Pe masa mică și firavă,
Se aburește mămăliga!
Pe mama-o văd tot în ogradă,
Cum mânuiește săpăliga!
Pe scaunelul-n trei picioare,
Stau și privesc la dulce stea!
La brînză, mămăligă și la sare!
Acolo a rămas inima mea!
Tata aduce vinul rubiniu,
Întro ulcică de lut ars, cu frunze!
Sorbesc din paharul auriu
Și m-am pătat, de roșu vin, pe buze!
Sarmalele se ceartă-n limba lor
Și iedul la proțap se zvântă!
Privesc la cerul visător
Și sufletul îmi cântă!
Miroase, trist, a fân!
A baligă uscată!
Ar vrea să pot să mai rămân,
Pe prispa-acum crăpată!
O vrabie se-nvârte cerc!
Își are cuib, pe undeva !
Trec anotimpuri! Și încerc
Să mă întorc la casa mea!
Degeaba am făină, n-am ceaun!
Degeaba vinul este premiat!
Eu mai visez la borșul bun,
Cu care mama, odinioară, m-a-nvățat!
N-am mai văzut motrune și gutui!
N-am mai mâncat, din bolul adâncit,
Dulceață! Mă simt ca-n țara nimănui
Și simt, c-o părticică, am murit!
Ce simplu și frumos era odată!
Nu mă temeam de fluturi și de flori!
Trăiam o clipă, simplă și curată,
M-amestecam cu oameni visători!
Acum, nici visele nu-s vise! Nici apa,
Nu e apă! Nici pâinea nu-i curată!
Mi-e dor de lumea unde-am dat cu sapa!
Cu gusturi simple, cum erau odată!
O ceapă și un colț de mămăligă,
O șuncă perpelită-n foc viclean!
Izvorul din pădure iar mă strigă!
Dar eu mă simt lipsit de dor și de alean!
Îi las pe alții, să vâneze stele!
Eu stau, cu amintirile, la sfat!
Cu gusturile mele simple,
Nu știu în ce belele m-am băgat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu