Am purta, cu toții, clopuri!
Am purta și pălărie!
Numai umbră-n cap, să fie!
De-ar fi pâinea, cât e Luna,
Am cânta, și noi, întruna!
Am juca sârba-n căruță,
Legănându-ne în huță!
De ar fi ziua, mult mai lungă,
Am da oile, la strungă!
Am doini, mai pe-ndelete!
Cu băieții, lângă fete!
De-ar fi viața, mult mai dulce,
N-am pleca și nu ne-am duce!
Am struni acea comoară,
Stând în vatra milenară!
De-ar fi capul, greu, de minte,
Ne-am ruga mai des, fierbinte,
Ca toți ăștia, ce ne plimbă,
S-aibă o pușche, pe limbă!
S-aibă gâlci! Apendicită!
Să îi doară, când vomită!
Să îi ardă! Să-i muțească!
Să-i înțepe! Să-i trăsnească!
De-ar fi viața, cum vrem noi,
Prindem viața de apoi!
Prindem cheag! Avem, de toate!
Am avea gînduri curate!
De-ar putea gândul, să fure,
Flori albastre, din pădure,
Am purta cununi măiestre!
Și-am avea crini, la ferestre!
De-ar viața, mizilic,
Am turna, bici, din nimic!
De-ar fi omul, om, și-atât!
Nu ne-ar fi așa urât!
De-am fi oameni, și nu fiare,
Am trudi atât de tare?
Ne-am mai teme, așa ușor,
Că-i oțet, și nu izvor?
De-ar avea, și mintea, limbă!
Ne-ar șopti, că nu se schimbă
Lumea, cu un fir de pai!
Și-ar fi oameni, sus, în Rai!
Nu doar diavoli, printre noi!
De-ar fi, oamenii, eroi,
Ar avea, și mintea, noduri!
Nu doar zgârciuri, puf și gloduri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu