MESAJ CĂTRE CITITORI- VORBESC DIN SPAȚIU!

Aricimea mea a plecat în spațiu! Urmare a politicii de înseminare a aricilor, m-am hotărât să migrez întrun alt univers, dar nu mai erau locuri disponibile! M-am mulțumit cu un bilet, la clasa a III-a, pentru un loc în spațiu! Agenția de turism  a refuzat să dea detalii, dar oriunde e mai bine, decât aici, printre tot soiul de arici!

Drumul spre spațiul nedefinit a fost lung și obositor, deoarece l-am parcurs dându-mă de-a berbeleacul. Rostogolirea nu a fost cine știe, ce, frânată, dar am avut timp să văd că, cel puțin, drumul spre Iad e pavat cu intenții bune! Până acum, intențiile bune au fost pavate cu mici iaduri, din care a lipsit smoala! Faptul că au fost pe dos, nu mai frapează pe nimeni, sunt destule pe dos, și fără intenții bune!

Nu priviți așa, nu m-am dilit de tot!  toate astea,mi-au venit așa, mâncând o roșie!Tatăl meu, în ultimii douăzeci de ani de existență, vara, mânca, aproape zilnic doar roșii! Noi râdeam pe ascuns – cum de nu se strică la burtă, doar cu roșii? Cu toate roșiile lui, a murit de cancer! Pentru că îi era silă să se ducă la spital!

Azi aș mânca, și eu, doar roșii! Dar să fie cele pe care tata le cultiva în curte! Eu rod acum dintro roșie, la care stratul cauciucat, din coajă, îmi amintește de scoarța de stejar, pe care am încercat-o, involuntar, în copilărie! când am dat cu capul de-un copac și, cu dinții, de scorbura lui!

Tata mânca roșii zemoase, din curtea noastră! Strângeam apa de la ploaie, în cazane, neavând apă curentă în curte! Mama spăla, cu apa aia, rufele, așa că nu aveam voie să o murdărim! Pentru udat, aduceam de la pompă, de la vreo 200 metri! Mai demult, avusesem și pompă-n curte, dar s-a înfundat cu nisip. Așa că aduceam apă de departe, ca să mâncăm roșii zemoase!

Azi nu mai e nici pompa din stradă, nici aia din curte, nici nu vrea să plouă! Mâncăm roșii de carton! Nu-i nimic pasional în a cultiva roșii, în curtea ta! Că nici curte, nu mai avem! La cât costă apa, vreau roșii de cauciuc striat! E mai comod să mănânci roșii de fier forjat, decât să dai cu sapa! Cum eram, pe vremea lui Nea, țara sapelor! La sfârșit de săptămână, vedeai sapele de week-end! Concediul, la Țărâna! Sau Țărănoaia! Asta dacă vroia omul, să mănânce roșii, cu ceapă verde!

Astăzi nu mai sunt sape, dar nici prea multe roșii! Din nefericire, nici oameni, să le folosească și să se sature!

Aici vroiam s-ajung – am plecat în spațiu, ca să nu mai văd oameni! Nu pe cei mulți, muncitori și chinuiți, ci pe cei care stau pe bordură, bâțâind din căp’șor, la 6 dimineața, dup-un kil de vinișor! Sau pe cei care nu-s în stare să miște un fir de păpădie, dar vor roșii zemoase! Vor respect și înțelegere, vor să le fie bine și, de aceea, comentează! Dar  nu se mișcă, le cad ouăle de sub braț și se sparg! În figuri! Li se pare că au drepturi și că ceilalți sunt obligați să-i țină-n palme! Ceea ce n-ar fi chiar neplăcut, pentru cei care dau cu ghebul! să-i țină în palme și șuturi! uitați-vă la Nea Nastase!

Zilele trecute, îmi povestea un taximetrist că lui nu îi este rușine, să servească pe cei de sorginte crepusculară, domiciliați în blocurile ANL, devenite A-NULE! Că doar banii nu au miros! Interesant e că îl cheamă, să ducă un castron cu mâncare, la părinți, sau alte neamuri, cu taxiul! Asta e democrația, să simți că trăiești! Cu sau fără roșii zemoase!

Iată pentru ce se duc românii afară, pentru a merge șmecherii, cu taxiul, la baie! Că la prășit, e soare și bate-n cap!  Era o vorbă, acum vreo 20-3o de ani, MUNCA E PENTRU MAȘINI ȘI PENTRU NEGRI! Și se mai întreabă unii, dacă s-a schimbat ceva! Iată că s-au schimbat!

 De aia eu, biet arici de duzină, am plecat în spațiu! Ca să nu mai văd crăcănături de oameni, împovărându-i pe cei care vor doar să trăiască! Care vor să-și crească copiii, să ajungă bătrâni, cu nepoți! Nu! nu cu netoți!

Din spațiu, lucrurile se văd mici, minuscule și chiar nu se văd! Parcă ești orbete, nu vezi rădăcina de la roșie! Nu vezi pustietatea, cum nu vezi nici abundența! Mai bine! nu ți se mai apleacă!

Am înțeles că viitorul este în spațiu! Doar acolo scăpăm de angoasa, că suntem, pe veci, datori să ducem lucrurile urâte în spate! Dar, după cum evoluează aceste lucruri, cum va fi lumea doar cu profitori și subvenționați? Care vor fi fraierii, dacă toți ne vom deștepta?

Cel mai greu e - să pleci! Ca de venit, mai vezi, spațiul e mare! Mult prea mare, ca să îi încapă pe toți! Și, totuși, mult prea mic, pentru nesimțire și tupeu!

Ce-o fi rău, în a visa că muncești și trăiești normal? Dar se mai poate, după ce te-ai obișnuit cu roșii din plastic? Pentru că vom ajunge să plecăm de-aici, decât să dăm cu sapa, pentru un măr zemos! Care ar trebui să fie la fel, și la Pocreaca și în spațiu! Mi se blegesc țepii, când mă gândesc – o să mai pot căra apă, cu spatele, numai ca să mănânc o roșie originală, și nu o limbă de la pantofi?