PROMISIUNI!

    -Dragii mei! Iubiții mei! Suflețeii mei! Tata vostru vă iubește ca un leu și cinș'pe bani! Ca pe lumina ochilor lui, când e stins becul! Pentru voi, și-ar scoate inima din piept și ar face borș, cu ea! Dacă nu mă credeți, faceți, voi, borș, cu viețile voastre, că eu, unul, m-am săturat!

Nu vă mai holbați la mine, sunt sincer! Atât de sincer, că și pinguinii mă cred, nu vedeți că au venit să se dea pe gheață, cu patinele? Numai voi nu îl credeți pe tatăl vostru, care s-a spetit o viață-ntreagă, nici nu dormea  noaptea acasă, că nu-și mai găsea cărările! Păi voi credeți că e ușor să porți pe umeri grija neamului? Numai un neam-prost, nu recunoaște un efort, mai ales când se lasă și cu zgomot! La fiecare mișcare de stradă, un fâsâit! Da! efortul costă pe cel ce-l efortează! Din cauza voastră am rămas doar c-o pereche de izmene! Eu nu sunt ca alții, tatici de neam, care n-au izmene deloc, dar au numai vile! Că izmenele nu sunt pe numele lor! Și nici vilele alea! Ei nu sunt așa iubăreți ca mine, n-ați văzut aseară, când am ajuns acasă? Iubesc până și animalele! Și ele mă iubesc pe mine! De aia mă pupam cu buzata aia, care-și țoșcăia buzele ca divele de la TV! Ce dacă era o iapă înhămată la o căruță? De unde să știu că i-o iapă-n călduri? Mi se părea frumoasă, de beat ce eram! Voi spuneți că era chiar un cal, dar nu cred, n-am ajuns, încă, zozofil! Am crezut că e vecina, numai ea are ventuza așa mare!

Vreau să vă promit foarte multe lucruri, tot e la modă să faci promisiuni! Nu dați din cap, eu tare aș vrea să le îndeplinesc pe ale mele, m-am gândit îndelung, vreo două ore, și, cum nu sunt ca marditorii ăștia, să zic și să nu fac, vreau să mă ascultați! Prima dată – jur să nu vă mai bat, când sunt beat! Nu! e prea mult să-mi cereți să nu beau, e moștenire de familie! Cromozomul clanului, celula genetică! Vă bat când sunt treaz, să nu-mi reproșați că nu știu de mine! Că și bătaia e ruptă din Rai, și ea e o moștenire genetică! De ce vă strâmbați, vi s-a rupt ceva, de la vreo bătaie? Mi s-a rupea, mie, de voi! Erată – mi se rupea sufletul de voi! Aveați niște fețe, de pumni, dar eu nu dădeam decât cu făcălețul! Să nu ziceți că nu-i adevărat!

 A doua – nu mai vin, acasă, cu mâna goală, car cu mine niște sticle! Să nu mai ziceți că nu v-aduc nimic! Dacă sunteți cuminți, vă aduc și zăhărel, că tot ne duc toți cu zăhărelul! Ce? vreți ciocolată MILKA? Da’ niște ciocolată cu lapte- gros, nu vreți? Bine! bine! să fie ca voi! Dacă și sindicatele s-ar pricepe la negocieri, cum vă priceți voi, ar fi mai de doamne -ajută!

Trei - nu vă mai dau afară din casă, să dormiți în cușca câinelui! Prin urmare, nu mai avem câine, tocmai ce s-a izbit cu capul de parul meu. Nu-l căutați, e-n grădină la vecinul! Mâine mă duc la el și-i cer socoteală, îi zic că el l-a omorât. Așa că, dacă tot nu avem câine, vând și cușca, și gata! ați scăpat de stresul cu dormitul pe pureci! Nu vă miorlăiți, nu mai vreau câine, că ține cu voi! Toate javrele pe care le-am avut, mă mușcau pe furiș, mai ales când vă lungeam urechile. OK, văd că sunteți de acord, așa că mergem mai departe!

Voi știți ce e ăla – circ? Nu! nu ăla care-l fac eu de obicei! Dacă nu știți, cum termin aici, vă duc la circ! Tocmai ce a venit o delegație de parlamentari, zice lumea că sunt niște clovni! Așa că vă duc la circ, că e pe de-a moaka! Și mâine vă duc și la Grădina Zoologică! Cum? am mai fost și v-am lăsat acolo, că erau voliere goale? Eu nu-mi aduc aminte, știu că am fost împreună la un muzeu plin cu butoaie.

De când stau pe scaunul ăsta, mi-am dat seama cât de greșit v-am educat! Nu v-am dat atenția cuvenită și uite! unde am ajuns! Mi-e așa rușine, că nici nu pot plânge! Voi sunteți sânge, din sângele meu, iar eu mă port ca un porc! De ce nu m-ați atenționat mai devreme, să mă corectez? Poate nu ajungeam în situația asta! Cum? mi-ați spus! Ați pus și pe net? Mi-ați trimis și scrisori? Și eu, ce-am făcut cu ele?M-am șters...? Nu se poate! Nu pot fi atât de inuman! Mi-e rușine, de aia m-am înroșit așa!

Vedeți cât m-am schimbat? Datorită vouă, dragii mei copii!

Ei! acum e timpul să intrăm în normal! Așa că dezlegați -mă, cuiele din scaun mi-au ajuns la os! Măriucă, aruncă, naibii, sarea aia, n-o mai vârfui pe rănile făcute de frac’tu, cu aparatul meu de ras! Și dați mai încet gazul, arzătorul de sub scaun s-a înroșit, cum o să se înroșească și factura la gaze! Cred că sunt destul de copt, să promit orice! Nu vreți? Acum nu mai auziți voi? Tu-vă mama voastră de descreierați, mă țineți așa, până mâine, să văd cum e să te pârlești bine, ca la alegeri?!?