MI S-A URCAT O BROASCĂ-N CAP!

Mi s-a urcat o broască-n cap!

Și-orăcăie, că-i violată!

Am încercat, de ea, să scap!

Nu pot! Și cred că e sudată!

Nu-i prima dată când captez,

Așa ceva, ciudat, precum e broasca!

Am prins și fluturi ecosez!

Și chiar ceva, ce seamănă cu iasca!

Am capul plin cu norme și răchită!

Mi-e teamă c-am să prind și-un guturai!

Iar broasca asta, parcă e tâmpită!

Orăcăie că e un bivol, în tramvai!

Am s-o cobor, la prima cotitură!

Mă deranjează că nu-i mută, ca un bec!

Mai bănuiesc, că e o corcitură

Dintre un șarpe și un pui de melc!

A apărut când mintea scremea gânduri,

Nici nu-mi doream prisos de-ngrămădeală!

E nesimțită! Și, în două rânduri,

Mi-a și cerut o scurtă tăvăleală!

Am, însă, dubii, că broasca e pe bune!

Nu se comportă, cum  e nimerit!

Mi-e teamă că o să descoper, mâine,

Că e doar un gândăcel acoperit!

Ce? n-ați auzit că-i plină lumea asta

De-acoperiți și alte ciudățenii?

De ce n-ar fi și broasca mea, ca proasta,

Vreo mare sculă? Sau un pui de genii?

Mai rău că s-a-ngrășat și dă să cadă!

Mă cam jenează, alunecă-ntro parte!

De ce o țin pe cap, și nu în cadă?

Mi-e teamă că ar vrea s-o duc în spate!

În spate, am cuibarul plin! Mi-au pus, mulțime!

O broască-mi mai lipsește și e-ntreg tacâmul!

Am griji, necazuri, scărbă și grăsime!

Și ochelari de cal! Probleme, cu duiumul!

Decât s-aud cu urlă-n mine egoismul

Și să privesc cum soarele apune,

Mai bine mă ocup și cu turismul,

Măcar, cu broasca-n cap, de n-aș rămâne!

De stau și meditez - nu-i rău cu broasca!

Abia n-aud, cum țipă-n mine, indulgența!

Da-mi strică echilibrul, mândria și cu creasta!

Mă face hătru și-mi înneacă descendența!

OK! Așa-s interesant și pus pe șagă!

Nu dau din coadă, nu mă clatin și nu mușc!

Cu broasca mea, pe cap, ceva se leagă -

Rămâne gura slobobă, și degete, să-mpușc!

De ce accept o broască și nu, o  făzăniță?

De ce nu, o libelulă! Sau, poate-un simplu cal?

Îi las, pe alții, să poarte stea în frunte!

Eu și cu broasca mea, rămânem la normal!