea! Azi am intrat întro unitate, unde angajații își sorbeau
cafeua, în timpul programului! Când am întrebat de patron, dacă eram eschimos,
și tot primeam un răspuns mai drăgălaș! Aerele de superioritate, ascunse sub
aparenta invizibilitate, nu pot fi catalogate decât drept prostie! Sau ca
nesimțire! Da’ ia să vezi
personajele, când se duc undeva și cer să fie respectate? Să nu-ți vină, să
crezi, câte ifose de damă de consumație!
Bietul taică-meu povestea că un tânăr coleg de muncă
suspecta, pe unul mai în vârstă, că îl turnase la șef! S-a dus la ăla și i-a
spus: -Băi, nea Vasile! Bă, nea Vasile,
ce mănânci rahat, pe unde nu trebuie? Nu era mai bine să-i spună,
scurt - Vasile, mănânci rahat? Sau - Nea
Vasile, nu mai vorbi prostii, pe unde nu trebuie?
Întotdeuna, există și o altă opțiune! Există moduri
diferite de abordare! Există limite și limite! Numai că trebuie și minte, nu
numai mușchi! Când deschidem gura, verificăm dacă nu avem, deja, bâzoi, în ea!
Chestia aia, cu dacă tăceai, filozof
rămâneai! a fost înlocuită, cu
nesimțire și tupeu! Pentru că s-au legiferat, astea două, și mai scot și pui!
Iar când generațiile viitoare ne vor arunca la groapa istoriei, din cauză că n-am pus nimic, acolo, unde am lăsat
lucrurile, să moară, va fi prea târziu, nu va fi nimeni să înțeleagă, a cui este
vina!
De aia, să nu sărim calul! Dincolo de el, va fi groapa noastră,
de gunoi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu