Nu s-a găsit o vacă, să fie, ea, mai mare!
Văcuțele, pe-o parte! Vițeii, pe cealaltă!
Un gard dur, de nuiele, încearcă să-i despartă!
Directorul, Azor Olimpianul, are urechi și bot!
Cam pare depășit, necizelat, sălbatic și netot!
Drept manuale, au fân și verzi - uscate!
Arată foarte bine! Păcat, că-s desenate!
Un murmur se ridică, din staul, de la oi-
Au mai venit, din capitală, doar exemplare noi!
Din rândul de cornute, la prima - nfățișare,
Se detașează Safta, junincă gânditoare!
E ofuscată, rău, că idila sa, c-un cal,
S-a terminat aice, în mod provincial!
-Mă aștepta, pe mine, măreția și dulceața
Dar nu aici, în staul, unde m-apucă greața!
Vaca de mama, a dat în bengăneală,
Mugește pe ascuns! Mai multă văicăreală!
Boul de tata! despre mine, n-a înțeles nimic!
A renunțat la iesle și-i înhămat la dric!
Oh! Ce prostie oarbă! să m-aducă la mujici!
Dar caut, eu, o scuză, și o roiesc de-aici!
Mă văd în rol, pe scenă, pe post de mare drac!
Eu sunt, cine nu știe, Joiana de la Arc!
Sunt Dama cu canalii! Sunt marea vită Kobe!
Servesc, doar la desert, bacterii anaerobe!
Sunt Margaret Thatcher, al vitelor cornute!
Mai am puțin și semăn, cu mamele mamute!
Ce caut eu, în fermă? Printre vițici pitice?
Dacă rămân cu ele, la ten, poate să-mi strice!
Părinții ăștia! Iar mi-au stricat un plan!
Și m-au târât aici, la boul cel bălan!
Au spus, că să dau lapte! că am niște „balcoane”
Că n-o să-mi trebuiască, să-mi pun și silicoane!
Am numai linii fine! Curbură și copită!
Ce mai! am descoperit, că sunt o...mare vită!
Mi-am comandat, din timp, o cremă pentru piele,
Ca am deja frecușuri - de la iesle și raiele!
Ca am deja frecușuri - de la iesle și raiele!
Mi-am pus, fundă, în coarne! S-arăt, că sunt o doamnă!
Și n-o să stau pe loc! Nu stau, nici păn' la toamnă!
În timp ce vițica se-nfoaie, lăcrimând,
Din țarcul de alături, un vițeluș de rând,
Admirativ privește, spre juna ierbivoră,
E-atât de frumușică, că-n taină, o adoră!
El nu prea se pricepe, că stă printre tăuni,
Așa că nu pricepe, că Safta, cam are gărgăuni!
Împinge, cu boticul, un măr păstrat, zemos,
Pe care vântul, nebunatic, l-a tăvălit pe jos!
E mândru ! I se pare că face-n mare sacrificiu!
Numai că “zâna” ofuscată-i scăpată din ospiciu!
Lovește cu copita, se simte, clar, jignită!
În sufletu-i de vacă, se simte-adânc, lovită:
-Măi boule incipient! Mă vezi handicapată?
Mă vezi, pe mine, doamnă vacă, lălâie, crăcănată?
Și îndrăznești, să-mi cauți, tu, prietenie?
Nu vezi, că sunt o vacă? Bă! mare răgălie,
Decăt să stau aici, cu un vițel, mai bine, mor!
Și ridicându-și coada, sus, plecă spre abator!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu