NOI NU SUNTEM ÎNGERI!

Un înger poposi, încetișor, pe o răchită,

Cerșind, din palme, trudă îndrăcită!

Dădu din aripioare și stârni furtună

Apoi continuă, în goana lui nebună!

Un înger vagabond, născut din poezie,

Mai zboară, azi, pe ceruri, împrăștiind urgie!

Și norii se adună, la semnul cel ceresc!

Și Iadul, și cu Raiul, atunci se reunesc!

Cutremurat, pământul, amarnic se-ncovoaie,

Și năvălesc, din ceruri, căruțele cu ploaie!

Se luminează cerul, când îngerii visează

Se-ntunecă, la rându-i, când Iadul jubilează!

Mai trece un  mileniu! Mai trec, în zbor, cocori,

După atâta ploaie, pământu-i plin de flori.

Apare curcubeul și, mândru, se-ncovoaie,

Căci  ceru-i mai curat, după atâta baie!

Noi? Așteptăm un semn, din ceruri luminate!

Să vină iar, un înger, cu gânduri dulci, curate,

Și să ne-aducă, iarăși, liniștea perfectă!

Să rupă amărăciunea și jalea ei infectă!

Dar sunt și îngeri negri, din drepturi decăzuți,

Ei nu aduc frumosul, pentru că sunt... urâți!

Noi nu suntem îngeri! Ci oameni! Păcătoși!

Nu suntem nici urâți, nici simpli, nici frumoși!

Suntem... așa cum suntem! Nici răi și nici prea buni!

Nu stăm, acum, pe gânduri, să răsădim noi lumi!

Luăm, ce-i de luat! Și dăm, ce-avem de dat!

Ne naștem și trăim, așa cum e lăsat!

Nu cerem noi necazuri și nici nu cerem Rai,

Noi ne trăim cea viață, proptită întrun pai!

Copii noștri - s oameni, nu îngeri, cum dorim!

Și ei își trăiesc viața, cum pot! Și n-o să știm

Ce înger îi veghează, când ceru-i supărat!

Sau când îi ocrotește, cu zâmbetul curat!

Noi nu vrem să fim îngeri! dar cerul să-i ferească

Pe cei, ce ne sunt dragi! Și glia strămoșească!

Îngerii noștri - copii, nepoți, atât ne luminează-

Și știm c-asupra lor, și cerul, și îngerii veghează!