Și face bule, mai rău
ca gaz metanul:
-Mă simt un demn urmaș, lui Nero!
Stropit cu sodă și cu dero!
Am plus, în sânge! Și arțag
Să vă topesc și să vă ard
Precum făclia, de Crăciun!
Oh! Să nu spuneți, că-s nebun,
Că vă pândesc, la ceas târziu,
Și pompier, am să vă fiu!
Am foc în vene! Am jăratic
Precum amnarul cel tomnatic!
Din mine, sar scântei! Se aprind focuri,
Precum o torță, la olimpicile jocuri!
Nu sunt hilar și nu sunt nici nedrept,
Dar port chibrituri, în buzunarul de la piept!
În mine ard, muțește, idealuri,
Visez doar la incendii, că vin, încet, în valuri!
Aș da lumea, pe foc, cu pălălaie,
Nu să o ard, prostește, că-i laie sau bălaie!
Scântei, îmi ies din ochi! Și sar scântei
Din fundul și genunchii mei!
Am roșu, în obraz! Și păr aprins!
În mine arde focul cel nestins!
Nu mă așez pe stiva de surcele,
Că se aprind! Și ard! Eu, ard, cu ele!
Nu mai am timp, să mă topesc, cu foc!
Așa că ard! Și mă aprind, la loc!
S-o credeți voi! că asta e văpaie!
Nici că e forjă, unde fierul se îndoaie!
Ca piroman de rând, simt că mă doare
Că ard subțire, biet fitil de lumânare!
Ce ați citit mai sus, nu-i foc, din foc și pară,
E doar o umbră de piromanie ordinară!
Azi nu mai ardem vechi cetăți,
Așa cum s-a-ntâmplat în alte dăți,
Nu ardem Roma! Cum nu ardem mai
nimic!
O ardem pe tăcute și ne rugăm un pic
Să sară, din noi, focul, ca rugul monolitic,
Să moară Sarsailă, pe țărmul mioritic!
Să se incinereze cenușă și cărbuni,
Să ne trezim pârliți, dar oameni buni!
Dar, din păcate, tristețea e umană!
Iar noi, doar ardem gazul de pomană!
Iar pentru lăcomie, nu este vreum remediu!
Doar pentru-nflăcărați - sistemul de incendiu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu