Nu se văzuseră, de mai bine de 20 de ani! Au dat, unul,
peste celălalt, în piață, proțăpiți, la același vânzător de roșii, declarate
românești. De unde, mamă dragă, românești, în februarie?
S-au îmbrățișat călduros, s-au privit din cap până-n
picioare și s-au oprit la un mic, c-o bere. Puțin stingheri, (doar trecuseră
atâția ani, și-și lăsase pălăriile, în cuierul lor!) berea le-a dezlegat
limbuța, astfel că au putut afla ce se întâmplase, cu ei doi, separat.
Ilie rămăsese în oraș, în timp ce
Sică pornise pe cărări de munte, mai precis, lucrase la mină. Bineînțeles! când
erau mine și mineri! Sică, după ce tăiase câteva hectare, de frunză, la
câini, revenise în județul natal, la
chemarea maică-sii, sătulă să se lupte cu vecinii, rudele, soțul și pâmântul! Ilie
lucra la un birou de copiat acte, fiind mulțumit cu cât câștiga! Mai strângea
câte ceva și din hobby-ul său – tablourile făcute din frunze! Sică avea 12
hectare de teren și nu zicea nimic, mai ales că jumătate din ele, erau pârloagă!
Se lăuda cu gospodăria lui, cu familia lui, cu casa lui și cu porcii lui, încât
Ilie se simți mic și neînsemnat - la el, la bloc, nu se punea problema!
-Trebuie să vii, să mă vizitezi! nu înceta Sică să spună,
umflându-și bojogii, să arate precum cocoșii de luptă. - Să vezi ce nevastă
zdravănă am, muncitoare și gospodină, face niște sărmăluțe, să te lingi pe
...! Patru băieți am, să-i vezi ce mâini
au, ca niște sape! De mici, i-am pus la treabă, iar, acum, pot să mă duc acasă,
să mă culc, are cine să mă înlocuiască!
Ilie se făcu și mai mic - avea un băiețel bolnăvicios,
care nici dinți, să sfărâme coaja de la pâine, nu avea cum trebuie, !
-Trebuie să vii, la mine, la țară, la aer curat! Să bem
un vin de butuc, să facem o friptură, de purcel crescut în curte! O găină aburită,
la ceaun! Cu mămăligă caldă și mujdei de usturoi, am mălai, făcut de noi, la
noi! Ia zi! când ai mai mâncat o dulceață de nuci verzi? ha? Are nevastă-mea, de
toate soiurile! În fiecare an, face nu știu câte borcane! Avem și stupi, nu
ducem lipsă, la miere! Trebuie să vii pe la noi, că suntem oameni gopodari!
Ilie își privi
fostul tovarăș de armată, cu jind și respect, de parcă era Zeul Ra, coborât pe
planetă! Ledul care-i ținea loc de alarmă, se porni, luminându-i mintea.
Se despărțiră, bucuroși de revedere, jurându-și că vor
ține legătura, barem telefonic!
Acasă, Ilie povesti familiei ce noroc dăduse peste fostul
lui prieten, mai înflorind, nițel, lucrurile, pe la încheieturi.
După care, uită de Sică!
Trecură vreo 6 luni și Ilie își luă concediu. Nevastă-sa
acuză că nu poate lipsi de la spital, i se îmbolnăvise o colegă și, acum, o
înlocuia. Prin urmare, nu vor mai pleca, amândoi, în concediu! Ilie s-ar fi
întors la muncă, lăsând pe altă dată odihna, dar mințise că pleacă la un
tratament, așa că încurca borcanele! Colac, peste pupăză, fiu-său, aflat în
vacanță, se plictisea de moarte, așa că îi ceru să se gândească la ceva, de
umplut, în mod plăcut, timpul. Și atunci, Ilie își aminti de vechiul lui
tovarăș, mare gospodar! Papilele sale gustative intrară în funcțiune, numai la
gândul unui friptan, de porc, cu mujdei! Îi trebuiră două ore, să găsească
numărul de telefon, a lui Sică, dar, când sună la acesta, nimeni nu-i
răspunse! Lasă, că-i fac o surpriză!
gândi Ilie și se pregăti, împreună cu fiu-său, să plece, a doua zi, în
localitatea aflată unde se spânzura harta!
Drumul, de două ore și cinșpe, cu un autobuz vechi,
antic, și de demult, îi lăsă, cu limba plină de praf, în mijlocul unei arături!
Șoferul, om cinstit, nu plecă, până nu se lămuri ce căutau ei, prin zonă!
-Apoi! Sică stă peste deal, că-i văr
cu mine!
Și plecă!
Ilie și pruncul lui ridicară dealul indicat și, după vreo
3 km, ajunseră în coama dealului, pe zare!
Priveliștea le făcu sufletul să tresalte - o vale, cu
vreo 5 case arătoase, înconjurată de livezi, lanuri și clăi cu fân! Numai în
filme mai văzuseră așa ceva, așa că nu le părură rău, că se treziseră de la ora
cinci, că să ajungă aici, după răsăritul soarelui!
Sică și ai lui erau acasă, tocmai ce se așezaseră la
masă! Sică sări în sus, când îi văzu, dar nu părea, că de bucurie!
-Oameni buni! ați ajuns și-n gaura noastră! în sfârșit!
Ilie se făcu, că nu înțelege tonul
ironic! Gazdele păreau atât încurcate, cât și, parțial, indispuse, dar Sică,
umblat prin lume, le făcu semn, discret, să se potolească! Zâmbetele înfloriră pe
fețele femeii și copiilor, părând că se bucură! Și chiar se bucurau!
-Ne-ați prins la masă, numai bine! stați aici, cu noi, să
mâncăm, cu toții!
Ilie și fiu-său priviră lung, cum înfulecau cei de-ai casei, borșul cu fasole
grasă, mușcând, sănătos, din ceapa cât pumnul! Mămăliga rece se pregătea de
obștescul sfârșit, în timp ce oaspeții priveau fundul dezgolit, al farfuriilor!
Aerul curat, rece, le făcuse o foame năprasnică, că ar fi mâncat și oala de la
borșul cu fasole!
-O țâră de răbdare, că s-a sfârșit ciorba ! Vă face,
repede, femeia, ceva!
Ouăle ochiuri, cu puțină pâine, le-au uns sufletele! Parcă
niciodată nu mai mâncaseră ceva așa bun!
-Ați nimerit, și voi, vineri, când noi postim!
Ilie a vrut să spună că a dat telefon, dar n-a mai
apucat:
-Abia acum am văzut, că ați sunat! De fapt, nici nu mai
credeam că o s-o faci, Ilie! A trecut ceva timp! V-ați prins sufletul, un pic?
Ei! acum, bine că ați venit! Și dacă tot ați venit, haideți cu noi, că noi avem
planificat ceva, de făcut, pentru astăzi.
Oaspeții și gazdele au plecat, cu căruța, la un teren, la
vreo 6 km, de cătun! Adică căruța, cu pari, pentru gard, ei, pe jos!
Nu i-au pus la muncă, ba, le-au spus să stea la umbră!
Singurul copac, era, de fapt, o tufă! N-au avut ce face, când toată lumea
muncea, ei nu puteau doar să privească! Pe la amiază, au făcut pauză de
masă - iahnie de fasole, cu aceeași
mămăligă rece! De data asta, fără ouă! Desert - mere pădurețe! Sănătoase, da’
cam acre! Au ajuns, pe seară, în cătun! Localnicii, deloc obosiți! Oaspeții, frânți! Nici mâncare, n-au mai vrut! S-au trântit pe paturile nițel cam tari,
și-au adormit.
Nici
nu se luminase bine și s-a dat deșteptarea! Începea o nouă zi de muncă!
Ilie
și-a adus aminte că are ceva, urgent, de făcut, acasă! Fiu-său, că are de
citit niște cărți, pentru școală! Și, când gazda le-a mulțumit pentru ajutor,
au demarat către autobuz! Ilie nu s-a putut abține:
-Mulțumesc,
pentru friptură! Întradevăr, aveți de toate, cum spuneai!
Sică,
calm, a replicat:
-Avem,
nu ne lăudăm! Dacă mai vorbeam, și noi, la telefon, ca tot omul, îți spuneam
cum stă treaba, cu postul! Și, vedeți, cam așa avem noi, cu muncă! Or fi și
mulți puturoși, dar noi avem, că muncim! Să mai veniți și altă dată!
Abia
au nimerit ușa! Au jurat să nu mai creadă tot ce li se spune! Și nici să nu mai
viseze, la răbdări prăjite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu