Sări din pat, speriat că dormise atât și nu auzise, dormind, ceasul cu cuc, cucăind! Bosumflat că a trecut, deja, o oră din
timpul acordat, se scobi în ureche cu pixul, uitând să-i ascundă vârful.
Strănută de două ori, semn că-l păștea o gripă, dar ce mai conta? Timpul trecea
cu secundele-n dinți, iar el trebuia să ascundă “comoara”! Și nu știa unde!
Se gândi s-o ascundă în
cuptorul de la aragaz, unde, de obicei, uita mâncarea, pe care o găsea abia
după ce mucegaiul i-o lua înainte. Dacă lui i se mucegăiește de toată lumea,
cine să caute în cuptor? Își aminti că toate rudele venite în vizită, prima
dată, la cuptorul ăla nenorocit, se duc, zici că vin nemâncate! Cine să le
mânănce pe neamurile lui? sunt numai bune pentru o toxi-rudenie alimentară! Așa
că nu merge s-o ascundă acolo, mai bine în sobă! Dar dacă cine vine s-o caute,
are drăgan la foc? Că așa se pare! Sau
i-a înghețat lăboanțele, a venit iarna, brusc, și e frig! Găsește ce-a
ascuns cu atâta trudă și n-a făcut nimic! Și parcă ar aprinde un lemn, din
ultimele trei, că se aude un clinchet, când pășește! Nu!nu în sobă!
Loc bun de ascunziș ar fi bazinul de la WC!
Unde, în filme, se ascund armele! Dar dacă trage, din greșeală, apa, și pierde
pachetul? Nu se duce pe apa Sâmbetei? O fi țeava, gâtuită, dar mai știi cum se
strecoară? De la o vreme a observat că mai toate se strecoară, unii, chiar și
peste graniță! Nu! e prea prețios ca să se ducă în canal, unde se duc copii
nedoriți!
În copilărie, multă vreme
a ascuns o revistă porno, în spatele televizorului! A desfăcut capacul, a
vârât-o și l-a pus la loc! După care, de frică să nu fie prins, a uitat de ea!
Noroc că n-a luat foc, ardeau arzoaicele alea în televizor! Dar acum nu mai
merge, l-a pus na..! Doamne, iartă-ne! de și-a luat plasmă! Unde să mai vâre și
pachetul, că nu-ncape?
Nu are nici o idee, orele
trec și nu știe ce să facă! Are o presimțire - acuși vine și-l găsește
nepregătit! Și nu vrea să piardă asemenea dar de preț! “Ce ți-i și cu viața asta de cacao – zeci de ani ai ceva
prețios în casă, nu ți-l fură nimeni, dar vine o zi când trebuie să-l
cedezi ușor, doar când se întinde mâna!
Și nici nu poți comenta, e de multă vreme la tine și-ți ajunge, trebuie să se
mai bucure și alții de el! De câte ori ai vrut să-l împarți cu cineva, unul mic
și rău, din tine, te-a oprit - TREBUIE SĂ-L PĂSTREZI DOAR PENTRU TINE! Și cum
nu-l puteai tăia bucăți, l-ai păstrat întreg, ascunzându-l pe unde puteai,
numai să nu - l pierzi definitiv! Prin
ce cotloane l-ai vârât, nici tu nu mai știi, doar să-l ții ascuns! Iar acum, nu
mai ai unde să-l bagi, orice ascunzătoare pare ridicol de vulnerabilă și
la-ndemînă! Poate era mai vine să nu accepți să-l primești în dar, nu vezi că
mori de frică, că n-o să-l mai vezi niciodată?”
Soneria de la intrare sună fatidic - cum naiba a ajuns așa repede? Încercă să
întârzie, cum că n-ar găsi cheile, dar ușa se deschise singură, se vede că, de
spaimă, uitase s-o încuie!
Tipul în negru abia se
zărea, fața fiindu-i în întuneric:
-Am venit! Dă-mi ce am de
luat, mă grăbesc!
El se codi, deși știa că
nu are niciun rost – scuze, precum că se mai gândește, că abia și-a revenit din
divorț și nu mai are nimic, înafară de
comoară, nu țineau! Știa cu cine se măsoară, doar fuseseră tovarăși multă
vreme! Acum regreta că acceptase să împartă cu celălalt tot ce agonisise, dar,
când se înfrățiseră, nu luase în calcul și asta! Oftă, resemnat, supărat pe
sine însuși, și se răsti la celălalt:
- Să-ți
stea-n gât! Ia-l și du-te învârtindu-te! Un SUFLET aveam, și eu, și pe ăsta
l-am pierdut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu