La intrare-n tribunal,
Stă, cu capul înfășat,
Cu un chip pară-normal,
Unul, care e ciudat!
Și, cum trece orișicare,
Îi mai arde câte una!
Nu se ține pe picioare,
Și o ia, în freză-ntr-una!
Rasolit și tras la față,
Și cu chipul descărnat,
Pare că e scump la vorbă,
Și, de frică, e marcat!
Nu-l mai recunoaște nimeni!
Nu mai este agreat!
Numai el poate să fie -
ADEVĂR, cu capul spart!
Cine spune adevărul,
Are sânge-n instalație!
Dar când e bătut, ca mărul!
Intră, clar, în defecație!
Adevărul și dreptatea
Nu mai sunt, azi, frați de cruce!
Chiar și adevărul mare,
Tot ca o
minciună-aduce!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu